|
Sănătatea sub influenţa spiritului
Numeroase sunt persoanele care s-au
hotărât să-şi dedice viaţa bunei-stări psihice şi fizice a contemporanilor
lor, întrucât au vocaţia îngrijirii şi a vindecării semenilor. Acest articol
are drept scop să aducă o lumină spirituală asupra adevăratei naturi a
fiinţei omeneşti şi a capacităţii acesteia de a-şi păstra sănătatea şi de a
se îngriji.
 Autor:
Salem Yahi
Omul holistic
Ştim din experienţă, în pofida modurilor
noastre de viaţă lipsite adesea de armonie, că natura - din fericire - îşi
continuă fără încetare rolul ei de vindecătoare. În afară de performanţele
sale intelectuale, medicale sau genetice, organismul uman demonstrează o
precizie fără egal. Acest a şti-a face excepţional contribuie la
dezvoltarea, la creşterea, la menţinerea şi la vindecarea corpului. Dincolo
de orice intervenţie a voinţei umane, o „inteligenţă” considerabilă şi
necunoscută veghează fără încetare pentru a asigura echilibrul materiei
organice din trupul nostru.
 Activităţi
de origini diferite schiţează puţin câte puţin contururile acestei
„inteligenţe”. Se speră că ea va fi identificată la începutul veacului
următor şi că astfel vom şti în mod conştient să o facem să participe la
munca de refacere a sănătăţii.
Această epocă, se spune, va fi era de aur
a medicinei holistice, întrucât aceasta va avea capacitatea de a integra
dimensiunile fizice, psihice şi spirituale ale omului, în relaţiile sale
vizibile şi invizibile cu Universul.
Medicina holistică - termen derivat din
grecescul „holos” care înseamnă întreg, global, se dezvoltă plecând de la
două concepte:
- pe de o parte, îmbinarea dintre
ştiinţă, artă şi tradiţia numită „holologie”, al cărei obiectiv este să
formuleze demersul holistic.
- pe de altă parte, dezvoltarea metodelor
şi a experienţelor care îmbină energia şi terapiile naturiste pe care le
numim holopraxis.
Această nouă medicină are drept misiune
să onoreze globalitatea fiinţei omeneşti până la dimensiunea sa
suprasensibilă, făcând apel la procedee subtile de vindecare. Ea şi-a fixat
astfel drept obiectiv să redea organismului mijloacele naturale pentru
autovindecare şi să readucă trupul perturbat la starea de pace psihologică
şi organică. În fapt, este vindecarea bazată pe reechilibrarea energiilor
care circulă în corp, pentru a se menţine astfel starea unei bune sănătăţi.
Sfătuirea pacienţilor cu privire la
alimentaţia lor, la echilibrul lor fizic şi la modificările pe care ei şi le
pot aduce în modul lor de viaţă, îi ajută să depăşească tulburările produse
prin gândurile lor şi prin activităţile cotidiene. Aceasta este o sarcină
extrem de complexă care nu poate fi încredinţată numai medicilor; ea trebuie
să se extindă şi la femei şi la bărbaţi competenţi, având în acest sens o
vocaţie reală. Dar problema îi priveşte şi pe pacienţi, pe aceia care vor
să-şi asume responsabilităţile în faţa vieţii, a bolii şi a morţii.
Pentru acest motiv, se poate aprecia
afirmarea şi dezvoltarea unei mişcări holistice care, puţin câte puţin,
fisurează compartimentarea hiperspecializării şi totodată face să se sfărâme
barierele artificiale lăsate între vizibil şi invizibil. Este un lucru
excelent, întrucât nu există disociere între materia pe care o percepem şi
cea care ne scapă celor cinci simţuri ale noastre. Totul este natural şi nu
există supranatural!
A venit deci ora străpungerii
frontierelor impuse de intelect. A sosit momentul asocierii vechilor
cunoaşteri cu tehnicile moderne. Este de mult timpul de a se da ştiinţei o
conştiinţă într-atât de puternică, încât ea să nu mai rişte niciodată să fie
ruina sufletului. Cunoaşterea legilor vieţii, a legilor spiritului, deschide
calea către astfel de posibilităţi.
Însă necesitatea integrării realităţii
spirituale într-o vedere globală nu trebuie să fie ocazia pentru tot felul
de fantezii şi abuzuri. O etică şi un profesionalism bazate pe principii
altruiste, precum şi o bună stăpânire a tehnicii sunt absolut
indispensabile.
Nu trebuie să ne jucăm de-a ucenicii
vrăjitori!
Dacă ştiinţa medicală comite uneori erori
dramatice, medicina naturistă nu este deloc scutită. Ea este parazitată,
încă, de promisiunile îndoielnice ale anumitor şarlatani, sau de încercările
unor oameni de bună-credinţă, dar incompetenţi.
O rigoare şi o vigilenţă absolută sunt
deci necesare pentru a edifica practici sigure şi în perfectă conformitate
cu motivaţiile umaniste ale gândirii holistice. Nu este, aşadar, cazul să
fie respinsă medicina mecanicistă - căreia îi reproşăm lipsurile şi excesele
sale - pentru o practică energetică ce ar produce la rândul ei erori
asemănătoare sub o deghizare mai umană. Responsabilitatea morală, socială şi
penală a tuturor acelora care au preluat răspunderi în domeniul sănătăţii
holistice este desigur mare.
