» Acasă » Iubirea

Iubirea

Iubirea! Acest cuvânt evocă tot ceea ce omul are mai nobil şi mai frumos. Dacă lăsaţi să se nască în voi tot ce evocă acest cuvânt, poate vedeţi imagini ale unor relaţii afectuoase, pline de căldură dintre bărbat şi femeie, în care ambele părţi se străduiesc să ofere ceea ce au mai bun. Poate vă gândiţi la cei care, din iubire pentru aproapele lor, se străduiesc să-i aducă bucurie, sprijin, claritate sau pur şi simplu un ajutor material. Sau chiar vă imaginaţi o lume ideală, unde domneşte pacea binefăcătoare bazată pe respect, bunătate, generozitate şi fraternitate. Iubirea! Acest cuvânt are darul să-i facă pe oameni să viseze. Ei visează la acele valori pe care în sinea lor nu le consideră nici posibile şi nici realizabile în lumea de azi.

Desigur, e inutil să ne gândim că în epoca actuală ar putea exista o lume ideală, din cauza numeroaselor defecte care îi împovărează pe oameni, defecte ce seamănă în jur doar necazul, discordia, agresivitatea şi dizarmonia. Nu trebuie să aşteptăm o lume ideală ca să ne hotărâm să trăim o viață plină de iubire pentru semeni. Altfel ar trebui să aşteptăm mult prea mult şi

chiar la nesfârşit. Dacă fiecare s-ar decide să-l iubească pe aproapele său, să-i acorde mai multă atenţie fără să aştepte primul pas de la celălalt, o mare fericire, o viaţă ideală ar începe spontan în planul pământesc.

Urarea "Pace pe Pământ pentru cei de bună-credinţă" s-ar împlini în chip miraculos. Dar i s-ar cere prea mult unei mari părţi din omenire. Totuşi, toţi cei care vor să progreseze spiritual, toţi cei care iau în serios evoluţia spiritului, trebuie să-şi trăiască viaţa în iubire. Şi aceasta în pofida tuturor obstacolelor pe care le-ar pune egoiştii în drumul lor. Dacă oamenii ar trăi cu adevărat în iubire, aceste obstacole nu ar face decât să-i întărească în loc să-i abată din drum.

Din opera spirituală care este "În Lumina Adevărului – Mesajul Graalului", Abd-ru-shin ne face să înţelegem importanţa iubirii în viaţa noastră. El afirmă: 

"Însă dacă un om ar avea totul şi nu ar avea iubire, atunci el ar fi doar alamă răsunătoare sau un chimval zăngănitor, aşadar, fără căldură, fără viaţă… adică nimic!

Totuşi, dacă el găseşte adevărata iubire pentru vreunul dintre semenii lui, iubire ce tinde doar să-i aducă omului iubit lumină şi bucurie şi să nu-l tragă în jos prin dorinţe nesăbuite, ci să-l înalţe protejându-l, atunci îl slujeşte, fără a deveni conştient de slujirea propriu-zisă, întrucât el devine prin aceasta mai degrabă o persoană care dă, care dăruieşte dezinteresat. Iar această slujire îl eliberează!"

Abd-ru-shin ne explică totodată că, în cursul evoluţiei noastre spirituale, care se întinde de-a lungul mai multor vieţi pământeşti, respectiv existenţe în lumea de dincolo, noi am dobândit o anumită experienţă, dar am comis şi numeroase greşeli. Toate aceste greşeli au format o karma grea, o datorie pe care trebuie s-o plătim. Fie gustăm din toate fructele rele pe care le-am semănat şi tragem învăţătura necesară, fie ne străduim sincer să facem numai bine, care va compensa acţiunile greşite de odinioară.

Şi chiar o karma grea poate fi ispăşită repede. Pentru a reuşi acest lucru dispunem de o putere miraculoasă. Iată ce ne spune Abd-ru-shin :

"Această putere magică care stă la dispoziţia fiecărui om de-a lungul întregii sale existenţe pe Pământ, gata întotdeauna să ajute, care provine, de asemenea, din aceeaşi legătură a energiei sexuale cu forţa spiritului şi poate determina achitarea karmei este iubirea! Nu iubirea pretinzătoare a Materialităţii-Grosiere, ci iubirea înaltă, pură care nu ştie şi nu vrea nimic altceva decât binele omului iubit şi care nu se gândeşte niciodată la sine. Ea aparţine, de asemenea, Creaţiei Materiale şi nu pretinde nici o renunţare, nici un ascetism, ci vrea întotdeauna numai ceea ce este cel mai bine pentru celălalt, îşi face griji pentru el, suferă cu el, însă împarte şi bucuria cu el."

