|
Veriga lipsă în evoluţia omului
Evoluţionismul exclude
creaţionismul?
Teoria evoluţiei este singura explicaţie ştiintifică
acceptabilă a dualului fenomen al diversităţii şi ordinii biologice. Odată
cu apariţia cărţii „Originea speciilor” a lui Darwin, explicaţia modificării
speciilor în timp a fost dată de selecţia naturală. Această explicaţie a
fost general acceptată în lumea ştiinţei, fără a se cunoaşte „cum” şi „de
ce”. Mai mult, explicarea mutaţiilor genetice ca fiind întâmplătoare sau a
driftului genetic ca fiind un joc al hazardului prin care alelele sunt
transmise de la părinţi la urmaşi, nu sunt edificatoare.
 Autor:
Cosmin Grosan
Cel mai mare adversar al teoriei evoluţiei este
creaţionismul, care susţine că tot ceea ce noi cunoaştem ca şi forme de
viaţă ar fi apărut dintr-o dată, fiind create conform Genezei bilice în 6
zile de către Dumnezeu. Acesta este creaţionismul biblic, care odată cu
apariţia lucrării lui Darwin a început să piardă teren treptat. Ar mai fi de
menţionat creaţionismul ştiinţific, care susţine crearea oamenilor de către
o formă de inteligenţă extra-terestră, fără a putea explica fenomenul creării şi al dezvoltării oamenilor.
Insuficienţa explicaţiilor celor două concepte ne face
să ne punem întrebări despre veridicitatea lor. În vreme ce una are mari
probleme în a explica trecerile de la un nivel de evoluţie la altul,
cealaltă, printr-o interpretare strict intelectuală ne face să cădem într-o
fantezie bolnăvicioasă şi ireală, greu de explicat.
Aşadar, teoriile se exclud reciproc în aparenţă.
Această aparenţă este dată însă tocmai de explicaţiile nenaturale conţinute
în ambele teorii. Altfel ele se completează. Aceasta nu înseamnă totuşi
acceptarea creaţionismului evoluţionist, care reuneşte nonsensurile ilogice
ale ambelor teorii, ci dimpotrivă, scoaterea sâmburelui de adevăr din
fiecare.
Unde ar putea fi punctul lor de convergenţă?
Dacă explicaţiile referitoare la rădăcinile noastre
materiale şi spirituale încă nu ne sunt clar explicate prin diversele forme
de cercetare, înseamnă că în decursul timpului am pierdut esenţialul în ceea
ce priveşte dezvoltarea speciei umane.
Greşeala care ne lasă să bâjbâim nesiguri în
continuare, se află pe de o parte în amestecarea trupului cu sufletul în
concepţiile religioase dominante, din care a reieşit creaţionismul. Iar pe
de altă parte în neacceptarea de către mediul ştiinţific a sufletului omenesc ca
nucleu şi motor al întregii activităţi a omului, ştiinţă care susţine
evoluţionismul.
În primul caz este îngâmfarea umană cea care susţine că
desfăşurarea evenimentelor ar fi numai pe acest Pamânt material-grosier,
inclusiv Paradisul s-ar afla tot aici; în vreme ce Geneza biblică se referă
la evenimente pur spirituale, iar Paradisul se află departe de imperfecţiunea
care domină pe Pământ, formată de oamenii pervertiţi prin povara greşelilor
timpului lor. În al doilea caz este îndărătnicia cea care sub presiunea
celor mai relevante experimente şi a cercetărilor multiple nu îi lasă pe
oamenii de ştiinţă să recunoască explicarea ordinii şi perfecţiunii în
călăuzirea unei Forţe superioare pentru toată devenirea omului şi a tot ceea
ce ne înconjoară. Este pueril să invocăm hazardul pentru minunăţiile
Creaţiei care ni se revelează la tot pasul, începând de la particulele
minuscule pentru care încă nu s-au găsit denumiri şi până la miliardele de
stele şi galaxiile nedescoperite încă.