Pentru a ajunge la maturitatea sa,
această medicină holistică trebuie ca în prealabil să dezvolte şi să acorde
prioritate demersului ei în domeniul îngrijirilor preventive, punând mai
degrabă accentul pe stările de armonie energetică, decât pe absenţa
patologiei. Este de reamintit că Organizaţia Mondială a Sănătăţii (O.M.S.)
se exprimă astfel: „Sănătatea este o bună-stare fizică, mentală şi socială
şi nu numai absenţa bolii şi a infirmităţii”. Şi într-adevăr, sănătatea
optimă nu va trebui să se limiteze numai la lipsa bolii, sau numai la o bună
condiţie fizică; ea implică şi o atitudine filozofică orientată cu totul
către viaţa spiritului.
Cum poate fi explicată oare admiraţia
deosebită pentru conceptul holistic, atât la profani cât şi la
profesionişti?
La aceasta, se pot avansa mai multe
motive: medicaţia abuzivă, alimentaţia dezechilibrată, specializarea
exagerată, informarea crescândă a publicului, un interes tot mai mare pentru
„puterile” spiritului.
- Medicaţia abuzivă: Înghiţirea de
medicamente este la originea a 50% din bolile care survin după un tratament
medical. Medicamentele se arată a fi periculoase şi publicul este din ce în
ce mai conştient de consecinţele lor cu risc asupra sănătăţii.
- Alimentaţia dezechilibrată:
Neîncrederea faţă de anumite medicamente sau tratamente care au puţine şanse
de a reuşi, suscită un interes din ce în ce mai mare pentru o alimentaţie
sănătoasă, condiţie de prim ordin pentru o sănătate bună. Aceasta se
substituie medicamentelor în tratamentul diferitelor boli.
- Specializarea exagerată: Confruntată cu
specializarea, cu dezumanizarea izvorâtă din noile tehnologii şi din erorile
medicale, lumea este nemulţumită şi neliniştită.
- Informarea crescândă a publicului:
Suntem informaţi din ce în ce mai mult asupra problemelor de sănătate.
Deveniţi consumatori de sănătate, nu mai acceptăm un diagnostic fără a-l
discuta. Medicul este obligat să accepte un dialog bazat pe respect
reciproc.
- Interesul tot mai mare pentru puterile
spiritului: Raioanele de sănătate-spiritualitate din librării sunt pline cu
cărţi care tratează despre capacităţile spiritului. Chiar dacă fantezia nu
lipseşte, acest fenomen pune în evidenţă lucrările şi descoperirile
cercetătorilor calificaţi ale căror teorii şi experimente deschid o spărtură
serioasă în zidul dogmatismului oficial. Şi publicul este foarte sensibil la
acest fapt.
Există deci o presiune irezistibilă
înainte, care conduce cu încetul la devenirea conştientă a ştiinţei medicale
asupra faptului că spiritul omenesc este asociat la activităţile nedirijate
de voinţă ale sistemului nervos autonom şi că el poate să ajute trupul să
depăşească durerea şi să administreze funcţiunile interne - ca de exemplu
respiraţia, digestia, circulaţia sanguină şi reproducerea celulelor în
ţesuturi.
La urma urmei, mai mult decât oricând, ne
aflăm în faţa a două concepţii. Credinţa materialistă vede omul ca o maşină
vie, fără a şti însă cu precizie ce este viul. Conform acesteia, corpul
fizic ar fi acela care constituie omul propriu-zis. Activitatea
electrochimică a creierului ar produce spiritul, care ar dispare şi el o
dată cu moartea. În acest caz, conştiinţa şi materia sunt unul şi acelaşi
lucru.
Credinţa holistică îl defineşte însă pe
om ca un tot care integrează atât spiritul, cât şi materia. Ea concepe
fiinţa omenească drept un principiu imaterial - spiritul - , care este cel
ce însufleţeşte un înveliş - corpul fizic - de-a lungul unei vieţi terestre.
Odată cu decesul, spiritul se eliberează de trup, pentru a-şi continua viaţa
sa într-un alt loc de existenţă. În acest caz, conştiinţa se află în afara
legăturilor materiale.
A propos de existenţa spiritului, să ne
reamintim de epistola apostolului Pavel din Tars: „Iar Dumnezeul păcii
Însuşi să vă sfinţească în toată deplinătatea; şi duhul vostru şi sufletul
vostru şi trupul vostru să se păzească în toată întregimea...” (I
Tesalonicieni 5,23). Deci, acum două mii de ani, apostolul Pavel afirma cu
siguranţă tripla constituire a fiinţei omeneşti, ca spirit, suflet şi corp
fizic.
Totuşi, în cursul istoriei noastre s-a
pierdut din vedere ceea ce este în mod precis spiritul şi respectiv
sufletul. Două cauze explică acest fenomen:
- Prima priveşte Biserica: La cel de al
optulea sinod ecumenic - din anul 869 de la Constantinopol - , Biserica a
luat hotărârea de a renunţa la cunoaşterea triplei constituiri a fiinţei
omeneşti, pentru a impune - cu toată cunoaşterea antică privitoare la
realitatea spirituală - dogma existenţei numai a dualităţii suflet-corp.