"De îndată ce un om se deschide iubirii pure, fie că este iubirea bărbatului pentru femeie sau invers, fie cea pentru părinţi sau copii, indiferent, numai să fie pură, ea aduce ca prim dar ocazia de a achita întreaga karmă, care se răscumpără doar «simbolic», spre înflorirea voinţei libere şi conştiente, care poate fi orientată numai în sus. Drept urmare naturală, atunci începe înălţarea, eliberarea de lanţurile nedemne care îl ţin jos.

Prima percepţie intuitivă care este activă la trezirea iubirii pure este faptul de a se considera nedemn de persoana iubită. Cu alte cuvinte, acest proces se poate caracteriza prin apariţia modestiei şi a umilinţei, aşadar, dobândirea a două mari virtuţi. După aceasta urmează imboldul de a dori să-l protejeze pe celălalt ca să nu i se întâmple vreun rău din nici o parte, ci ca drumul lui să ducă pe cărări înflorite şi însorite. Dorinţa de «a purta pe cineva pe palme» nu este vorbă goală, ci desemnează foarte corect percepţia intuitivă ce ia naştere.

Însă în acest lucru se află renunţarea la propria personalitate, o mare dorinţă de a sluji, care singură ar putea fi suficientă pentru a lepăda în scurt timp toată karma de îndată ce dorinţa persistă şi nu face cumva loc unor instincte pur senzuale. în final, o dată cu iubirea pură, vine şi dorinţa fierbinte de a putea face pentru cel iubit ceva cu adevărat măreţ în sens nobil, de a nu-l răni sau jigni cu nici o privire, cu nici un gând, nici un cuvânt, cu atât mai puţin cu vreo faptă urâtă. Cea mai delicată consideraţie devine vie.

Atunci este important să nu se renunţe la aceste percepţii intuitive, pure şi să fie puse mai presus de toate celelalte lucruri. Nimeni nu va dori atunci sau va face vreodată ceva rău. El, pur si simplu, nu poate face aşa ceva, dimpotrivă, are în aceasta cea mai bună protecţie, cea mai mare forţă, cel mai bine intenţionat sfătuitor şi ajutor.

De aceea şi Christos se referea mereu la puterea supremă a iubirii! Numai aceasta învinge totul, poate totul. însă întotdeauna doar cu condiţia că nu este iubirea pământească, pretinzătoare, ce poartă în sine gelozia şi viciile înrudite cu aceasta.

Cu aceasta, Creatorul, în înţelepciunea Lui, a aruncat în Creaţie un colac de salvare, cu care fiecare om vine în contact nu doar o singură dată în timpul vieţii sale pământeşti, ca să se ţină de el şi să se avânte în sus!

Acest ajutor există pentru toţi. El nu face nici o deosebire nici de vârstă, nici de sex, nici între săraci şi bogaţi, nici între nobili şi oameni de rând. De aceea iubirea este cel mai mare dar al lui Dumnezeu! Cine îl apucă poate fi sigur de salvare din orice necaz şi oricât de adânc ar fi căzut! El se eliberează, redobândeşte astfel în modul cel mai rapid şi mai uşor o voinţă liberă, netulburată, care îl duce în sus.

Şi chiar dacă ar cădea atât de adânc, încât ar trebui să ajungă la disperare, iubirea este capabilă să-l smulgă cu forţa furtunii în sus, spre Lumină, spre Dumnezeu, Care El însuşi este Iubirea. De îndată ce într-un om devine activă, printr-un oarecare impuls, iubirea pură, el are, de asemenea, legătura cea mai directă cu Dumnezeu, Izvorul Primordial al întregii Iubiri şi are, prin urmare, cel  mai puternic ajutor."

