» Acasă » Secretele reîncarnării

Secretele reîncarnării

Liberi şi egali?

Primul articol al „Declaraţiei Drepturilor Omului şi ale cetăţeanului" enunţă: „Toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi. Ele sunt dotate cu raţiune şi conştiinţă şi trebuie să acţioneze, unele faţă de altele, într-un spirit de fraternitate".

„Libere?": Trebuie să amintim mai întâi contextul istoric în care a fost formulată această enunţare; era vorba de o reacţie contra abuzurilor şi a privilegiilor menţionate în caietele de doleanţe ale Revoluţiei franceze.

„Egali?": Acest termen revendica egalitatea juridică, egalitatea politică şi ne face să ne gândim, de asemenea, şi la egalitatea materială. Egalitatea juridică şi cea politică sunt garantate în anumite ţări, fiind însă încălcate zilnic în multe state. Totuşi, dincolo de egalitatea zisă formală şi promisă fiinţelor umane, este realitatea.

O privire aruncată asupra contemporanilor noştri ne conduce inevitabil la constatarea că, deşi legislaţia umană acordă drepturi egalitare, diferenţele care există între oameni sunt enorme.

Aceste diferenţe sunt uşor de văzut şi le constatăm peste tot. Ele încep de la aspectul exterior al fiecărei fiinţe, de la constituţia sa, sănătatea sa şi până la caracterul, la reacţiile şi comportamentul său.

În ceea ce priveşte fiziologia corpului fizic, o primă explicaţie ne-a fost furnizată: prin contopirea cromozomilor, ereditatea îşi face jocul. După experienţele religiosului botanist austriac, J.G.Mendel (1822-1884), care a pus în evidenţă legile respective, biologii au aprofundat şi au descris modul de transmitere a caracterelor fizice. Ştim deci, că fiecare din miliardele de celule care constituie corpul nostru, conţin în nucleul lor câte 46 de cromozomi, purtători de gene ce transmit şi determină caracterele ereditare.

În cursul diviziunilor celulare paterne sau materne, se pot produce însă şi anomalii. Încă de la procreare, acestea provoacă diferite boli sau malformaţii congenitale: întârziere mintală, întârzierea pubertăţii, sterilitate, mongolism etc.

Deci, dacă procesul fizic este explicat, rămâne totuşi o întrebare pentru familiile lovite de unul din astfel de cazuri dureroase; ele se întreabă „de ce?" şi „pentru ce tocmai noi?". Natura ar distribui oare, în mod arbitrar şi fără o raţiune aparentă, fără merit sau din greşeală, fericirea sau nenorocirea, binefacerile şi încercările? Dacă nu acesta este cazul, atunci ce am putea crede oare?

Ştiinţa noastră materialistă se bazează pe faptul că nimic nu se întâmplă fără o cauză ce acţionează pe plan fizic, chimic şi mecanic. Cercetătorii caută, cu răbdare, marile principii care acţionează şi pe care noi le numim legi cosmice sau legi naturale.

Ne-am putea imagina vreo clipă că viaţa ar fi posibilă dacă, pe plan biologic, condiţiile ar fi altele? Dacă luăm în considerare ascensiunea triumfală a vieţii, este evident că ea realizează un plan grandios impus de o voinţă superioară. Timp de trei miliarde de ani, evoluţia organică a avansat şi a progresat fără încetare. Ea a început prin formele cele mai simple pentru a ajunge, trecând printr-o multitudine de specii, la capodopera sa: corpul uman. Este însă ridicol a se cerceta cauza, a admite legile numai pe anumite planuri şi a vorbi despre hazard şi necesitate, folosindu-se această manieră doar pentru a evita de a ne pune întrebarea asupra finalităţii sau a acelui „pentru ce?".

Personalitatea umană nu este însă numai un înveliş fizic. Există, de asemenea, „eul" său profund, viaţa sa interioară, capacitatea sa de adaptare, de a aborda şi de a rezolva problemele care i se pun. Constatăm astfel că există atâtea moduri de a acţiona, câţi indivizi sunt. Repartizarea darurilor naturale (artistice, manuale etc.) este de asemenea o demonstrare. Chiar de la vârste mici, anumiţi copii-minune îşi arată predispoziţii extraordinare pentru muzică, pictură sau ştiinţă, în timp ce alţii – cu toate eforturile şi perseverenţa lor – nu reuşesc niciodată. S-ar părea că incoerenţa şi parţialitatea ar prezida repartizarea bogăţiilor şi a mizeriilor, a calităţilor şi a defectelor, a virtuţilor şi a înclinărilor rele.