Această decizie a prins rădăcini într-atât de puternice, încât la sinodul
din Viena - convocat de papa Clement V în anul 1311 - s-a pronunţat anatema
(excomunicarea) acelora care ar nega dualismul suflet şi trup şi ar pretinde
că ar mai exista şi o a treia substanţă - spiritul. Singura parte vitală şi
nemuritoare din om - spiritul - a fost golită deci de componenta spirituală,
în favoarea intelectului.
- O a doua priveşte ştiinţa: De trei
secole, ca reacţie la obscurantismul religios, ştiinţa a limitat câmpul său
de investigare numai la domeniul materiei perceptibile prin cele cinci
simţuri. Spiritul a devenit astfel un produs al creierului. Din fericire,
progresul fizicii moderne începe să pună în dubiu materialismul ambiant.
Şi atunci, ce este spiritul? Acum 23 de
secole, filozofii greci considerau că atomii inerţi erau mişcaţi de o forţă
externă de natură spirituală, separată în mod net faţă de materie. Pentru ei
nu era nici o îndoială că spiritul era ceva distinct faţă de creier şi de
produsul acestuia - intelectul.
Pentru gândirea holistică, spiritul -
care este conştiinţa omului şi sediul individualităţii sale - nu este un
produs neuronal şi nici altceva biologic. El există încă înainte de naşterea
trupului şi trăieşte şi după moartea acestuia. Fără el, nu s-ar putea
concepe nimic; fără puterea lui de atracţie, nici o viaţă nu ar fi posibilă.
El este elementul cel mai elevat în lumea materială, energia sa vitalizând
corpul fizic. Pentru el, Universul constituie un câmp în care îşi desfăşoară
experienţele trăite. Rolul creierului este astfel mai modest, fiindcă el
difuzează intuiţia spiritului şi respectiv, îi aduce spiritului informaţiile
captate din mediul ambiant material. Totuşi, acest intens proces de
comunicare este alterat adesea prin gândiri negative, stress, alimentaţie
necorespunzătoare, droguri şi, desigur, prin influenţe astrale nefavorabile.
O abordare holistică a sănătăţii va pleca deci de sus, pentru a merge în
jos. Ea va ţine cont de faptul că spiritul deţine comenzile organismului
uman, că el este cel care controlează sistemele nervos central, cel
vegetativ şi cel muscular. Fără oprire, până la moarte, aceste trei sisteme
funcţionează sub presiunea exercitată de spirit.
Am evocat mai sus structura trinitară a
omului: spirit, suflet şi trup şi am insistat asupra spiritului, fără a
vorbi despre suflet. Ce este sufletul? Acest cuvânt desemnează de fapt
spiritul, care este înfăşurat însă în corpul său de materie subtilă prin
care trăieşte în lumea de dincolo. Atunci când este încarnat pe Pământ, el
mai îmbracă în plus şi corpul fizic.
Spiritul posedă deci corpuri materiale
diferite, dintre care fiecare reacţionează la frecvenţe vibratorii
specifice. Iată ce spune Abd‑ru‑shin – autorul operei „În Lumina
Adevărului” – despre spirit:
“Spirit nu înseamnă nici isteţime şi
nici intelect! Spirit nu înseamnă nici cunoştinţe acumultate. Este deci o
eroare, dacă un om este numit “spiritual”, atunci când el a studiat mult, a
citit, a observt şi ştie să discute bine despre acestea. Sau dacă el
străluceşte prin idei bune şi agerime a minţii.
Spirit este cu totul altceva. Este o
constituţie de sine stătătoare, venind din lumea de aceeaşi specie cu
el, care este altfel decât partea, căreia îi aparţine pământul şi împreună
cu el corpul. Lumea spirituală se află mai sus, ea formează partea
superioară şi cea mai uşoară a Creaţiei. Această parte spirituală din om
poartă în ea, prin constituţia sa, misiunea să se întoarcă în Spiritual, de
îndată ce toate învelişurile materiale s-au desprins de ea. Impulsul de a se
reîntoarce devine liber la un anume grad de maturitate şi o conduce apoi în
sus spre specia sa omogenă, prin forţa de atracţie a acesteia.
Spiritul nu are nimic de-a face cu
intelectul pământesc, numai cu însuşirea pe care noi o numim “fire”. A fi
spiritual înseamnă deci acelaşi lucru cu a fi “plin de suflet”, dar nu
inteligent.” (vol.1, conf.19).
Abd‑ru‑shin a explicat de asemenea care
este natura energiei şi citez în acest sens: «Energia este Spirit!...
Ceea ce ştiinţele exacte au
denumit energie este, prin urmare, spirit.
Însă nu genul de spirit din care s-a
format spiritul uman conştient de sine, ci o specie
diferită... Pentru a evita erorile,
doresc să subliniez faptul că grăuntele spiritual al omului este o
specie a Spiritualului, cu totul diferită faţă de curenţii
spirituali... El posedă efectiv o putere de atracţie mult mai mare şi, până
la un anumit grad, exercită de asemenea această putere în mod direct asupra
infimelor particule spirituale înfăşurate în învelişurile lor.»