Un articol recent publicat de Mediafax ne apropie de
adevăr. A fost descoperit în primăvara acestui an un schelet vechi de două
milioane de ani, care aparţine unei specii complet noi ce a făcut legătura
între animalele cu aspect de maimuţă antropoidă şi omul modern.
O „verigă lipsă” în evoluţia omului, descoperită în Africa de Sud
Cercetătorii sud-africani susţin că au descoperit
„veriga lipsă” dintre Australopitec şi Homo Habilis, strămoş al omului
modern, această descoperire putând, în opinia specialiştilor, să
revoluţioneze felul în care este percepută evoluţia speciei umane,
informează dailymail.co.uk.
Scheletul fosilizat al unui copil, vechi de circa
două milioane de ani, descoperit în Africa de Sud, aparţine unei specii
complet noi, care a făcut legătura între strămoşii cu aspect de maimuţă
antropoidă ai omului şi omul modern.
Oamenii de ştiinţă susţin, totodată, că această
descoperire ar putea ajuta la descifrarea unuia dintre cele mai mari mistere
din evoluţia speciei umane – identificarea momentului în care oamenii au
devenit bipezi.
Cele mai multe dintre descoperirile arheologice
anterioare din această perioadă au constat în mici fragmente de oase sau
dinţi, însă de această dată, cercetătorii au descoperit un schelet aproape
complet.
Scheletul a fost descoperit în Malapa Cave, din
regiunea Sterkfontein din Africa de Sud, de profesorul Lee Berger, de la
Universitatea Witwatersrand din Johannesburg.
Aceeaşi peşteră a fost declarată parte a
patrimoniului UNESCO în 1994, după descoperirea unor fosile de
Australopitec, vechi de 3,3 milioane de ani.
Descoperirea
„verigii lipsă" îi va ajuta pe oamenii de ştiinţă să înţeleagă mai bine
felul în care strămoşii noştri au evoluat din Australopiteci – care semănau
cu maimuţele antropoide şi care au trăit în Africa în urmă cu circa 3,9
milioane de ani – pentru a deveni Homo Habilis –
prima specie de hominizi,
care a apărut în urmă cu 2,5 milioane de ani.
Antropologii consideră că scheletul, care va fi
prezentat publicului în cursul zilei de joi şi care a fost deja văzut de
preşedintele sud-african Jacob Zuma, reprezintă o etapă evolutivă
intermediară între aceste două specii. – Sursa:
Mediafax, 07 aprilie 2010
Ce are a face descoperirea unui schelet inimaginabil de vechi cu omul de astăzi?
De la lucrarea „Originea speciilor” a lui Darwin,
general acceptată de către mediul ştiinţific, ceea ce s-a făcut fără
descoperirea nici unei fosile, în timp, pe baza cercetărilor şi prelevărilor
de probe ADN au apărut clarificări în lanţul evolutiv al animalelor care mai
târziu aveau să determine genul uman.
Una din aceste descoperiri este că un
strămoş al cimpanzeului care la rândul lui este astăzi cel mai aproape în
structura ADN de omul modern, acel Australopithecus care a fost împărţit în
încă şase subspecii, a fost descoperit între numeroasele schelete, însă a
dispărut ca specie acum un milion de ani. Acum aproximativ 2,5 mil. ani a
început dezvoltarea hominidelor, odată cu apariţia primelor trăsături umane
la aceste maimuţe bipede. Tocmai această primă specie care se pare că a
rezistat mult mai puţin în timp decât celelalte şi care a avut rolul
tranzitoriu, fiind primul strămoş veritabil al omului de astăzi, face
obiectul acestei noi şi importante descoperiri arheologice. Din aceasta s-au
dezvoltat mai târziu Homo Rudolfensis, apoi Homo Ergaster si Homo
Heidelbergensis din care în final a apărut Homo Sapiens. Au fost de asemenea
şi subspecii ca de exemplu Homo Erectus şi Neanderthalensis, însă toate
aceste specii şi subspecii au dispărut după o anumită perioadă de timp
natural determinată.
