|
Semnificaţia vârstelor
Înainte de a intra în subiect, să ne amintim
– în linii mari – care este scopul vieţii noastre
pământeşti.
Am venit pe Pământ din proprie dorinţă. Am
fost încarnaţi tocmai în ţara, familia şi mediul social care
ne sunt absolut necesare pentru maturizarea spiritului. Şi
această maturizare este scopul existenţei noastre.

Autor:
Jacqueline Choisel
Derularea unei vieţi pământeşti este coordonată minunat prin înlănţuiri
multiple, treceri de la o vârstă la alta printr-un progres delicat, astfel
încât nimic să nu ne tulbure atunci când vibrăm în ritmul Legilor.
Încarnarea
Înainte de naştere, sufletul omenesc se află în aşteptare în
lumea de dincolo. El se menţine în apropierea viitoarei mame până când fătul
atinge acea dezvoltare care îi permite sufletului să ia corpul în stăpânire.
Această aşteptare pe lângă viitoarea mamă care oferă receptaculul
indispensabil venirii sale pe Pământ este de o mare importanţă pentru
fiecare suflet. Într-adevăr, atunci când copilul este aşteptat cu bucurie,
sufletul viitorului micuţ va avea parte de ea şi primele fire care se vor
ţese vor fi clare şi luminoase, benefice atât pentru mamă cât şi pentru
copil.
Dacă dimpotrivă, venirea copilului nu este dorită, sufletul
în aşteptare va avea de suferit. El va resimţi în mod dureros că nu este
aşteptat de bunăvoie. Deja înainte de naştere va fi marcat de lipsa de
iubire din mediul său.
Dar graţie Mesajului Graalului al lui Abd-ru-shin noi ştim
că nimic nu se petrece la voia întâmplării. Dacă un suflet este obligat să
trăiască această experienţă, să treacă prin ea, acest lucru se întâmplă
pentru că el însuşi a determinat-o anterior. Deşi odată cu intrarea în viaţa
pământească el nu mai este conştient de această suferinţă, subconştientul
său nu a uitat-o, iar ea îl poate marca mai târziu, în timpul altor
experienţe. Dar curgerea vieţii sale îi va aduce ocazia să se desprindă de
ea, într-un fel sau altul.
Copilăria
Iată nou-născutul care se scaldă acum în lumina zilei. La
început, viaţa sa pământească e vegetativă, iar el se află încă între cer si
pământ. Micuţul corp trebuie să crească, să prindă puteri, astfel încât
instrumentul indispensabil vieţii sale pământeşti să fie pregătit.
Personalitatea micuţului se dezvăluie încetul cu încetul. Dar copilul va
rămâne încă mult timp în lumea sa.
El nu are vise, abia dacă intră în contact cu lumea
exterioară.
Totuşi, pe măsură ce se trezeşte la viaţă, devine
mai conştient, dar nu are încă acea conştiinţă de sine pe care o deţine
adultul. Copilul se dezvoltă pe terenul animisticului, a cărui conştiinţă
predomină în anii copilăriei.

Dacă am vrea să studiem semnificaţia diferitelor vârste
ale vieţii pământeşti, ar trebui să ţinem seama şi de cele patru
temperamente de care ele sunt indisolubil legate. Mesajul Graalului ne
învaţă că teritoriul pe care prosperă copilul îi aparţine temperamentului
"sanguin".
Atunci când vorbim despre temperamentul sanguin, această
expresie ne evocă imediat lipsa de griji, bucuria de a trăi pe care o au
fluturii în lumina soarelui. A lua viaţa aşa cum e, a o gusta din plin pe
terenul animisticului. Ce bucurie minunată şi pură pentru un copil atunci
când poate să zburde fără oprelişti în natură, să se joace cu animalele, să
culeagă florile câmpului… Pentru copil, contactul cu
lumea animisticului constituie un soi de ucenicie a vieţii viitorului adult.