Nu putem adăuga nimic la aceste cuvinte minunate ale lui Abd-ru-shin, decât să precizăm că iubirea de care el vorbeşte este departe de a fi iubirea senzuală pe care din ce în ce mai mulţi oameni o cred a fi singura posibilă. Căci, din păcate, imaginea pe care cuvântul "iubire" o evocă în primul rând la cei mai mulţi oameni e plină de senzualitate. Şi nu ea îl poate ajuta pe om să se elibereze de karma şi să se înalţe spre Lumină.

Iubirea dezinteresată de care vorbeşte Abd-ru-shin este capabilă să ajute multe suflete dornice să se întărească, să se dezvolte într-un fel minunat şi să acţioneze în aceeaşi manieră asupra altora. Dar există şi altele care, în loc să-şi dezvolte frumuseţea interioară graţie iubirii de care sunt înconjurate nu caută decât să o exploateze în scopuri egoiste, desconsiderând persoana care le oferă această iubire. Atunci acest gen de iubire nu face decât să le încurajeze egoismul şi nu îi ajută să se schimbe în bine în nici un fel. Situaţie pe care o remarcăm de exemplu în unele familii în care părinţii dau dovadă de un devotament incredibil faţă de un copil care în schimb le arată numai ingratitudine. De asemenea o putem constata la unele cupluri. Ar trebui deci să nu le mai oferim iubire persoanelor care se arată nedemne de ea ?

Nu! Putem continua să iubim o persoană căreia îi lipseşte iubirea faţă de semeni. Dar în acest caz, iubirea trebuie să se manifeste diferit. în loc de a se exprima într-o forma delicată, va trebui să fie plină de severitate. Nu acea severitate care răbufneşte din dorinţa de răzbunare, de a-l pune la punct pe celălalt, ci care se exercită în scopul de a-l ajuta să se îndrepte, să devină mai atent, să se gândească mai mult la ceilalţi. Această severitate poate fi riguroasă, neînduplecată şi totuşi plină de iubire.

Ea va fi gata să se transforme în bunăvoinţă de îndată ce va primi dovada bunăvoinţei celuilalt. Acţionând astfel, lucrăm la dezvoltarea fiinţei profunde a persoanei iubite în loc să-i satisfacem dorinţele de moment. De aceea Abd-ru-shin scrie:

"Adevărata iubire nu se va preocupa de ceea ce îi place celuilalt, ceea ce îi este agreabil acestuia şi îi produce bucurie, ci se va orienta numai după ceea ce îi foloseşte celuilalt! Indiferent dacă îi face plăcere sau nu. Aceasta este adevărata iubire şi slujire." 

Aici cuvântul expresia «îi foloseşte» vrea să însemne "îi foloseşte pentru dezvoltarea interioară, pentru evoluţia spiritului." Dacă unii oameni se dezvoltă graţie manifestărilor gingaşe şi căldurii sufleteşti şi spirituale care le sunt oferite, alţii au nevoie mai întâi de severitate şi rigoare pentru propria lor dezvoltare. Abia după aceea îşi câştigă dreptul la o atitudine plină de căldură umană şi pot profita de ea în sensul corect.

Astfel este Iubirea lui Dumnezeu în privinţa omenirii actuale. Din cauza comportamentului egoist al celei din urmă, Iubirea Divină nu se poate manifesta sub forma bunăvoinţei pure şi pline de căldură. Trebuie mai întâi să se manifeste prin severitate. Şi în actuala stare de lucruri, o judecată riguroasă şi o suferinţă de necrezut ameninţă să se abată asupra omenirii. Prin suferinţă se va sparge şi carapacea dură în care s-au închis atâţia oameni, inimile lor se vor deschide, sensibilitatea lor va creşte până în punctul în care vor fi sincer dispuşi să recunoască Voina Divină şi să I se supună, răspândind astfel în jurul lor binecuvântare, pace şi bucurie şi evitând tot ce l-ar putea răni sau apăsa pe aproapele lor. Dimpotrivă, mulţi alţii nu se vor trezi şi vor fi măturaţi de puterea furtunii care se va abate asupra lor. Vor fi măturaţi din calea celor care vor să facă totul pentru a deveni mai buni.

Cei care vor fi gata să facă tot ce le stă în puteri pentru a se înălţa spre Lumină şi care vor trăi în armonie cu Voinţa Divină, se vor putea bucura din nou de Iubirea Divină sub forma Sa binevoitoare şi plină de ocrotire. 

» Acasă » Iubirea