(Întrebări şi răspunsuri nr.29).
Cunoaşterea complexităţii energetice a
omului holistic permite explorarea unor căi în domeniul terapeutic. Ea lasă
de asemenea să se întrevadă importanţa greşelilor noastre din trecut cât şi
a celor actuale, în materie de sănătate. Lucrări recente ne fac să gândim că
spiritul este adesea rău informat atunci când organismul este prea
deficient. Neputând reacţiona într‑o manieră adecvată, fiindcă psihicul şi
fizicul îi transmit mesaje eronate, boala îşi face apariţia. Funcţia
terapiei holistice este deci trasată complet: să vegheze la restabilirea
echilibrului energetic dintre spirit şi trup, precum şi dintre spirit şi
învelişurile sale subtile.
Între invizibil şi măsurabil se
intercalează un element astăzi bine cunoscut: ADN (acidul dezoxiribonucleic)
ale cărui gene conţin instrucţiunile purtătoare ale caracterelor entităţii
şi informaţii specifice privind activitatea celulară. ADN este un suport
vibratoriu intermediar între corp şi spirit. Funcţia sa este de a primi şi a
transmite informaţii codificate, între invizibil şi vizibil. S‑a ajuns la
reperarea acestor gene şi la descrierea lor, dar ştiinţa nu ştie «cine», pe
deasupra acestora le provoacă alterarea lor. Totuşi ştiinţa spirituală
permite să se explice faptul că gena este alterată de un element foarte
subtil, care se află la originea nefuncţionării ADN.
Să adăugăm faptul că spiritul, datorită
genului său diferit, nu este în măsură să stabilească un contact direct cu
trupul fizic. Pentru aceasta, el are nevoie de un intermediar, de care se
serveşte pentru a‑l pune în mişcare. Acest intermediar se numeşte radiaţia
sângelui, care captează informaţiile venite de la spirit şi le transmite la
ADN, care joacă un rol comparabil cu cel al unei bande magnetice. Spiritul
primeşte în retur informaţii provenite de la corp. Dar ce este radiaţia
sângelui? Care este rolul ei exact în raport cu ADN?
Radiaţia
sângelui
Simbol universal al vieţii, sângele este
un suc cu totul particular pentru care descoperirile din hematologie nu au
făcut decât să‑i întărească puterea supranaturală care i se atribuie
dintotdeauna. El vehiculează elementele vitale care fac din el materia
primă, prin excelenţă, a organismului.
Sângele demonstrează că individualitatea
este într‑adevăr unică. În fapt, el constituie o carte de identitate
biologică la fel de precisă ca şi amprentele digitale. În cursul ultimelor
decenii au fost făcute descoperiri mari privind anumite proprietăţi ale
sângelui. Însă, cu mult timp înainte de aceste cunoaşteri ştiinţifice,
popoarele vechi ştiau în mod intuitiv că sângele este un produs nobil a
cărui funcţiune depăşeşte de departe activitatea sa bine ştiută. Această
cunoaştere intuitivă i‑a atribuit un rol foarte important în cadrul
organizării societăţilor umane şi respectiv a castelor şi a servit ca
fundament la multe credinţe religioase şi obiceiuri.
O expresie ca «un om în carne şi sânge»
nu insistă numai asupra cuvântului referitor la corp, dar şi asupra celui
privitor la sânge. Trebuie ştiut însă că în Biblie, aluzia făcută la sânge
este foarte adesea o aluzie privind spiritul. Cuvintele carne şi sânge evocă
deci cuplul materie şi spirit. Sângele este la originea şi a altor numeroase
expresii. Se spune despre o fiinţă omenească, în mod curent, că «îşi varsă
sângele» pentru patria sa sau pentru o cauză mare, sau că îşi aduce
«mărturia sângelui» atunci când acceptă să moară pentru credinţa sa. De
asemenea, se indică şi trăsături de caracter în raport cu starea sângelui.
Astfel, se spune despre o fiinţă umană că este «de sânge nobil», sau că
«sângele cuiva nu este curat», sau că «îi curge în vene sânge de artist»,
sau că are un «sânge de aventurier»... La fel există expresii şi pentru
anumite moduri de a reacţiona. Se spune despre cineva că «are ceva în
sânge», sau că «acţionează cu sânge rece».
Pot fi şi oameni apreciaţi pentru faptul
că au «sânge cald». Iar atunci când o persoană este neliniştită i se spune
că «îşi face sânge rău».
Să mergem însă mai departe în cunoaşterea
realităţii sanguine. Tradiţia esoterică afirmă că există un corp eteric, a
cărui realitate a fost pusă în evidenţă de fizicieni. Corpul eteric este
descris ca un câmp vibratoriu situat la cca 15 cm în jurul corpului fizic,
atunci când persoana este deplin sănătoasă. Se ştie că el poate să prezinte
goluri, fisuri, vibraţii contradictorii, care sunt legate de diverse
tulburări psihice şi fizice.