Într-adevăr, este evident că putem trăi pe Pământ numai
datorită animisticului. Lumea animistică (nota autoarei: fiinţele naturii şi
întreaga natură, cu toate animalele şi plantele sale) a pregătit totul,
astfel încât noi să avem posibilitatea de a exista în acest plan. Fără ea
noi nu am fi aici. Este întru-totul firesc să învățăm să o cunoaştem şi să o
iubim dacă vrem să ne urmăm calea cu paşi hotărâţi. Am putea spune la fel de
bine: animisticul este puntea de legătură între spiritul uman şi materia pe
care o animă. Această imagine ne face să înţelegem şi mai bine necesitatea
de a cunoaşte lumea animistică, fără de care nu ne-am putea dezvolta, căci
ne-ar lipsi fundamentul vieţii pământeşti.
Plecând de la aceste reflecţii, putem deduce cât de profund
pot fi perturbaţi copiii crescuţi la oraş. Ei sunt mici "flori ale
asfaltului", care nu cunosc decât betonul, cei câţiva arbori şi puţinul
gazon din jurul marilor blocuri. Astfel de copii nu se pot dezvolta în
mijlocul naturii, conform Legilor Creaţiei şi nu este de mirare că acest
lucru se resimte în multe feluri.
Prin urmare, copilul se dezvoltă încetul cu încetul pe terenul
animisticului. Nefiind încă legat de lumea exterioară prin forţa sexuală, el
nu are nici responsabilitate spirituală. Astfel trece el treptat la stadiul
de adolescent.
Adolescenţa
O altă lume se deschide în faţa lui. El îşi pierde visele de
copil. Acum trebuie să-şi găsească un altfel de echilibru. Odată cu
transformarea radiaţiei sângelui, se transformă şi temperamentul sanguin,
devenind "melancolic". Legătura pe care o stabileşte cu forţa sexuală îi
conferă noi orizonturi.

Adolescentul se află între două lumi: lumea copilăriei pe
care tocmai a părăsit-o şi cea a adultului la care n-a ajuns încă.
El conservă această înclinaţie spre visare, care acum ia
o formă diferită. Dacă visele copilăriei corespund temperamentului sanguin,
fiind mai degrabă din categoria poveştilor cu zâne, visele adolescenţei iau
forma unor reverii: adolescentul se va minuna mai degrabă contemplând
stelele sub bolta cerească. Nu va aborda la fel nici pădurea: în loc să
zburde prin tufişuri până la epuizare, va respira aerul pădurii, va adulmeca
pământul şi va percepe atmosfera, deschizându-se impresiilor care i se oferă
din jur. Cu toate va fi la fel…
Această perioadă a temperamentului melancolic este plină de
binecuvântare. Adolescentul ar vrea să cuprindă lumea întreagă! în sufletul
lui se înfiripă ceva nou, pe care nu-l putea percepe în aceeaşi formă pe
vremea când era copil: iubirea! Adolescentul iubeşte. El iubeşte florile,
plantele, animalele, natura întreagă. şi această iubire îl poartă cu sine pe
aripile speranţei!
Speranţa! Speranţa într-o lume mai bună, într-o fraternitate
autentică a rasei umane, într-o viaţa armonioasă şi plină de frumuseţe…
speranţa în tot ce este nobil şi înalţă omul.
Prin legătura pe care o dobândeşte acum cu forţa sexuală –
delicata floare a tot ce înseamnă materia densă – el face timid primii paşi
în lumea adulţilor. Atunci se izbeşte de realitate. Ceea ce vede, ceea ce
resimte din această lume nu corespunde deloc cu aspiraţia sa interioară. El
percepe dureros nedreptatea, minciuna si lăcomia, tot ce nu vibrează în
ritmul vioi al entuziasmului său juvenil. Atunci începe lupta: el ar vrea să
transforme lumea. El contestă totul: educaţia, părinţii, societatea, şcoala,
etc. Este de mirare? Cu atât mai mult cu cât resimte mai puternic
responsabilitatea sa spirituală.
Căci lumea în care trăim şi pe care am construit-o de
milenii nu este proprie dezvoltării spirituale a omului. Din adolescenţă
încep studiile serioase pentru tineri. Intelectul deja supradezvoltat este
cultivat până la paroxism, lăsând puţin loc vieţii interioare; în cel mai
bun caz, aceasta este pusă pe plan secundar în timpul orelor de
divertisment.