Există şi iritanta problemă a familiilor în care suntem plasaţi, naşterea părând o loterie la care se poate trage un număr bun sau unul rău.

Pentru ce unii vin într-o familie unită şi într-un mediu de oameni mai cu dare de mână, care le oferă condiţii favorabile de dezvoltare şi o tinereţe însorită? De ce alţii vor fi traumatizaţi prin înfruntările părinţilor, prin lipsuri materiale şi toate greutăţile care decurg şi care, adesea, îi marchează pentru întreaga viaţă? Pentru ce atunci, când unul va trăi în bogăţie şi nu va cunoaşte lupta pentru pâine, altul va fi constrâns să se zbată zilnic şi îşi va duce existenţa făcând faţă nenumăratelor dificultăţi?

În plus, divergenţele enorme în speranţa de viaţă a unora şi a altora par adesea scandaloase. Să cităm, de exemplu, cazul copiilor născuţi morţi, sau a acelora care trăiesc numai câteva zile, câteva săptămâni, sau câteva luni. La ce ar putea servi o existenţă atât de scurtă, în stare de inconştienţă? Nu este aici o încurcătură a Naturii şi a Destinului? Sau, chiar fiinţele care sunt victime, oare nu sunt ele dezavantajate în raport cu ceilalţi, care au timpul să-şi petreacă toate stadiile unei şederi terestre normale?

Epoca în care ne încarnăm şi mediul cultural în care ne naştem, joacă de asemenea un rol mare. O fiinţă omenească încarnată, de exemplu, printre aborigenii din Australia, sau printre Boşimani, nu va avea ca orizont decât cadrul restrâns al tribului său, aflat încă în epoca de piatră, fază care a fost depăşită cu sute de secole de statele civilizate ale lumii. Acest om este dezavantajat în mod deosebit? Dacă nu este aşa, atunci cum se explică venirea sa într-un mediu primitiv?

Este, deci, evident că la toate nivelurile şederii noastre terestre, întâlnim inegalităţi strigătoare la cer. Faţă de această realitate, afirmaţia că „oamenii se nasc liberi şi egali" pare derizorie.

O singură explicaţie: reîncarnarea

Dacă nu ar fi efectiv decât o singură şedere pe Pământ, astfel cum ne învaţă bisericile creştine, vom căuta în zadar să înţelegem absenţa egalităţii. A ne ascunde după enunţări ca „tainele de nepătruns ale lui Dumnezeu", sau a trimite la o compensaţie ipotetică în cealaltă lume, nu este, în fond, decât mărturisirea ignoranţei şi a abandonului, care nu rezolvă cu nimic această problemă importantă. În aceste condiţii, credinciosul care ţine la credinţa sa, poate el să mai creadă, în adâncul fiinţei sale, în Dreptatea şi Iubirea unui Dumnezeu pe care nu-L înţelege? Mai este oare surprinzător faptul că, faţă de atâtea nedreptăţi aparente, mulţi devin şocaţi, traumatizaţi sau chiar revoltaţi?

Există totuşi o explicaţie şi, de fapt, este numai una singură. Ea lămureşte totul şi ne permite să înţelegem. Încurcăturile situaţiilor şi injustiţia destinelor dispar; în locul acestora descoperim o echitate riguroasă a legilor cosmice, care tratează toate creaturile în acelaşi mod. Cheia care deschide această cunoaştere este reîncarnarea. Legat de acest subiect, Abd-ru-shin scrie:

„O greşeală fundamentală a multor oameni este faptul că ei judecă numai după ceea ce este material-grosier considerându-se punct central în acesta, precum şi faptul că ei iau în considerare doar o singură viaţă pe Pământ, în vreme ce, în realitate, ei au deja în spatele lor mai multe vieţi pe Pământ. Acestea, precum şi intervalele din Lumea Material-Fină, sunt considerate o singură existenţă uniformă prin care firele sunt puternic întinse fără să se rupă, astfel că în efectele unei anumite existenţe pământeşti numai o mică parte a acestor fire devine vizibilă.