Totuşi, originea acestuia rămâne pentru
mulţi un mister. În realitate, corpul eteric – care nu este propriu zis un
corp – este radiaţia sângelui, adică o radiaţie subtilă emanând din trup şi
luând forma lui, de unde şi această denumire de corp eteric. Această
cunoaştere pune baza unei noi ştiinţe energetice, capabilă să‑i ghideze pe
toţi cercetătorii care se preocupă de sănătate.
Mesajul Graalului clarifică astfel rolul sângelui: «Voi
preciza acum scopul fundamental al sângelui omenesc: El este menit să
formeze puntea pentru activitatea spiritului pe pământ, deci în planul
materialităţii dense!... Totuşi nu ne vom mulţumi cu această cunoaştere, ci
doresc să merg mai departe! Spiritul sau "sufletul" contribuie la formarea
sângelui, dar el nu se poate manifesta în planul pământesc, deci în
exterior, direct prin intermediul sângelui. Deosebirea dintre cele două
specii este prea mare pentru a permite acest lucru. Sufletul – care conţine
ca nucleu spiritul – este mult prea fin pentru a realiza aceasta, chiar şi
în cel mai dens înveliş al său, el putându-se manifesta în exterior doar
prin intermediul
radiaţiei sângelui.
Radiaţia sângelui este, în realitate, puntea propriu-zisă pentru
manifestarea sufletului, dar numai atunci când acest sânge are o
anumită compoziţie bine determinată, adecvată pentru sufletul respectiv.»
(vol.3, conf.14)
În cartea sa «Întrebări şi răspunsuri»,
Abd‑ru‑shin precizează: «Cunoaşterea referiotare la efectele radiaţiei
sângelui şi cunoaşterea posibilităţii unei schimbări deliberate a acestor
radiaţii vor constitui într-o zi o cunoaştere cu totul specială, însă
semnificativă pentru a acorda un ajutor omenirii. În aceasta se află
totul pentru om, din punct de vedere pământesc! Sănătatea lui fizică şi
deplina desfăşurare a spiritului său pe Pământ. Este cel mai important
ajutor pământesc care poate fi acordat, cuprinzând totul şi purtând în sine
fericire şi pace.» (nr.68).
Abd‑ru‑shin ilustrează în mod concret
cuvintele sale şi printr‑un exemplu: «Cei posedaţi pot fi găsiţi în
casele de nebuni şi încă chiar mai mulţi decât oamenii îşi închipuie. Şi
aceştia pot fi vindecaţi!... Cauza acestei particularităţi se află în
radiaţia sângelui din acea perioadă, de îndată ce acesta are o anumită
compoziţie.» (vol.3, conf.35).
S‑a obţinut deja în parte confirmarea
acestui fenomen. De exemplu, se ştie că la schizofrenici care suferă de
halucinaţii şi de psihoze, se ameliorează considerabil starea generală dacă
sunt supuşi la dializa renală. Radiaţia sângelui, corpul eteric, este astfel
o cale de vindecare ce trebuie explorată în mod serios atunci când cineva
are vocaţia de a‑şi îngriji aproapele şi în special atunci când acţionează
printr‑o alimentaţie specifică. Unele alimente conţin proprietăţi
indispensabile unei bune sănătăţi corporale şi psihice, acestea permiţând să
se modifice radiaţia sângelui după voinţă. Stăpânită corespunzător, ştiinţa
radiaţiilor sanguine, singura cunoaştere adevărată pentru bună‑starea
totală, este darul cel mai preţios pentru a scăpa omenirea de boli. Aceasta
nu va fi însă învăţată, ci va fi primită ca un dar al lumii spirituale
atunci când îi va veni timpul.
Se pune adesea o întrebare: sângele
există el pentru corp, sau invers? Observarea faptelor ne permite să dăm un
răspuns.
Să reluăm exemplu dializei. Acest
procedeu constă în extragerea sângelui arterial de la bolnavi ai căror
rinichi sunt deficienţi, pentru a‑l face să treacă printr‑un aparat conceput
să‑l epureze de deşeuri (în special ureea). Sângele epurat este reintrodus
apoi la nivelul unei vene. Însă, la o dializă efectuată timp de 24 de ore se
ajunge să se extragă 300 la 400 grame uree, deşi prezenţa doar a 2 grame de
uree la litrul de sânge este considerată ca foarte periculoasă. Or, corpul
nu posedă decât cca 5 litri de sânge; de unde vin cele 300 până la 400 grame
de uree? Este evident faptul că acestea nu au fost stocate în sânge, fiindcă
prezenţa în sânge a mai multor grame este mortală, ci au fost reţinute în
corp. Cantitatea respectivă a reintrat treptat în circulaţie datorită
dializei. Deci, corpul a fost într‑un anume fel «sacrificat», fiind numai el
cel supus intoxicării cu uree. În acest mod, el i‑a permis sângelui să‑şi
păstreze o compoziţie relativ stabilă. De fapt, sângele apare ca fiind
privilegiat faţă de corp, ceea ce este într‑adevăr necesar întrucât sângele
este cel aflat direct în serviciul spiritului.
