» Sănătate » Efectele fumatului asupra evoluţiei omului

Efectele fumatului asupra evoluţiei omului

„Acela ce rămâne aservit slăbiciunilor sale

va fi veşnic sclav, chiar de ar fi rege.”

Abd–ru–shin

 Prefaţă

Acum câţiva ani, pe când îmi puneam întrebări asupra sensului vieţii, lectura unei anumite cărţi m–a făcut să–mi dau seama că ceea ce ţineam în mâini era Adevărul însuşi. Am fost atunci cuprins de o imensă recunoştinţă.

Cunoaşterea nou obţinută asupra ansamblului Creaţiei, asupra legilor atât de simple dar bine stabilite în interiorul acesteia cât şi asupra necesităţii supunerii fără restricţii la aceste legi mi–au permis, încă de a doua zi, să suprim fumatul, un obicei căruia mă abandonasem într–o manieră deloc gândită.

Descoperind astfel cât de absurd este să fumezi, nu am mai avut nici o problemă în a–mi învinge această înclinaţie pentru nicotină. Această experienţă trăită mi–a permis să–mi schimb viaţa din multe puncte de vedere, graţie Adevărului descoperit în cartea de care tocmai am vorbit şi ale cărei expuneri preţioase mi–au permis să înţeleg multe lucruri.

Simt, în adâncul inimii, nevoia de a–i ajuta pe aceia care încearcă să nu mai fumeze, arătându–le drumul pe care eu însumi l–am urmat. Fie ca lectura acestor rânduri  să–i ajute să găsească o modalitate de a scăpa de acest obicei!

Introducere

Cu toate că dezvoltarea sa intelectuală a atins un nivel remarcabil, omul este şi azi ignorant şi gol în interiorul său.

În consecinţă, omenirea a pierdut orice aspiraţie către Lumină. Pasiunile au înlocuit adevărata nostalgie. Aceste pasiuni de care omul nu încetează să se lege îl fac sclavul unor înclinaţii foarte variate. Este uşor de observat că un număr de activităţi prevăzute de creaţie aşa cum sunt alimentaţia, mişcarea, repaosul, munca intelectuală – ca să nu cităm decât câteva dintre ele – precum şi unele comportamente neprevăzute din plecare, nu contenesc să se desfăşoare împotriva legilor divine.

Printre aceste obiceiuri greşite, care nu au nici o raţiune de a exista în creaţie, se numără şi fumatul.

Cum acesta se află în capul listei pasiunilor cărora omul s–a abandonat în cursa sa pentru plăceri, rândurile următoare vor fi consacrate în întregime acestei înclinaţii care a subjugat omenirea.

Omul şi corpul său terestru

Există nouă numere cardinale care au, fiecare, în sânul activităţii Creaţiei, o semnificaţie particulară. Numărul cinci se află în centru. El leagă cele două extremităţi, începutul şi sfârşitul, de aceea vibrează în principiul Iubirii, care este centrul creaţiei şi o menţine întreagă.

Plecând de la această gândire, să observăm simţurile care ne–au fost dăruite pentru a învăţa să cunoaştem ceea ce ne înconjoară în timpul vieţii noastre pământeşti: vom constata că aceste simţuri sunt în număr de cinci.

Am fost dăruiţi, printre altele, cu simţul gustului şi cel al mirosului, care, ca totul în Creaţie, au o raţiune de a fi foarte precisă. Dacă vrem să înţelegem şi să ducem la bun sfârşit misiunea noastră pe Pământ, trebuie mai întâi să înţelegem ce suntem şi ce trebuie să facem în calitate de oameni.

Omul este o fiinţă vie, capabilă să evolueze, şi care, pe parcursul şederii terestre, este îmbrăcată într–un „mantou”, care este corpul din materie densă.

Putem reprezenta acest corp, devenit ceea ce este în urma unei lungi evoluţii, străbătând milioane de ani, ca pe un instrument de care ne folosim în perioada unei reîncarnări.

