|
Cât timp există viaţă, atâta
timp există speranţă
Aşezată pe patul ei de spital, cu un ziar alături, ea privea afară pe
fereastră. O pasăre era sus, pe o ramură de copac. În ciuda frigului,
trecătorii traversau strada cu grijă printre autoturismele în mişcare. Ştiau
ei oare cât de norocoşi sunt, în ciuda tuturor acelor rele despre care
citise în ziar.
Autor: Diane
Labrosse
Cu
câteva luni mai înainte, cînd, îmbolnăvindu-se, a consultat un medic,
diagnosticul acestuia a fost cancer. A început tratamentul, dar nici o veste
bună nu îi fusese dată. Starea sa s-a înrăutăţit şi nu i-au fost date
speranţe.
Sperând încă într-un miracol, ea se străduia să obţină rezultate pozitive.
La început era foarte supărată, însă această stare i-a trecut demult. Avea
credinţă în Dumnezeu şi credea că trebuie să existe un scop în tot ce i se
întâmpla. Nu ştia cu exactitate care ar putea fi acest scop, dar viaţa ei
s-a schimbat chiar mult din momentul în care doctorul i-a dat acea veste
rea. Trăia acum fiecare zi ca şi cum ar fi un dar preţios. Îşi trăgea cât
mai multă forţă din relaţiile cu rudele sale şi din sprijinul prietenilor
săi. Chiar şi cea mai mică atenţie ce-i era uneori oferită de către cei
străini, o întărea. Fie aceasta grija vreunei infirmiere adeseori extenuate,
dar atente, sau a vreunui voluntar ce îi aducea ziarul sau vreun zâmbet ce-i
era adresat de vreun trecător pe culoar. Aceste zâmbete şi căldura umană
erau ceea ce ea preţuia cel mai mult. Cât de ciudat este, se gândea ea, cum
priorităţile şi tot ce este de preţ în viaţă se pot schimba rapid deîndată
ce moartea ne bate la uşă.
De
aceea i-a fost greu să înţeleagă actele disperate ale oamenilor care se zbat
în greutăţi financiare, aşa cum citise într-un articol din acel ziar.
Un bărbat şi-a ucis familia înainte de a-şi lua şi el viaţa. Durerea sa
trebuie să fi fost adâncă, dar totuşi... Ea putea să înţeleagă ce înseamă să
ţi se tragă covorul de sub picioare, aşa cum i s-a întâmplat şi ei la
aflarea bolii de care suferă şi dificultăţile financiare la care era supusă
familia sa, chiar dacă a beneficiat de o poliţă de asigurare pentru boală.
Propria sa familie avea acum datorii. Şi cu economia aceasta instabilă, ei cu
toţii aveau emoţii legate de slujba soţului ei. Cel puţin până acum au avut
noroc în această privinţă.
Totuşi, oamenii aceştia puşi în faţa ruinii, a prăbuşirii economice aveau
totuşi ceva ce ea îşi dorea cu ardoare. Ei aveau în continuare şansa unei
vieţi lungi şi totuşi în supărarile şi grijile lor ei nu puteau vedea
bogăţia acestor vremuri prin care treceau pe pământ. Pierderile şi
consecinţele cumplite ale acestor pierderi îi copleşeau.
Îşi
dorea să îi poată ajuta, să îi facă să înţeleagă ceea ce bunica ei îi
povestise despre oamenii care au supravieţuit Marii Crize din anii de
început ai secolului XX. Timp de mulţi ani oamenii s-au luptat să
supravieţuiască şi să iasă din criză, aşa cum a fost şi în cazul familiei
sale. Mătuşile şi unchii ei au prosperat apoi şi s-au bucurat de o viaţă
însorită alături de numeroşii lor copii, pe care bunica ei i-a iubit atât de
mult, până a trecut în lumea de dincolo. În ciuda tuturor dificultăţilor, ei
au supraviaţuit şi au avut o viaţă fericită.
Aceşti oameni au, cu siguranţă, o viaţă întreagă înaintea lor. Şi există
speranţă dincolo de criza vieţilor lor prezente şi a stilului lor de viaţă.
Oricum, ei trebuie să privească mai departe de aspectele materiale ale
vieţii şi de sentimente lor de pierdere. Ei trebuie să se deschidă in
interior, înspre spiritul lor şi din tot ce a mai rămas de trăit şi de
învăţat din aceste experienţe amare. Însă înainte de toate, ei au o viaţă
întreagă de trăit înaintea lor. Totul poate fi reconstruit, deoarece atâta
timp cât există viaţă, există şi speranţă. Ea işi dorea cu ardoare să le
poată spune cât de mare preţ are această viaţă. Este ceva ce nu poţi
cumpăra. Şi când o ai, eşti bogat dincolo de orice imaginaţie. Trebuie să
priveşti doar Soarele de după furtună, ziua de după noapte, curcubeul de
după ploaie. Trebuie să te ridici deasupra greutăţilor şi a mâhnirii şi să
sapi adânc în interiorul tău până la acea parte de neînfrânt din om,
spiritul său.
Ce
mult îşi dorea să poată împărtăşi cu ei că adevărata putere nu stă decât în
viaţa spirituală. Dumnezeu este atotputernic şi ne putem oricând întoarce la
El atât în vremuri bune cât şi în vremuri de restrişte, atîta timp cât suntem
puri în interiorul nostru. El ne iubeşte cu o iubire curată şi dreaptă şi ne
va da întotdeauna numai ceea ce ne va ajuta să ne înălţăm şi ceea ce
foloseşte spiritului. Dumnezeu de asemenea ne iartă necondiţionat atunci
când noi, oamenii, avem aspiraţia de a ne îndreapta şi începem să urmăm
Voinţa Sa.
Din
acest motiv, în vremuri de restrişte, ne putem întotdeauna bizui pe Dumnezeu
în a răzbi, aşa cum bine se zice: „Domnul îi ajută pe cei care se ajută
singuri.”
Şi
aşa, privind pasărea din copac, trecătorii de pe stradă, ea speră ca o rază
de Lumină să le lumineze zilele tuturor celor care se confruntă cu greutăţi,
şi să le permită să vadă chiar şi pentru un moment, că fiecare secundă a
vieţii lor este un dar şi o binecuvântare de la Dumnezeu.
|
