» Ajutor pentru viaţă » Natura frumuseţii

Natura frumuseţii

Legătura dintre frumusețe şi dezvoltare spirituală

În strădania spre raţionalitate, răsplată şi profit, suntem înclinaţi să uităm în societate de frumuseţe sau să o privim ca pe un lux. Tendinţele pe termen scurt ale modei, ale artei şi arhitecturii, haosul de stiluri care domină timpul prezent, pun la grea încercare simţul nostru pentru frumos. Ce este de fapt frumuseţea? Ce loc ar trebui să ocupe aceasta în viaţa noastră? Este frumuseţea de vreun folos pentru noi, oamenii? Christopher Vasey încercă să răspundă la aceste întrebări.

În mod normal ne este uşor să decidem dacă ceva este frumos. Este totuşi poate mult mai dificil să justificăm de ce găsim frumos acel ceva – spre exemplu, discutăm cu cineva care nu ne împărtăşeşte părerea despre frumuseţea unei lucrări de artă. Ce criteriu ar fi de aplicat în a defini ceva ca „frumos“, fie aceasta o pictură, o sculptură sau orice altceva? Există astfel de criterii – ori simţul frumosului este ceva pur obiectiv şi inexplicabil?

Cercetările ştiinţifice, care au dezbătut îndelung asupra acestor întrebări, au condus spre descoperirea de diverse criterii care trebuie îndeplinite înainte ca o lucrare de artă să poată fi numită frumoasă. În pictură de exemplu culorile, tonurile şi formele ar trebui să corespundă regulilor de armonie. Canonul secţiunii aurii permite suprafeţei picturii să fie divizată în mod egal şi armonios. Acelaşi principiu se aplică şi în arhitectură. în muzică, compoziţiile urmează de asemenea anumite reguli precise dacă se vrea a fi exprimat un sunet armonic.

Fiecare orientare artistică are de aceea propriile ei reguli. Însă cei mai mulţi oameni nu cunosc deloc aceste reguli – şi totuşi ei sunt capabili să perceapă frumosul. Cum este acest lucru posibil? Suntem născuţi cu simţul natural al frumosului?

Şi dacă e aşa, unde îşi are locul în noi centrul cu care putem percepe frumosul?

Ce anume în noi percepe frumosul?

Abd-ru-shin punctează în Mesajul Graalului o clară diferenţă între ego-ul actual al omului, spiritul non-material şi intelectul, care îi este disponibil acestuia prin intermediul creierului pe timpul perioadei în care este încarnat în corpul său pământesc. Diferenţa dintre spirit şi intelect este cheia cu care pot fi desluşite multe întrebări referitoare la existenţa umană. Şi aşa cum se poate vedea, aceasta se aplică şi simţului frumosului.

Spiritul omului, de care aparţine conştiinţa de sine, are o viziune lărgită şi sintetică. Intelectul, care îşi are originea în creierul material-dens, este îngust şi analitic în modul său de lucru. Modul în care procesează informaţia este secvenţial, una după alta, aceasta fiind cauza pentru care spre exemplu nu putem gândi niciodată la două lucruri în acealaşi timp. Spiritul este conştient, el de asemenea poate fi inspirat; nu şi creierul, ale cărui abilităţi intelectuale sunt folosite pentru a diseca şi analiza.

Frumuseţea rezultă apoi dintr-o combinaţie complexă a diverse aspecte într-un întreg, o grupare armonioasă. O putem astfel analiza din punct de vedere raţional, pe baza unui set de reguli şi legi, însă niciodată nu o putem cuprinde în întreaga ei natură. Putem percepe frumuseţea cu spiritul nostru, nucleul propriu-zis al fiinţei noastre.

Este de asemenea remarcabil faptul că multe definiţii ale frumuseţii nu punctează în primul rând legile frumuseţii, ci percepţia interioară. Frumuseţea trezeşte în noi admiraţie şi satisfacţie, în timp ce urâtul declanşează o senzaţie neplăcută şi repulsie. Este clar că această experienţă conştientă nu-şi are originea în creier, ci vine din nucleul viu al spiritului nostru.

De unde vine frumuseţea?

Spiritul nostru este capabil să recunoască şi să perceapă ceea ce este frumos – chiar dacă cunoaştem sau nu „legile frumuseţii“! Dar de unde vine totuşi frumuseţea?

Existenţa acesteia contrazice de fapt punctul de vedere materialist al vieţii. Conform acestuia tot ce există s-ar fi născut din haos, ca urmare a unei şanse oarbe. Însă la o scrutare mai profundă a Creaţiei, descoperim că aceasta este guvernată de legi invariabile care pot fi găsite peste tot în chimie, fizică, biologie şi... frumuseţe. Simpla existenţă a acestor legi arată cum Creaţia nu poate fi rezultatul unei şanse oarbe. Evenimentele lumii nu pot fi rezultatul unei şanse oarbe şi în acelaşi timp guvernate de legi ne­schimbătoare: în aceasta se află o contradicţie insurmontabilă. Nu ar fi mai evident a spune că o putere înţeleaptă a organizat providenţial Creaţia la ordin – Voinţa Creatorului? Acest gând ne permite de asemenea fără nimic în plus să înţelegem existenţa şi sursa frumuseţii.