Prin urmare, este o mare greşeală să se creadă că o dată cu naşterea începe o viaţă absolut nouă, că un copil este, aşadar, “nevinovat” şi că toate întâmplările pot fi raportate doar la scurta existenţă pământească. Dacă acest lucru ar fi adevărat, atunci, în cazul Dreptăţii existente, cauzele, efectele şi retroacţiunile ar trebui, fireşte, să cadă în mod unitar în intervalul unei vieţi pământeşti.

Abandonaţi această eroare! Atunci veţi descoperi repede în tot ceea ce se întâmplă logica şi dreptatea care lipsesc astăzi atât de frecvent!". (Vol. II, conf. 2)

Ceea ce ne apar ca inegalităţi şi nedreptăţi, ce fac obiectul atâtor imputări amare – nedreptăţi pe care filozofii şi teologii încearcă în zadar să le explice, iar partidele politice promit să le elimine – sunt de fapt expresia celei mai riguroase justiţii. Dacă noi nu am fost capabili să le considerăm ca juste, aceasta nu schimbă situaţia cu nimic. Dacă nu vedem decât câteva imagini dintr-un film în curs de proiectare, ne va fi greu să înţelegem sensul anumitor cuvinte sau acţiuni. Cu atât mai mult, aceasta este adevărat pentru a sesiza întâmplările şi incidentele de pe parcursul unei existenţe din care nu putem vedea decât o secvenţă...

Tot ceea ce există, tot ceea ce trăieşte şi evoluează, este ieşit din Iradierea Creatorului şi rămâne guvernat de Voinţa Sa, devenită autoactivă prin Legile Sale.

Ca expresie a Perfecţiunii divine, aceste Legi imuabile ne consideră ca făcând parte din ansamblu şi ne tratează cu o echitate riguroasă, ce exclude orice favoritism.

Venirea noastră pe Pământ, pentru a face aici un stagiu de formare, reprezintă o verigă importantă în marele ciclu al evoluţiei. Ea nu este deci un început, ci o continuare.

De aceea, sufletul nu se formează în momentul procreaţiei şi nici la naştere, căci el exista dinainte. În epoca noastră, a sfârşitului de evoluţie, el a parcurs deja un lung periplu care a putut să-l conducă de mai multe ori pe Pământ şi, între câte două încarnări, pe unul din planurile Materiei Fine.

Dacă există într-adevăr o ereditate fizică, nu există însă o ereditate spirituală. Deci, de fiecare dată, un suflet deja format, care se află în aşteptare în lumea de dincolo, vine să ia în stăpânire un corp ce se află în gestaţie şi anume, pe la mijlocul gravidităţii. Acest suflet este o individualitate autonomă, de acelaşi fel cu cele ale părinţilor săi. Ei nu-i oferă astfel decât posibilitatea de a se îmbrăca într-un înveliş fizic, dându-i ocazia unei noi încarnări. Cunoaşterea respectivă permite, prin ea însăşi, să se asaneze raporturile – atât de des perturbate – dintre părinţi şi copii. Ea limitează pretenţiile părinţilor asupra copiilor „lor", cât şi cerinţele copiilor faţă de părinţii „lor".

În această minune vie care este Creaţia, unde totul este prevăzut şi condus prin acţiunea Legilor divine, este evident că posibilităţile de apropiere în vederea unei încarnări, sunt reglate, de asemenea, prin aceleaşi legi. Cele care contează mai mult sunt, în special, atracţia afinităţilor şi reciprocitatea efectelor.

Afinitatea cu viitoarea mamă, sau cu o persoană din anturajul ei apropiat, atrage acel suflet care caută a se încarna şi care se simte bine în preajmă-i. Se formează atunci o punte de radiaţie între micul corp din interior şi sufletul aflat în aşteptare. Această punte îi va permite sufletului respectiv să fie „aspirat" şi să ia în posesie, pe la mijlocul sarcinii, corpul care se pregăteşte în trupul mamei. Pătrunderea respectivă va provoca primele mişcări ale copilului.