Dacă scânteia de spirit nu se mai poate înflăcăra, lumea din
jur i se impune adolescentului în totalitate. El îşi va uita impulsurile
pline de entuziasm, încercând să intre în rândul lumii. Mai târziu, cu un
surâs nostalgic, el va considera perioada adolescenţei ca o tranziţie spre
"maturitatea" adultului.
Din contră, dacă luptă curajos pentru salvarea a ceea ce are
mai scump, această viaţă interioară activă, el va trece prin experienţe
amare, dar va dobândi pe drumul său acea siguranţă care îi va permite să
abordeze viaţa de adult, lăsând în urmă temperamentul melancolic pentru cel
"coleric" care îşi face apariţia.
Vârsta adultă
Adolescentul se caută pe sine! Puternicul impuls care îl
proiecta în entuziasmul de a face ceva, fără să ştie nici de ce şi nici cum,
se transformă treptat, prin reflectare precisă în forme determinate, în
activitate rodnică.
Până acum, atât copilăria cât şi adolescenţa nu au fost
decât o pregătire pentru viaţa pământească propriu-zisă. Trecând la
temperamentul coleric, omul îşi dobândeşte deplina valoare.
Perioada vârstei adulte este cea mai importantă din întreaga
viaţă pământească. Omul deţine acum responsabilitate spirituală deplină.
Toate gândurile, fiecare cuvânt şi fiecare faptă a lui ţes şi formează
necontenit covorul vieţii. în egală măsură, el îşi impregnează mediul cu
radiaţia proprie, îşi pregăteşte veşmântul pe care va trebui să-l poarte
într-o încarnare ulterioară; îşi înnobilează anturajul sau îl degradează,
poate lăsa să se coacă cele mai savuroase fructe, după cum poate instaura
devastarea.

Întâlnirea cu iubirea din adolescenţă îi va fi un ajutor
preţios. Căci iubirea e baza tuturor lucrurilor. O va putea dezvolta precum
un minunat trandafir, înnobilându-şi anturajul, răspândind bucurie si
fericire. Dar e vorba de iubirea veritabilă, clară ca apa de izvor, pură
precum cristalul, acea iubire care e una cu dreptatea.
În simplitate fiecare fiinţă umană poate înfăptui lucruri
măreţe, chiar dacă măreţia lor nu este vizibilă pământeşte. Nu trebuie să
uităm că viaţa adevărată este în primul rând spirituală. Nucleul nostru este
spiritul, venit din împăraţia Spirituală. Cufundat în materie pentru a se
putea dezvolta, el va trebui să se înalţe spre Patria sa, Paradisul, ca
spirit matur, conştient de sine! Prima lui sarcină pe Pământ este să-şi
rânduiască viaţa potrivit Legilor Creaţiei. în lupta pentru subzistenţă, el
se loveşte de ceilalţi, se şlefuieşte, se maturizează.
Această mişcare neîntreruptă îl obligă la trezire, la
activitate şi la dezvoltare personală.
Trecând prin experienţa animisticului în copilărie, el îşi
va putea construi viaţa pământească pe un teren sigur.
În toate sarcinile care îi revin, în grijile şi bucuriile
vieţii, în multiplele sale responsabilităţi, el va trebui să caute mereu
legătura cu spiritualul aflat deasupra lui. Va trebui să vegheze ca această
legătură să nu se întrerupă niciodată. Precum pomul în floare pe care-l
descrie poetul "cu tălpile pline de praf, cu rochie diafană de bal", el va
fi solid ancorat pe terenul materiei dense, în timp ce antenele spiritului
său vor fi mereu orientate în sus, gata să capteze rezonanţele patriei sale
îndepărtate. în acest fel va spiritualiza materia, înălţând totul în jur,
favorizând întreaga Creaţie. Animisticul i-a
oferit posibilitatea de dezvoltare în materie, pregătind terenul pe care el
poate prospera. Conform Legii efectului reciproc, el
îl va înnobila la rândul său prin puritatea radiaţiei spirituale.
De asemenea va exercita o influenţă puternică asupra
descendenţilor săi, eliminând orice element obscur, pentru a le oferi ocazia
de a se încarna pe Pământ doar sufletelor luminoase, care vor veni în lumea
pământească în scopul evoluţiei lor spirituale. Şi pentru aceste suflete
ciclul va reîncepe: încarnare – naştere – copilărie –adolescenţă – vârsta
adultă – bătrâneţe… Un schimb minunat și neîntrerupt, înfăptuit precum un
cântec de laudă pentru Bunătatea şi Măreţia Creatorului.