Tot ce se află în legătură directă cu Voinţa creatoare a lui Dumnezeu este îndreptăţit să fie numit cu adevărat frumos. Peisajele, lumea animalelor şi plantelor – totul arată aceeaşi frumuseţe inerentă. Ea se arată în toate schimbările ciclurilor naturii. Fiecare anotimp este frumos. Fiecare vârstă, fiecare proces de dezvoltare are frumuseţea lui.

De unde vine frumuseţea, ne întrebăm. Este mărturie a Voinţei Creatorului, evidenţă a lucrării Divine şi abilitate a spiritului uman de a percepe. Se poate ca ceea ce iese din mâna Creatorului să fie altfel decât frumos?

De unde vine urâtul?

Dacă tot ce a creat Dumnezeu este frumos, de ce există atunci urâtul? Haideţi să ne gândim la toate lucrurile care sunt numite urâte. Spre exemplu ne putem gândi la anumite oraşe sau clădiri. Maşini, obiecte de îmbrăcăminte şi alte obiecte cu aspect inestetic.

De asemenea pot fi urâte şi fără gust picturi, obiecte de artă, piese muzicale, cuvinte sau atitudini, ca şi anumite persoane care par să fie lipsite de frumuseţe.

Însă în mod invariabil, această listă arată că urâtul este într-un fel sau altul legat de om. Cum adică? Omul este de asemenea creaţie a lui Dumnezeu! Nu ar trebui ca el, în tot ce face, să îngrijească frumuseţea şi să creeze ceva frumos, aşa precum natura însăşi ne demonstrează pretutindeni? Fără îndoială, şi el ar face la fel dacă sufletul său ar fi direct legat de natură, deoarece aceasta urmează Voinţa lui Dumnezeu şi astfel Legile fundamentale în toată ţeserea şi activitatea lor. Aceasta poate produce numai ceva frumos. Totuşi omul este de natură spirituală la origine şi are voinţa liberă la dispoziţia sa. De aceea el are abilitatea de a lua propriile sale decizii – şi prin aceasta alegerea de a acţiona în Legile Creaţiei – sau de a acţiona contrar promovării, dezvoltării şi activităţii născute din frumos. Spiritul uman trebuie de aceea să înveţe mai întâi prin experienţe de viaţă să aducă propria lui voinţă în armonie cu Voinţa Creatorului, pentru a-şi continua propria sa dezvoltare.

Existenţa voinţei libere, care e o caracteristică a noastră, a oamenilor, dar nu şi a vreunui animal sau plante, explică de ce urâtul există numai în legătură cu noi oamenii. El rezultă din voinţa noastră proprie greşit direcţionată şi nedezvoltată, din acţionarea în neconcordanţă cu Legile Creaţiei, care sunt de asemenea Legile Frumuseţii.

Frumuseţea vine din Înălţimi

Faptul că frumuseţea există prin natura înconjurătoare şi ceea ce putem vedea, auzi şi percepe din ea cu simţurile corpului fizic, ar putea conduce la opinia că frumuseţea este pur şi simplu o parte a materialului. Acest lucru nu este totuşi adevărat. Dar tocmai cum omul a fost creat ca imagine a unei fiinţe mai înalte, aşa este şi natura înconjurătoare imaginea unor planuri incomparabil mai frumoase şi mai luminoase, de care aparţine şi aşa-numitul „Paradis“, care este situat mai sus în Creaţie. Este evident că planurile mai luminoase şi mai frumoase ale Creaţiei sunt mai apropiate de Lumină, Sursa Primordială a tuturor fiinţelor.

Cunoaşterea despre originea nepământească a frumuseţii a fost probabil dintotdeauna cunoscută omului. Aceasta este exprimată inconştient când oamenii vorbesc spre exemplu de „frumuseţea cerească“ sau „frumuseţea divină“ a unei piese muzicale, picturi sau poezii. Originea nepământească a frumuseţii este de asemenea evidentă când ne gândim la inspiraţia artistului. Este ca şi cum aceasta ar veni din înalturi. Artistul ce stăruie după inspiraţie, se deschide influenţei „muzei“ sale sau unei „inspiraţii creatoare“ aşa cum e descrisă în expresiile moderne. Precum Mozart, un artist care a fost „înzestrat“ excepţional, a spus că a fost „binecuvântat de zei“.

În plus, frumuseţea este adesea asociată cu valori înalte precum bunătatea sau justiţia, deci cu concepte care transcend în mod similar pământescul. Spunem spre exemplu: „Nu este frumos să spunem minciuni“. Cuvântul „frumos“ este de data aceasta folosit aici nu fără motiv în locul cuvântului „bine“ sau „corect“.