Veriga lipsă
Chiar dacă din apoape în aproape se umplu lipsurile
clasificării lanţului dezvoltării omului, cu aceasta nu se poate explica
miracolul vieţii care determină aceste transformări. Căci această
ţesere
naturală şi sigură ce conduce totul spre o dezvoltare permanentă şi care ne
înconjoară pretutindeni, extazul lent al miracolului de a exista, nu poate
fi negat nici chiar de cel mai mare sceptic. Atunci, se cuvine să aducem în
discuţie tocmai cauza transformărilor vizibile care a determinat apariţia
corpului uman. Altfel am rămâne doar în planul Materiei-Grosiere şi nu am
putea înţelege evenimentele în totalitate, ba chiar am pierde cea mai mare
parte a dezvoltării lor. Să ne imaginăm un plan cu două dimensiuni – o coală
de hârtie – şi în mod ipotetic cineva din acest plan care poate observa doar
ceea ce se întâmplă în planul hârtiei, ar vedea că apar în mod misterios
puncte ici-colo în planul lui, dar nu îşi poate explica apariţia acestora
decât dacă ar vedea şi în planul normal cu trei dimensiuni că cineva se
joacă cu creionul pe hârtie şi îl lasă şi îl ridică formând astfel puncte
aleatorii. Exact la fel este şi cu înţelegerea evenimentelor privite din
perspectivă spirituală. Ele nu sunt altele, ci sunt aceleaşi, privite
dintr-o perspectivă lărgită şi diferită. Numai că
instrumentul de observare trebuie să fie de aceeaşi specie, prin urmare intelectul
– care este un produs material-grosier – nu este bun pentru
această observare şi nici orice fel de unelte, microscoape, aparate şi
orice alt instrument chiar neinventat încă, instrument care este tot
material-grosier, ci numai intuiţia ca voce a spiritului este cea care ne
atenţionează discret şi ne vorbeşte clar acolo unde nu a fost dată la o
parte tocmai de supraestimarea intelectului.
Viziune holistică asupra omului
O nouă cunoaştere ne este oferită graţie Mesajului
Graalului pentru a avea această perspectivă de ansamblu asupra Creaţiei.
Evenimentele spirituale desfăşurate într-o logică
perfectă, încep cu Voinţa Creatoare a lui Dumnezeu: „Să fie Lumină!”. La
depărtări uriaşe de începutul Creaţiei se află spiritul uman care tinde să
devină conştient.
Plecat ca sămânţă spirituală din planul de aceeaşi
specie, cu dorinţa de a-şi începe dezvoltarea, dar încă imatur
pentru vibraţia continuă şi trăirile puternice din Paradisul său spiritual,
omul în devenire ajungea în planurile joase ale materialităţii la momentul
în care după o lungă activitate animistică era pregătit vasul pământesc cel
mai perfecţionat posibil, ca o încununare a activităţii animistice.
Imaturitatea spiritului în devenire dădea mâna cu cea mai înnobilată
activitate animistică într-un moment necesar pentru evoluţia în continuare a
Materialităţii şi Animisticului prin adăugarea Forţei spirituale superioare.
Acest eveniment unic în dezvoltarea acestei părţi a Creaţiei Ulterioare este
redat metaforic în Biblie ca fiind izgonirea din Paradis.
”Venise, aşadar, marea epocă în dezvoltarea
Creaţiei: pe de o parte, în Lumea Material-Grosieră stătea animalul cel mai
înalt dezvoltat, care urma să ofere corpul material-grosier ca vas pentru
viitorul om, iar, pe de altă parte, în Lumea Material-Fină stătea sufletul
omenesc dezvoltat, care aştepta cu nerăbdare să se unească cu vasul
material-grosier şi să dea cu aceasta un nou avânt spre spiritualizare la
tot ceea ce era material-grosier.