Si un alt exemplu pune în evidenţă rolul
specific al sângelui. Când acesta are carenţe în minerale alcaline (calciu,
magneziu, potasiu...), se pune în mers un sistem de apărare, mineralele
alcaline fiind prelevate din diferite ţesuturi ale corpului – ca scheletul,
unghiile, părul, pentru a se restabili pH-ul sângelui (gradul său de
aciditate sau de alcalinitate). Această reacţie de apărare este
indispensabilă, căci dacă pH-ul sângelui nu este normal de echilibrat,
corpul încetează să mai funcţioneze corect. Din momentul în care apare
această necesitate, organismul recurge la sistemul respectiv de apărare.
Deci, şi în acest caz trupul se sacrifică în favoarea sângelui. În
consecinţă, este corect să se spună că trupul este de fapt în serviciul
sângelui, întrucât acesta este cel direct în serviciul spiritului.
Activitatea iradiantă a sângelui pune în
evidenţă faptul că spiritul nu poate, fără intermediar, să intre în contact
direct cu corpul fizic şi în special cu creierul. Aceasta este raţiunea de a
fi a diferitelor corpuri subtile, care permit spiritului relaţia de
experienţă trăită în mediul materiei dense. Radiaţia sanguină este ultima
verigă a acestui lanţ subtil care face posibilă legătura interactivă dintre
spirit şi învelişul carnal.
În concluzia acestui capitol, să reţinem
două lucruri:
– importanţa capitală a sângelui,
întrucât el este suportul comunicării între spirit şi materie;
– bolile rezultă foarte adesea dintr‑o
radiaţie sanguină defectuoasă – momentană sau de durată.
Mâine, munca medicinei va consta în
principal în regăsirea şi menţinerea calităţii sângelui, pentru a fi
îngrijite pe această cale toate bolile. Relaţia spirit‑sânge‑corp, ca
puternic proces de schimburi, pune în valoare principiul universal al legii
de a da şi a primi. Această lege a mişcării şi a echilibrului garantează
fericirea, cu condiţia ca totuşi să învăţăm să o cunoaştem şi să o
respectăm.
Atunci când situaţia radiaţiilor sanguine
va fi cunoscută şi aplicată, chimia va înceta să mai fie răspunsul
sistematic la problemele vindecării. Aceasta va fi epoca medicinei
naturiste, cu utilizarea conştientă a apei, a plantelor, a mineralelor şi,
de asemenea, a magnetismului, pentru a nu se mai vindeca numai simptomele,
ci cauzele profunde ale bolii. Atunci sângele sănătos va permite în fine
spiritului să‑şi asume în mod perfect rolul său, eliberându‑şi astfel
întregul potenţial de frumuseţe, de virtuţi şi de daruri.
Corpul astral
Fecundaţia este evenimentul care
declanşează concepţia şi dezvoltarea unui trup. Se pune însă o întrebare:
Cine dirijează creşterea celulelor până la formarea inimii, a creierului, a
ficatului, sau – de exemplu – a sistemului limfatic? Cine le comunică
informaţiile necesare în acest scop? Răspunsul este acesta: corpul astral.
În sine, corpul astral este o structură
energetică ce serveşte ca tipar corpului fizic. Constituit din radiaţii, el
conţine totalitatea programului de creştere şi ansamblul organizării
trupului omenesc. De‑a lungul întregii sale existenţe terestre, el menţine
coeziunea corpului fizic şi îi transmite informaţiile specifice. Suport
informativ, corpul astral constituie de asemenea legătura de unire dintre
trecutul karmic al spiritului şi actuala sa viaţă terestră. Datorită naturii
sale karmice, el atrage atât undele benefice, cât şi pe cele malefice,
transmise în mod ciclic de către astre. Acest mecanism care contribuie la
materializarea destinului acţionează deci asupra corpului fizic înainte
chiar de naşterea individului sau, mai târziu, în cursul peregrinării sale
terestre. Firele destinului – sau firele karmice – care sunt componente ale
corpului astral, transmit celui încarnat fie un talent, fie o calitate, un
defect, o slăbiciune, o constituţie robustă, sau o infirmitate oarecare.
Corpul fizic rezultă în fapt din
întâlnirea şi condensarea a două elemente: radiaţia corpului astral şi
atomii de energie solară – în calitatea lor de particule spirituale
speciale. Mişcarea vibratorie a radiaţiilor corpului astral şi a
particulelor solare se încetineşte şi începe atunci o materializare lentă a
energiei invizibile la sânul matern. Condensarea se transformă în molecule,
în celule şi apoi în organe. Si miracolul se repetă încă şi încă odată: se
formează un nou corp, pentru a primi un spirit aflat în căutarea evoluţiei.
Existenţa corpului astral este pusă în
evidenţă în mod deosebit prin acupunctură. Înainte nu se posedau dovezi
anatomice privind existenţa meridianelor de acupunctură. Se presupunea că
acestea au fost observate odinioară de către persoane dotate cu clarvedere.
Or, acum câţiva ani, oameni de ştiinţă francezi şi chinezi au demonstrat în
cursul unor experienţe conduse în mod separat, că meridianele de acupunctură
există cu adevărat. Ei au trasat chiar şi o hartă anatomică a acestora,
constatându‑se o suprapunere în procent de 90% cu cea a tradiţiei chineze.