Dar cum tot ce se naşte este trecător, forţele fizice scad
încetul cu încetul. Copiii şi-au făcut intrarea în viaţă, adolescenţii au
devenit adulţi. Şi iată că vine şi bătrâneţea, cu paşi înceţi, dar fără
zăbavă.
Bătrâneţea
O nouă schimbare în radiaţia sângelui determină ultima
schimbare a temperamentului: din coleric devine "flegmatic".
La început vârstnicul este oarecum nefericit că nu mai poate
îndeplini tot ceea ce înainte reuşea să facă. în el se dă o luptă intensă.
Nu vrea sa fie inactiv, pentru că a lucrat mereu cu bucurie si ardoare. Dar
iată că puterile nu-l mai ajută. Este foarte greu! Anturajul îl îndeamnă să
fie liniştit, să se odihnească mai mult. Atunci ascultă pentru moment, apoi
începe iar… dar nu pentru mult timp. Acest du-te-vino continuă până când
omul înţelege că bătrâneţea are un rol diferit, dar la fel de important.
Acum activitatea materială este datoria tinerilor. Pentru că forţele sale
s-au diminuat, el este nevoit să ţină seama de acest lucru. Dar nu înseamnă
că trebuie să rămână confortabil în fotoliul său. Trebuie să lucreze în
continuare, dar conform posibilităţilor sale. Mereu există ceva de lucru pe
măsura lui.

El descoperă că are acum mai mult timp liber decât avea
înainte. Cum să-l folosească mai bine? în reflecţiile sale îşi retrăieşte
uneori amintirile: bucuriile şi necazurile, momentele solemne ale dăruirii
de sine, dar şi clipe mai puţin frumoase, care îl fac uneori să roşească!
Cum de a făcut acele lucruri? Reflecţiile se succed: experienţa dobândită în
viaţă îl face să vadă multe lucruri într-o altă lumină. Ah! Dacă ar fi
ştiut! Dar… "tinereţea nu ştie, bătrâneţea nu poate…".
El îşi reconsideră viaţa de la începuturile ei, atât cât îşi
poate aduce aminte. Atunci rămâne mirat în faţa firului conducător care l-a
ghidat în timpul existenţei sale pământeşti. El ştie că viaţa adevărată se
desfăşoară dincolo de materie. Odată ce părăseşte Pământul, lăsând în urmă
acest înveliş uzat, el poate să activeze din nou cu bucurie şi vie
recunoştinţă pentru toate darurile primite.
Astfel se pregăteşte el pentru marea trecere… Se detaşează
puţin câte puţin de tot ce avea odinioară atâta importanţă pentru
activitatea sa pământească. Doar ştiuse dintotdeauna că va veni odată şi
această zi. În mod cert, această detaşare îi este uşoară tocmai pentru că
s-a gândit la ea deseori şi astfel s-a pregătit pentru acest eveniment. Ori,
odată depăşite primele momente dificile ale retragerii sale, el este acum
mulţumit că a reuşit să o facă. şi priveşte
viitorul cu încredere. Căci mereu există un viitor!
Totul este viu!…
Astfel trăită, bătrâneţea este o sursă de binecuvântări.
Abd-ru-shin ne explică:
"Aceasta este condiţia normală şi sănătoasă în zona
temperată, ca distinctă de zona neobişnuită.
Cât de strâns legat este totul şi cum se manifestă
într-un mod similar în Lumea Materiei puteţi vedea chiar şi pe pământul
material-dens în derularea anotimpurilor: primăvară, vară, toamnă şi iarnă.
Primăvara, o trezire impetuoasă, vara, o dezvoltare visătoare cu imboldul
spre coacere, toamna, roadele acţiunii şi iarna, o tranziţie calmă cu toate
trăirile acumulate, spre o nouă trezire!"
Trăită aşa cum se cuvine, viaţa noastră pământească,
împreună cu cele patru anotimpuri ale sale, poate şi trebuie să fie
laborioasă, senină şi rodnică pentru devenirea spiritului.
|