Din această cauză, este foarte important ca femeia însărcinată să-şi supravegheze anturajul şi legăturile sale. În cursul primei faze a sarcinii, ea poate să decidă în alegerea sufletului pe care îl va atrage pentru încarnare. Prin înălţarea interioară şi prin rugăciuni, ea poate oferi, unui suflet luminos, ocazia de a-şi desăvârşi evoluţia proprie. Vechile civilizaţii deţineau de mult timp această cunoaştere şi ţineau cont de ea.

În actuala perioadă a sfârşitului de evoluţie, pe care suntem în curs de a o trăi, totul trebuie să se deznoade pentru a se instaura o bază sănătoasă şi pură, necesară unei noi plecări. În cursul fazei de epurare, karma – care mai este în aşteptare – va reveni asupra noastră într-o cadenţă crescută şi cu o intensitate sporită. Această recrudescenţă karmică este un ultim ajutor pentru a ne dezmorţi şi a ne face să devenim conştienţi de necesitatea de a ne schimba, respectând în fine armonia cosmică, dacă nu vrem să dispărem.

Drept consecinţă a situaţiei respective, vor fi numeroase încarnări sub influenţa prioritară a legii reciprocităţii efectelor (a cauzei şi a efectului). Scopul va fi de a conduce, în anumite familii, sufletele ce au de deznodat cu persoanele aflate în viaţă – din acele familii – legăturile ţesute în existenţele anterioare.

Fiecare fiinţă omenească, oriunde ar fi, este întotdeauna fructul sau rezultatul propriilor sale eforturi anterioare. Dar oamenii se vor putea schimba numai atunci când vor înţelege necesitatea acestui lucru. Revenim, deci, de fiecare dată, ca purtători ai propriei noastre moşteniri – bună sau rea – obţinută prin trecutul nostru. Noi singuri ne aducem calităţile şi defectele, virtuţile şi înclinaţiile rele, slăbiciunile, lipsurile şi întreaga karmă aflată încă în aşteptare.

O nouă şedere terestră va trebui să permită fiecăruia să se achite de datoriile sale karmice şi să se elibereze de toate legăturile care îl leagă de Materia Densă. De asemenea, el va trebui să profite de această şedere pentru a-şi dezvolta şi întări şi alte facultăţi ale nucleului spiritual nemuritor, extinzându-şi cunoştinţele sale privind problemele fundamentale ale vieţii şi ale raporturilor sale – creatură fiind – cu Creaţia şi cu Creatorul. El va trebui deci să meargă înainte, în toate domeniile, pentru a folosi şederea sa în Materialitate şi a putea pleca mai bogat sub aspect spiritual, mai matur şi mai dezvoltat decât a venit.

Faptul de şti că aceia pe care îi numim „copiii noştri" îşi aduc trecutul şi karma lor, că sunt deja individualităţi formate şi aflate în curs de evoluţie, la fel cum suntem şi noi înşine, ar putea cruţa părinţilor şi educatorilor multe decepţii şi supărări, permiţându-le a fi mai înţelegători.

Fiecare copil îşi are de făcut experienţele sale, să trăiască propriile dezlegări, să-şi asume destinul său ca o recoltă a trecutului propriu şi ca o bază de plecare pentru un nou avânt.

Scadenţele karmice pun pe fiecare într-o situaţie ce este legată de necesitatea evoluţiei sale. Reacţiile şi deciziile proprii vor decepţiona de multe ori pe educatori, căci copilul acţionează, adesea, fără a ţine cont de sfaturile date din belşug de cei mai mari.

„Nu există nici măcar doi oameni printre locuitorii acestui Pământ care să parcurgă acelaşi drum pentru maturizarea spiritului lor!

De aceea experienţele unui om nu aduc altora niciun folos în plan spiritual. Iar dacă un om merge imitând exact drumul celuilalt, atunci şi-a risipit propriul său timp pe Pământ!" reaminteşte Abd-ru-shin. (Voi.III, conf. 8)

Ca un fir promiţător şi luminos, cunoaşterea reconfortantă a posibilităţii unor şederi terestre multiple a traversat întreaga istorie umană. Religiile orientale continuă, de altfel, să o înveţe. Atunci când creştinii au fost lipsiţi de această cunoştinţă preţioasă, prin anatema lansată la sinodul de la Constantinopole, în anul 553, ştiinţele esoterice au preluat torţa, pentru a o transmite din generaţie în generaţie.