Încrucişările meridianelor corpului astral se efectuează în puncte denumite
chakra. Acest cuvânt înseamnă «roată» şi indică centre unde este stocată şi
distribuită energia astrală. Chakrele se suprapun oarecum organelor fizice,
cum ar fi de exemplu inima, sau plexul solar. Ele posedă o funcţie triplă –
de receptor, de transformator şi de distribuitor – şi acţionează în plus ca
punct de contact şi de schimb între fizic şi psihic. Chakrele constituie un
sistem de triere energetică, acţionând pe trei planuri:
– planul organic – care influenţează
glandele endocrine, stimulând producerea hormonilor şi ajutând la
sincronizarea metabolismului;
– planul funcţional – care distribuie
grupelor de organe energia necesară funcţionării lor;
– planul spiritual – care în raport de
luminozitatea mai mult sau mai puţin importantă a chakrelor, indică însăşi
calitatea desăvârşirii morale.
Anumite boli care se aflau în corpul
astral sunt activate la momentul dat, acestea fiind dovezi ale unor
slăbiciuni sau ale unor fapte de-ale noastre din trecut. La ora voită de
roata destinului, ele afectează radiaţia sângelui şi apoi corpul fizic.
Dar şi gândurile joacă un rol deosebit
asupra stării corpului astral, repercutându‑se apoi efectele acestora asupra
corpului carnal. Orice gând este o undă de energie formatoare. Când gândim,
construim de fapt un obiect psihic, de care rămânem însă legaţi. Pe bună
dreptate se vorbeşte despre forme‑gânduri, pentru a indica acea capacitate a
fiinţei omeneşti de a se servi de energia invizibilă la construirea
propriului anturaj psihic, care apoi atrage prin rezonanţă gânduri
asemănătoare ale altor persoane. Sensibil la calitatea vibratorie a
gândurilor, corpul astral este stimulat – sau încetinit – în ritmul său
propriu. Gândurile frumoase purifică mediul ambiant astral, favorizând
împrospătarea chakrelor, ard nodurile karmice. Efectele gândurilor bune aduc
radiaţiei sanguine şi neuronilor creierului un tonus care le întremează.
Înţelegem deci că gândurile invidioase, rău‑voitoare sau întunecate găsesc
un teren la fel de întunecat, în afinitate cu natura lor. Consecinţele
pentru sănătate sunt desigur uşor de imaginat. Dar ele au de asemenea şi un
efect deosebit de greu asupra condiţiilor unei încarnări apropiate.
Pentru a situa mai bine corpul astral în
cadrul materiei dense în care ne aflăm, să menţionăm că aceasta este
ordonată – de sus în jos – după trei planuri:
– materia densă cu densitate fină – este
lumea gândurilor şi sediul patologiilor psihosenzoriale, cum ar fi de
exemplu fantasmele, temerile, fricile;
– materia densă cu densitate medie – din
acestea este ieşit corpul astral; este lumea cuvintelor şi a sentimentelor,
fiind în raport direct cu radiaţia sângelui; ea este de asemenea sediul
tulburărilor funcţionale, cum ar fi de exemplu ulcerul;
– materia densă cu densitate mare – este
lumea corpului fizic şi sediul bolilor organice.
În rezumat, sănătatea noastră este
tributară în mare măsură stării corpului astral şi compoziţiei radiaţiei
sângelui, corpul fizic – supus fără condiţii efectelor acţiunilor noastre –
fiind comparabil cu o cutie de rezonanţă.
În lumina celor ce s‑au spus mai sus,
putem aprecia importanţa sfatului salutar al lui Abd‑ru‑shin: «Păstraţi
vatra gândurilor voastre curată, astfel aduceţi pace şi sunteţi fericiţi»
(vol. 1, conf. 5)
Şi dacă adăugăm la toate acestea şi o
alimentaţie sănătoasă şi un mod de viaţă echilibrat, sănătatea se va
ameliora încetul cu încetul.
Terapiile cerului
După ce am evocat natura spirituală a
fiinţei omeneşti, importanţa sângelui precum şi a corpului astral, să vedem
activitatea terapeuţilor, a persoanelor care tratează şi îngrijesc.
Din toate timpurile, s‑au distins bărbaţi
şi femei care au oferit contemporanilor lor un ajutor deosebit prin
îngrijirile lor atente şi prin devotamentul lor real. Timp de milenii,
cunoaşterea acestora referitoare la energii, la plante şi minerale s‑a
transmis oral, din generaţie în generaţie. Cunoştinţele lor, privind
îndeosebi pe cele «simple» – numite mai târziu plante medicinale şi care
astăzi sunt la baza fitoterapiei – le‑au fost transmise de către micile
fiinţe ale naturii. În acele timpuri vechi, oamenii «aleşi» pentru a îngriji
şi a vindeca posedau o percepţie intuitivă, o clarviziune cere le permitea
să primească şi să înţeleagă indicaţiile valoroase. Acele epoci au trecut
însă de foarte mult timp.