Calităţile Frumuseţii

Este o calitate a frumuseţii adevărate care „vine din înalturi“ că aceasta nu plictiseşte sau oboseşte. Aici este deci o mare diferenţă între ce e cu adevărat frumos, care mişcă spiritul şi „ceea ce-i face plăcere“, care ne flatează, servind intelectul sau sentimentele. O bucată muzicală „cerească“ rămâne frumoasă chiar şi atunci când o ştim de ani întregi; odată cu trecerea timpului îi percepem rafinamentul şi armoniile mult mai puternic. În contrast cu melodiile cărora le lipseşte profunzimea, care devin cu repeziciune obositoare cu cât le ascultăm mai mult – cea mai mare parte a muzicii hall sau vaudeville, spre exemplu. Acestea sunt lucrări care nu au durată şi tocmai de aceea trebuie să fie repede înlocuite cu altele.

Ceva similar se aplică picturilor, sculpturilor sau monumentelor. Pot fi desemnate ca „lucrări eterne“, cele care durează veacurilor şi impresionează pe toţi cei care vin în contact cu ele , există şi din cele care trezesc doar un interes trecător. Caracterul „ceresc“ al anumitor lucrări mişcă spiritul uman deoarece îi reaminteşte de frumuseţea locului de unde provine: Paradisul, patria lui spirituală, scăldată în Lumină.

Lucrările nemuritoare ale omului nu suportă o comparaţie directă cu natura sau de asemenea cu frumuseţea ei mereu nouă, impresionantă. Ele sunt de naturi diferite, care în cazuri ideale au un foarte pronunţat caracter spiritual. Putem percepe aceasta cu claritate dacă comparăm un peisaj cu o pictură care redă acelaşi peisaj. Pictura nu este numai o reproducere fidelă a naturii, atât cât i-ar fi fost posibil unui fotograf, ci reprezentarea vizuală a ceea ce a atins spiritul artistului şi a încercat să exprime aşa încât să impresioneze şi pe alţii. Astfel toţi oamenii se pot împărtăşi din aceste lucrări spirituale de durată, indiferent de rasă sau naţionalitate, deoarece noi toţi provenim din acelaşi ţinut spiritual.

Frumuseţea şi Dezvoltarea Spirituală

De vreme ce frumuseţea poate fi cuprinsă numai de spirit, simţul nostru al frumosului este în directă legătură cu dezvoltarea spirituală.

Cu cât e mai înalt dezvoltat un spirit, cu cât şi-a dezvoltat mai mult abilităţile spirituale cu care a fost înzestrat de Creator, cu atât mai sensibil şi mai deschis va fi la ceea ce vine de „sus“ deci şi la frumuseţe, de asemenea. El nu doar recunoaşte şi preţuieşte mai mult ceea ce este cu adevărat frumos, ci şi caută să se înconjoare cu frumos.

Dezvoltarea spirituală este un proces dinamic. El trece în mod necesar prin multiple transformări interioare, în cadrul cărora simţul frumosului de asemenea se schimbă. Cel care s-a schimbat în interior descoperă adeseori marea frumuseţe în ceea ce l-a înconjurat mereu. În acest fel putem dintr-o dată experimenta anotimpurile în mod diferit. Frumuseţea primăverii a fost mereu aceeaşi însă modul nostru de a o percepe s-a schimbat! De aceea este ceva natural, firesc dacă o persoană mai degrabă grosolană nu defineşte acelaşi lucru ca fiind frumos precum o persoană mai rafinată. Fiecare experimentează lumea în acord cu propria sa dezvoltare interioară, ea nu poate fi înţeleasă altfel şi nimeni nu poate de aceea să reproşeze altuia acest lucru.

Un spirit dezvoltat nu va alege niciodată un loc urât pentru a trăi şi nici nu se va înconjura de obiecte sau piese de mobilier inestetice. Dar să însemne aceasta că frumuseţea este apanajul persoanelor afluente, celor care-şi pot permite să trăiască în locaţii deosebite şi să se înconjoare de obiecte valoroase? Cu siguranţă că nu, de vreme ce frumuseţea poate fi obţinută cu uşurinţă cu cele mai simple obiecte. Simplitatea este chiar o caracteristică a frumuseţii adevărate. Nu este o expresie a celei mai adânci sensibilităţi când spui că ceva este „pur şi simplu frumos“?

Beneficiile Frumuseţii

În zilele de astăzi frumuseţea este adesea descrisă a fi un lux, ca ceva de care omul se poate lipsi. Dar putem noi totuşi să renunţăm cu adevărat la frumuseţe? Cu cât omul se dezvoltă, el devine tot mai sensibil la frumuseţe, şi astfel îşi ascute simţul frumosului. Opusul este de asemenea adevărat. De aceea a îngriji frumuseţea în toate ramurile vieţii – în atitudine, în modul de a vorbi, îmbrăcăminte sau mobilier – încurajează dezvoltarea spiritului şi ajută la înălţarea lui. Este adeseori un aspect uitat al dezvoltării spirituale: Căutarea şi înfăptuirea frumuseţii ajută la maturizarea spiritului!

» Ajutor pentru viaţă » Natura frumuseţii