De-a lungul secolelor, lista personalităţilor care au recunoscut realitatea reîncarnării, este lungă şi impresionantă.

În prezent, parapsihologia a inclus „renaşterea" în cadrul cercetărilor sale. Verificând cu atenţie cazurile de reamintiri spontane din vieţi anterioare, după ce a analizat toate soluţiile, aceasta a acumulat dovezi că reîncarnarea este singura soluţie posibilă.

Ciclul complet al evoluţiei noastre

Realitatea încarnărilor repetate a fost cunoscută întotdeauna de cercetători. Acestora le lipsea însă o vedere globală a ansamblului ciclului, din care şederile terestre nu sunt decât secvenţe scurte. Niciodată nu au avut o cunoaştere precisă şi completă, care să înglobeze şi să explice periplul strict necesar pe care trebuie să-l parcurgă fiecare germene de spirit ce a plecat la drum inconştient şi iresponsabil, pentru a deveni o personalitate autoconştientă şi total responsabilă.

Aceste lacune au permis pătrunderea anumitor erori; dându-se o imagine falsă asupra simplităţii procesului întregului ansamblu, ele au făcut să decadă multe fiinţe ataşate luminii şi dreptăţii. Acesta este şi cazul metempsihozei, care învaţă obligaţia de a se încarna şi în corpuri de animale. Există de asemenea şi o doctrină care pretinde că, pentru sufletul omenesc, răul provine din faptul că se află în materia în care trebuie să îmbrace un corp fizic. Se preconizează astfel refuzul de a coopera la evoluţia în materie: nu ar trebui deci, nici să mai construim, nici să mai semănăm, nici să mai avem copii. Evident, un astfel de comportament, care a fost pretins de Cathari, ar fi condus rapid la dispariţia oamenilor de pe Pământ. De asemenea, resorbţia sufletelor în divinitate – enunţată la brahmani – sau dizolvarea acestora în nirvana – la budişti – oferă şi ele o imagine falsă a rolului şi a importanţei şederilor terestre.

Ori, revelaţiile date de Abd-ru-shin, în Mesajul său pentru umanitate, ne dezvăluie pentru prima dată parcursul complet al devenirii noastre. Autorul acestei prodigioase însumări de cunoaşteri ne permite să avem, în fine, o vedere de ansamblu clară şi completă a Creaţiei. El ne dă mijloacele de a şti de unde venim, pentru ce suntem obligaţi să evoluăm, cum se desfăşoară peregrinarea noastră prin Creaţie şi care este scopul pe care trebuie să-l atingem – în caz contrar pierzând totul şi căzând în descompunere. De fapt, tocmai în această viziune completă se inserează în mod logic, şederile terestre.

Din această cunoaştere rezultă că avem un interes vital pentru a o lua în serios. Planul nostru de şedere şi mediul în care ne regăsim după moarte sunt pregătite, într-adevăr, încă de aici de jos. Acestea decurg din comportamentul nostru pe Pământ, întrucât gândurile noastre ne preced şi faptele noastre ne urmează.

Schiţat în mare, parcursul nostru evolutiv este asemănător cu cel al tuturor seminţelor: în Materia Densă, care ne este familiară, ştim că trebuie să introducem sămânţa în sol pentru a o face să germineze; acolo, ea va găsi condiţiile necesare pentru a încolţi şi a creşte. Ori, procesele naturale sunt conduse de legi uniforme ce se desfăşoară peste tot, în acelaşi fel, ţinând totuşi cont de diferenţele originii şi de posibilităţile, mai mult sau mai puţin extinse, ale substanţei fiecărui plan.

Tot ceea ce există este ieşit din Iradierea lui Dumnezeu; aceasta s-a divizat sub acţiunea Voinţei divine, pentru a da naştere la o serie de sfere suprapuse.

Originea noastră se situează în una din subdiviziunile Sferei Spirituale eterne. Odată individualizate, viitoarele fiinţe umane sunt totuşi prea slabe pentru a deveni conştiente în mod imediat.

Acestea poartă totuşi în ele dorinţa şi posibilitatea de a deveni conştiente. Dezvoltarea lor nu se poate face însă, decât în cursul unei evoluţii care trezeşte şi întăreşte capacităţile latente deţinute de fiecare germene de spirit.