După ce clericii au făcut să fie arşi pe
rug mulţi vindecători acuzaţi de vrăjitorie pe care apoi ştiinţa i‑a
îndepărtat în ilegalitate, în domeniul terapeuticii o nouă epocă vede lumina
zilei, încetul cu încetul. Cu multe speranţe, se vorbeşte ici şi colo despre
era Vărsătorului ca despre o asigurare a unei lumi spiritualizate. O nouă
generaţie de terapeuţi este în curs de a se forma, asemenea unei seminţe
căzute într‑un pământ hrănit cu îngrăşământul bunei‑voiri. Însă, aşteptând
venirea acesteia, epoca actuală este în tatonări şi excese. De aceea, se
impune cea mai mare vigilenţă, pentru a lăsa libere şansele acelor femei şi
bărbaţi care au vocaţia şi talentul de a contribui la alinarea mizeriilor
umane. Această vigilenţă trebuie să conducă la punerea în acţiune a unei
organizaţii şi a mijloacelor care să garanteze valoarea ajutoarelor aduse
persoanelor suferinde şi care, în nenorocirea lor, aşteaptă însănătoşire şi
siguranţă.
Lumea terapeuţilor holistici poate fi
împărţită în trei categorii:
– Prima categorie este aceea a
terapeuţilor care din naştere poartă în ei, ca un cadou divin, darul de a
alina şi a vindeca. Numărul lor e restrâns şi în special nu este atât de
important pe cât lasă să se creadă publicitatea de toate genurile. Aceste
persoane au o capacitate intuitivă foarte fină, care le permite să posede
cunoaşteri în maniere situate dincolo de înţelegerea raţională. Lor nu le
foloseşte să înveţe în sensul intelectual al termenului; voirea lor bună
devine încetul cu încetul experienţa trăită, confirmând astfel darul lor
real de a alina. Abd‑ru‑shin spune că «o capacitate adevărată şi eficace
de a vindeca nu se învaţă. Aceasta este un dar care face din cel ce o
posedă, un chemat.» (vol. 2, conf. 58).
Persoanele respective sunt terapeuţi din
cer, întrucât ele primesc ceea ce le este necesar pentru a îngriji în mod
natural. Ele percep acolo unde alţii nu văd nimic, ele înţeleg acolo unde
nimic nu pare de înţeles. Pentru a fi în final un vindecător, un adevărat
vindecător, este o misiune nobilă şi o grea responsabilitate!
– A doua categorie cuprinde persoane care
sunt atrase de dorinţa de a ajuta pe alţii, fapt rezultat uneori ca urmare a
unor dificultăţi personale. Voirea lor bună aliată cu studii solide (nu este
vorba în mod obligat de studii universitare) le permite să asigure un rol de
ajutor eficace. Nu putem vorbi în acest caz nici de har şi nici de
vindecare. O muncă îndelungată şi cu răbdare aduce puţin câte puţin
siguranţa necesară pentru a acţiona. Este însă cazul ca aceştia să fie mereu
conştienţi de posibilităţile lor. Este rolul terapeuţilor din cer să înveţe
pe aceste persoane care doresc sincer să se ocupe de ajutorul terapeutic
pentru alţii.
– A treia categorie regrupează indivizi
care profită de tulburarea oamenilor, din nenorocire atât de mult răspândită
în zilele noastre. Cu promisiuni frumoase şi cu un discurs
pseudo‑ştiinţific, aceştia aduc prejudicii bărbaţilor şi femeilor care
dovedesc seriozitate şi perseverenţă în alinarea aproapelui. Nu numai că ei
distrug încrederea pe care o au bolnavii în aceştia, dar afectează adesea în
mod prelungit şi sănătatea celor care suferă.
Pentru a conchide, putem sublinia că
prevenirea bolii şi vindecarea privesc atât sufletul, cât şi trupul. Există
două căi de realizare în materie de îngrijire, pe care trebuie să le
explorăm în mod lucid şi fiind conştienţi că orice vindecare adevărată se
bazează întotdeauna pe activarea legilor naturale. Aceste legi ni se
descoperă prin magnetism, prin radiaţia plantelor, prin radiaţia mineralelor
şi prin virtuţile apei.
Orice boală îngrijită şi vindecată se
află întotdeauna în cadrul legilor care guvernează spiritul şi materia.
Arbitrarul este cu totul exclus. Miracolul, la rândul său, se bazează pe o
activitate naturală, întărită şi accelerată momentan, şi nu pe supranatural.
Este desigur o operă de o viaţă întreagă
încercarea de a înţelege raporturile existente între fiinţa omenească şi
mediul ei ambiant. Este o sarcină nobilă aceea de a fi autorizat să poţi
alina suferinţele şi de a vindeca pe ceilalţi. Sarcina e cu atât mai mare
dacă, în cursul existenţei, se descoperă în sine că raţiunea de a fi a
oricărei vieţi se bazează în mod unic pe cunoaşterea şi aplicarea legilor
spirituale – care sunt iubirea, justiţia şi puritatea. Mâine, se vor
dezvolta universităţi ale ştiinţei spirituale şi corpul profesoral va fi
compus din bărbaţi şi femei iluminaţi printr‑o cunoaştere însufleţitoare.
|