Când a avut loc un act de procreare între perechea
cea mai nobilă a acestor animale foarte dezvoltate, la ceasul incarnării nu
a mai fost incarnat un suflet de animal, ca până atunci, ci în locul
acestuia a fost incarnat sufletul omenesc pregătit pentru aceasta, care
purta în el scânteia spirituală, nemuritoare. Sufletele omeneşti,
material-fine, cu aptitudini dezvoltate în mod predominant pozitiv s-au
incarnat în corpuri animale, masculine, corespunzător speciei de acelaşi
fel, iar cele cu aptitudini predominant negative, mai delicate s-au incarnat
în corpuri feminine, care erau mai aproape de natura lor.
Acest proces nu oferă niciun punct de sprijin
afirmaţiei că omul, a cărui origine reală se află în Spiritual, ar proveni
din animalul „om primitiv”, care a putut oferi doar vasul tranzitoriu,
material-grosier în acest scop. Chiar şi în ziua de azi, nici celui mai
radical materialist nu i-ar trece prin minte să se considere direct înrudit
cu un animal şi totuşi, acum, la fel ca atunci, există o strânsă înrudire
fizică, prin urmare, o specie material-grosieră de acelaşi fel, în vreme ce
omul cu adevărat „viu”, aşadar, „eul” spiritual, propriu-zis al omului, nu
are absolut nicio identitate de specie cu animalul sau nu se trage din
acesta.
După naşterea primului om de pe Pământ, acesta
stătea, într-adevăr, singur, fără părinţi, întrucât el nu putea recunoaşte
animalele, în ciuda gradului lor înalt de dezvoltare, ca fiind părinţii lui
şi nu era capabil să aibă vreo legătură cu ele.
El nici nu avea nevoie de acest lucru, căci era pe
deplin un om al percepţiei intuitive şi trăia ca atare şi în Lumea
Material-Fină, care îi dădea valori ce întregeau tot restul.
(Abd-ru-shin „în Lumina Adevărului – Mesajul Graalului” conferinţa „Crearea
omului”)
Aşadar, aceasta a fost prima incarnare a spiritului
omenesc în corpul pe care de-a lungul mileniilor l-a dezvoltat până la omul
modern de astăzi. Evenimentul s-a produs în mod unic la momentul maturităţii
Pământului Material-Grosier, atunci când fusese atins maximul din ceea ce
Animisticul putea să formeze, la mijlocul duratei de viaţă a
Pământului. Dacă nu ar fi urmat incarnarea
spiritelor umane, ar fi fost stagnare şi apoi decădere pe întregul Pământ. Însă
incarnarea lor a însemnat un puternic avânt, o înnobilare pentru toate
creaturile Pământului.
Procesul incarnării primilor oameni îşi are
corespondenţa în fiecare naştere, ca o reproducere în miniatură a istoriei
umanităţii, prin faptul că la mijlocul sarcinii se produce incarnarea noului
locuitor al Pământului, odată cu primele mişcări ale copilului. Deci fiecare venire în fiinţă a omului se compune
din procreare, incarnare şi naştere. Fără excepţie!
Separarea femeii din primul om a fost un proces
spiritual, care nu a avut loc material-grosier.
Omul de astăzi
În rătăcirea şi confuzia omului modern, care nu numai
că a pierdut urma dezvoltării fireşti chiar a propriului corp, dar a pierdut
mult mai mult prin vanitatea şi autosuficienţa presupusei sale cunoaşteri
care este de fapt o îngâmfare a minţii omeneşti, este necesară o restabilire
a valorilor, o cunoaştere în profunzime a lucrurilor celor mai stringente
pentru salvarea noastră din această mare confuzie a timpului prezent.
Această redirecţionare a indicatoarelor de drum ne-o dă Mesajul Graalului pe
drumul fiecăruia spre înălţare spirituală. Adus din Înălţimile luminoase, în
mod atotcuprinzător ne este revelată cunoaşterea Creaţiei pentru fiecare
dintre noi, indiferent de rasă, religie, sex sau poziţie socială. Însă
drumul spre salvare trebuie să îl parcurgem singuri, după ce îl găsim
distrugând buruienile şi mărăcinişul pe care le-am lăsat să îl acopere de-a
lungul timpului prin neglijenţă. Evenimentele timpului actual ne vin în
ajutor!
|
