|
Mohammed
Fragment din cartea ”Mohammed - viaţa şi
activitatea Precursorului în Arabia”
 Deşi
îşi încheiase complet afacerile, simţi o dorinţă puternică de a rămâne
până când închiderea vânzărilor era anunţată.
Câţiva dintre negustorii mai
bătrâni îi spuseseră despre aceasta, şi îl încurajaseră să participe la
festivitatea care marca sfârşitul.
În ultima seară el găsi mese întinse în sala cea mare,
înconjurate de covoare stufoase. Oamenii stăteau în jurul lor şi o masă
festivă era servită. În timpul acesteia, era oferit suc fermentat de
grefe, care lui Mohammed îi plăcea foarte mult. Dar chiar după primele
înghiţituri îi simţi efectul toxic şi nu mai bău deloc. Toţi ceilalţi
continuară să bea, însă unii dintre ei o făceau cu cumpătare.
După ce mâncarea fusese consumată şi cafeaua maronie
tare fusese servită, toţi cei prezenţi se uitau cu interes la Mohammed.
Deşi el nu înţelegea de ce ei făceau asta, se decise să nu întrebe ci să
aştepte până când ei înşişi îi spuneau. În cele din urmă ei trebuie să
binevoiască să-i spună, dacă voiau ca el să vorbească.
„Ascultă, prietene,” unul din negustorii mai în vârstă i
se adresă, „Tu eşti cel mai tânăr dintre noi. Este obiceiul la noi ca
întotdeauna cel mai tânăr trebuie să povestească ceva pentru toţi. Poate
fi inventat sau trăit, dar nu trebuie să fie citit.”
„De ce nu mi-aţi spus mai devreme?” întrebă Mohammed
surprins. „Atunci aş fi putut să mă gândesc la ceva.”
„Asta e tocmai cea mai bună parte a acestui obicei, că
povestitorul nu ştie nimic despre aceasta,” veni replica. „Surprinderea
victimei este foarte amuzantă, şi în acest fel auzim uneori poveşti
chiar nemaipomenite.”
Îi era clar lui Mohammed că trebuia să relateze ceva.
Dar ce putea să le spună acestor oameni, care unii din ei nu mai erau
treji. În timp ce era încă încurcat, câţiva dintre ei îi strigară:
„Spune-ne ceva despre femei, asta sigur e cea mai bună dintre toate!”
„Despre femei să vorbesc?” întrebă Mohammed,
accentuând pe cuvântul femei.
Câţiva dintre cei în vârstă se simţeau jenaţi. Însă
Mohammed imploră ajutorul din tot sufletul. Apoi îi fu arătată o
imagine; apoi alta, şi iarăşi o a treia. Pe cât de iute treceau prin
faţa sufletului său, aşa cu viteza luminii îi dezvăluiau ce avea să
spună.
Aşezându-se confortabil, el ridică un trandafir care era
pe masă şi începu:
„Când această lume a fost creată era perfectă, ca tot
ceea ce izvorăşte din Mâna Celui Preaînalt.”
Un strigăt îl întrerupse:
„Eşti creştin sau evreu?”
„Sunt om!” fu replica lui Mohammed. „Lăsaţi-mă să
continui!”
„Totul în lume a fost adus la viaţă în cel mai bun fel
posibil. Munţi s-au înălţat, iar văi fertile verzi stau între ei.
Râurile şi-au adus apele la mare şi au făcut un adăpost pentru peşti.
Copaci şi-au legănat ramurile în razele soarelui, şi păsări au cântat
printre frunze unde s-au copt fructele. Şi oamenii care locuiau pe acest
pământ au jubilat. Ei au prins peşte şi au vânat, au îngrijit de animale
şi au strâns fructe.
„Dar printre ceruri trecea Iubirea Divină, şi se uită în
jos pe pământ. Ea de asemenea se bucură văzând cât de potrivit erau
aranjate toate lucrurile. Totuşi simţea că lipseşte ceva. Privi şi
cumpăni. Deodată ştiu: lipsea Frumuseţea! Cu siguranţă era frumuseţe în
tot ceea ce stătea atât de proaspăt creat aici jos, dar frumuseţea
grădinilor paradisiace era diferită.
„Şi Regina Iubirii luă unul din trandafirii roşii care
înfloreau în jurul ei, şi îl lăsă să alunece încet spre pământ. Cât de
uimiţi erau oamenii când acest miracol al frumuseţii, culorii şi
miresmei veni pe pământ! Sufletele lor începură să-şi amintească ceva ce
odinioară le-a fost permis să întrezărească. ’Trandafir al Cerului’ îi
spuneau minunatei flori, şi o preţuiau şi o protejau, aşa încât potirul
ei aduse din belşug seminţe, deşi floarea fusese ruptă. Şi oriunde era
plantată sămânţa, înfloreau trandafiri şi răspândeau puternic mireasmă.”
Cu un gest inconştient Mohammed ridică încet bobocul cel
roşu pe care îl ţinea în mână. Oamenii ascultau ca fermecaţi. Aceasta
era o poveste minunată. Nici unul nu mai voia să-l întrerupă.
Acum el continuă:
„Dar graţioasa Regină a Iubirii privi în jos din
grădinile paradisiace şi se bucură la cât de multă frumuseţe adusese
darul ei pe pământ.
„Apoi o altă femeie distinsă se apropie de ea, Regina
Purităţii. Şi Iubirea îi arătă ce crease ea, şi o rugă să trimită în jos
de asemenea una din miraculoasele ei flori albe. Şi Puritatea spuse:
„’Florile mele nu sunt potrivite pentru mâinile
oamenilor. Dacă vrem să le trimitem pe pământ trebuie să Îi cerem
Creatorului să ridice păzitori pentru ele, frumoşi şi puri ca florile
albe însele.’
„Aşa că merseră la Creator şi Îl rugară. Şi El
încuviinţă, şi creă femeia!
„Fermecătoare şi pură a fost ea creată, din Înălţimi
Luminoase de unde a coborât odată, pentru a fi un păzitor al Purităţii.
Cine vorbeşte uşuratic despre ea, cel care flirtează cu ea, strică
floarea albă a Reginei Cereşti a Purităţii!”
Cu vocea plină de emoţie, el sfârşi pe un ton grav.
Oamenii stăteau acolo ca fermecaţi. Nici unul nu îndrăzni să scoată o
vorbă. Era ca şi cum se gândeau toţi câte flori minunate stricaseră până
atunci.
Mohammed se ridică, şi cu un salut prietenos părăsi
sala. După ce plecă, unii întrebară cu zel:
„Ce-a încercat să ne spună cu povestea lui? Nu mai
trebuie să ne bucurăm de femeile noastre?”
Dar apoi alţii strigară:
„A fost minunat! Cine este acest tânăr?”
Apoi un om înţelept în vârstă se ridică şi spuse:
„Să mergem acasă şi să reflectăm la ce am auzit. Putem
să ne bucurăm de femeile noastre atâta timp cât le respectăm! Căci nu ne
bucurăm de asemenea de florile noastre fără să le rupem în bucăţi?”
Apoi plecară cu toţii, şi mulţi dintre ei câştigară ceva
pentru întreaga lor viaţă.
|