Când un astfel de germene aspiră cu o anumită intensitate, să iasă din inconştienţă, el este admis într-un ciclu de formare pregătit cu mare grijă în acest sens. Asemenea copiilor care părăsesc casa familială pentru a înfrunta în exterior toate felurile de greutăţi şi de probleme pentru a-şi făuri o personalitate, germenii inconştienţi sunt expulzaţi şi încep turneul de învăţare. În planurile situate deasupra celui al originii lor, presiunea Forţei este prea mare pentru ca ei să o poată suporta. Iată de ce periplul lor evolutiv nu se poate desfăşura decât în planurile care se află sub baza lor de plecare. Aceste planuri din partea inferioară, numite şi „Creația Ulterioară", cuprind zonele Substanţialităţii Animistice, ale Materiei Fine şi ale Materiei Dense, fiecare comportând numeroase subdiviziuni.

În afara planului său de origine, germenele de spirit este un străin; de aceea, el nu poate avea nici o influenţă şi nici contacte directe cu noul său mediu ambiant. Pentru a putea fi activ aici şi a avea experienţe stimulante şi folositoare, el trebuie să se acopere sau să se îmbrace, de fiecare dată, cu un înveliş din aceeaşi substanţă ca şi cea a planului de şedere momentană. Deci, pentru el există de fiecare dată o naştere, atunci când se află într-un plan diferit. Fiinţa în căutare de conştiinţă şi de personalitate, se dezvoltă şi se fortifică astfel şi în acele planuri invizibile pe care noi le numim foarte sumar „lumea de dincolo".

Când eul său a obţinut o anumită consistenţă, simte dorinţa de a coborî în planurile Materiei Dense, pentru a trăi şi experienţele specifice acestor nivele.

Materia în care ne aflăm acum este ultimul extract al Iradierii divine. În raport cu alte planuri, ea are posibilităţile cele mai restrânse, dar oferă totuşi, anumite particularităţi care favorizează şi uşurează dezvoltarea noastră.

Pe când în alte planuri – şi sub impactul mai direct al atracţiei afinităţilor – sunt reunite numai spiritele umane care au o aceeaşi maturitate sau o aceeaşi lipsă de maturitate, în Materia Densă este singurul loc în care pot coabita spiritele de toate gradele de evoluţie, fie ele cele mai bune sau cele mai rele. Aici jos, fiecare este înconjurat de persoane mai evoluate care îi pot servi ca model şi ca încurajare, dar întâlneşte de asemenea şi persoane cărora el le poate servi, la rândul său, ca exemplu şi să le ofere chiar şi un anumit ajutor. Tocmai prin acest schimb cu contemporanii noştri, dând şi primind, avem ocazia de a ne întări eul nostru şi de a câştiga noi cunoştinţe, pentru ca în final, să plecăm din nou în lumea de dincolo, mai maturi şi mai îmbogăţiţi decât în momentul fiecărei naşteri terestre.

Prin densitatea sa, corpul fizic pe care îl purtăm întârzie karma să se deznoade imediat. Şocurile karmice în revenire sunt etalate deci în timp, ceea ce permite să ne ridicăm în evoluţie, folosind acele intervale de răgaz care ne sunt acordate. Acest elan către înălţimi ne va conferi o lejeritate mai mare şi va avea drept consecinţă o atenuare a revenirilor karmice. Însă karma va putea fi deznodată simbolic, doar dacă a fost obţinut un progres real în acest sens.

Materia Densă însă, este cea mai îndepărtată de Lumină. Această situaţie impune un efort mai mare pentru a asigura evoluţia noastră spirituală, în legătură constantă cu planul nostru de origine. Existenţa şi buna funcţionare a acestei legături sunt întru totul necesare învigorării eului nostru şi dezvoltării sale.

Din nenorocire, s-a întâmplat că ne-am lăsat distraşi şi am uitat de scopul pe care îl avem de atins. Bunurile şi plăcerile terestre au exercitat asupra noastră seducţia lor şi ne-au acaparat. Pentru a le obţine, intelectul nostru a devenit aliatul cel mai sigur.

L-am pus la contribuţie din ce în ce mai des, ceea ce a avut ca urmare o hiperdezvoltare a organului solicitat, respectiv creierul. Influenţa intelectului s-a intensificat în detrimentul intuiţiei, care este de fapt, vocea spiritului nostru nemuritor şi care a fost astfel neglijată. A rezultat o situaţie contrară celei care ar fi trebuit să fie: organul intuiţiei, care trebuia să asigure legătura în mod normal cu planul de origine, a regresat până a devenit cerebelul – creierul mic! Căderea în păcat şi întreaga dramă umană se regăsesc astfel reflectate în aceşti doi termeni: creier şi cerebel.

Programat numai pentru a rezolva problemele materiale, dar incapabil de a se ridica deasupra condiţionărilor terestre, creierul şi produsul său, intelectul, nu puteau decât să eşueze în faţa marilor probleme umane, morale şi spirituale, care depăşesc nivelul lor de înţelegere limitată a spaţiului şi a timpului. Confuzia actuală, numeroasele pagini însângerate şi îndoliate ale istoriei noastre o dovedesc cât se poate de clar.

O cotitură decisivă

În afară de reîncarnare se pot explica în mod satisfăcător, atât adversităţile frapante, cât şi anomaliile aparente, nedreptăţile revoltătoare în repartizarea darurilor şi a bunurilor. S-ar părea că ar fi total imposibil a împăca aceste inegalităţi cu existenţa unui Creator bun şi drept, care îşi iubeşte toate creaturile Sale cu o aceeaşi dragoste. Toate religiile s-au lovit de această problemă, cât şi de prezenţa răului, şi nici una nu a putut să le rezolve.

„A sosit timpul", ne spune Abd-ru-shin, „în care tot ceea ce este nesănătos şi a fost inventat de creierul omenesc va fi măturat din Creaţie pentru ca pe viitor să nu mai reprime iluminarea referitoare la faptul că Adevărul arată altfel decât plăsmuirile neîntemeiate, create de înfumurarea lăudaroasă şi de spiritul afacerist, de imaginaţia bolnavă şi de ipocrizie, din mlaştina sufocantă a limitărilor josnice, în goana după putere şi admiraţie pământească". (Vol. I, conf. 14)

Reîncarnarea face parte din Adevărul pus la dispoziţia noastră prin Mesajul Graalului al lui Abd-ru-shin. Totuşi, Abd-ru-shin nu s-a limitat numai la a ne confirma existenţa acesteia. El ne-a demonstrat şi mecanismul ei, revelându-ne numeroasele incidenţe şi ramificaţii cu planurile invizibile – dar foarte reale – ale lumii de dincolo. Dând deoparte voalul care ne ascundea amploarea problemei, el ne-a permis şi în acest caz să trecem de la credinţă la o convingere bazată pe o cunoaştere precisă.

Dar o cunoaştere nu este acceptată în mod real şi nu are o valoare pentru cei care o obţin decât dacă ea determină şi o acţiune din partea lor, sau dacă îi îndeamnă la o aplicare imediată. „Infernul este pavat cu bune intenţii", afirmă înţelepciunea populară. Pentru ca o transformare sau o schimbare a comportamentului să fie valabilă, singură bunăvoinţa nu este îndeajuns. Trebuie deci trecut la acţiune, astfel ca hotărârile bune să se traducă şi în fapte.

Pentru a se decide, voinţa are nevoie de o bază de plecare, căci la fiecare acţiune trebuie un fundament şi o motivare.

Ori, graţie Mesajului Graalului, cunoaştem în prezent infrastructura Creaţiei şi suntem iniţiaţi în funcţionarea Legilor sale. Ştiindu-ne originea noastră, scopul ciclului evolutiv şi ştiind că viaţa ne este înconjurată de ajutoare şi de forţe care sunt întotdeauna la dispoziţia noastră, avem cea mai bună bază, cea mai puternică motivaţie pentru a acţiona.

Pentru ce această cunoaştere unică ne-a fost dată tocmai nouă? Pentru că noi am ajuns cu toţii la o cotitură decisivă, care închide lungul nostru drum prin Creaţie. Această situaţie ne pune în faţa unei scadenţe şi impune din partea fiecăruia – şi a fiecăreia – o ultimă decizie.

Rămânem desigur, liberi în a alege. Dar, niciodată vreo alegere nu a avut consecinţe mai incisive. A o putea face în deplină cunoştinţă de cauză, iată ce îi datorăm Mesajului Graalului.

» Acasă » Secretele reîncarnării