Pentru a ne putea maturiza şi deveni conştienţi, spiritul nostru trebuie să traverseze anumite planuri ale creaţiei. Avem deci nevoie de fiecare dată, pentru a ne proteja, de un „mantou” care să fie de aceeaşi natură cu planul pe care îl traversăm.

Astfel, corpul nostru nu este nimic altceva decât un instrument în care locuim pe parcursul încarnării noastre şi pe care îl însufleţim din interior.

Acesta este corpul nostru. El trebuie să servească drept cameră de rezonanţă nucleului viu care îl locuieşte şi care este „centrul său spiritual”. Pentru a–şi putea împlini misiunea, acest instrument trebuie întreţinut şi îngrijit în deplină cunoştinţă de cauză, fără ca totuşi să ocupe primul loc.

Acesta este unghiul sub care trebuie să privim tema aleasă, arătând posibilitatea astfel ivită de a învinge această înclinaţie pentru fumat.

Cum să abordăm obişnuinţa de a fuma?

În cadrul organizării limpezi şi uşor de înţeles a lumii, pe care l-am putea numi şi „legile creaţiei”, noi, oamenii, am fost cu toţii dăruiţi cu principiul liberului arbitru.

Chiar dacă principiul ni se pare adesea încălcat pentru că nu înţelegem de ce trebuie să îndurăm un lucru sau altul, facem apel la el atunci când avem impresia că suntem maltrataţi.

Deoarece nu găsim nici o explicaţie, nu ne gândim că aceste lovituri care ni se întorc nu sunt altceva decât „recolta” a ceea ce am „semănat”, adică a ceea ce chiar noi am făcut anterior.

Liberul arbitru, instrument dat omului pentru a–l face capabil să ia nişte hotărâri şi să se integreze în creaţie după propria sa voinţă, este decisiv pentru întreaga sa existenţă.

Urmează concluzia că noi singuri suntem aceia care ne condamnăm, pentru că noi înşine decidem în ce direcţie să mergem. Este regretabil, în această împrejurare, că nu ne gândim în momentul în care luăm o hotărâre, la faptul că vom suporta toate consecinţele pe care le implică alegerea noastră.

Dar să ne reîntoarcem la tema care ne interesează. Acela care vrea să fumeze ia singur această decizie. Nimeni nu–l obligă. Fumătorul vrea să fumeze, chiar dacă nu–şi dă seama de acest aspect.

Expunerea ce urmează nu are ca scop să critice nişte fapte, ci din contră, să facă să apară, în toată simplitatea ei această problemă, adică să pună cărţile pe masă.

Este bine să i se indice aceluia care doreşte în mod serios să se lase de fumat consecinţele la care se expun fumătorii, căci cunoaşterea acestora îi poate deschide o cale care să–l ajute să se elibereze de această înclinaţie.

Fumătorul devine dependent de nicotină prin gust şi miros. Motivele pentru care unii se apucă de fumat sunt foarte variate şi, în general, neserioase.

Primul contact cu drogul, până atunci necunoscut, este inofensiv şi nu procură persoanei o adevărată plăcere deoarece corpul, din lipsă de predispoziţie naturală, nu trage nici un folos din fumat. Adesea, reacţiile ce apar, ca dezgustul, durerea de cap, ameţeala sunt de fapt avertismente serioase. În cea mai mare parte a cazurilor, fumătorul debutant simte o repulsie şi plăteşte astfel preţul curiozităţii sale.

Pasul următor angajează şi mai mult, căci fumatul nedovedindu–se o experienţă deosebit de seducătoare, nu este solicitată plăcerea fizică a omului gata să fie tentat, ci psihismul acestuia. De fapt, dacă ne întoarcem în trecut pentru a–i regăsi primele contacte cu fumatul, descoperim un comportament greşit al persoanelor din anturajul individului, care au contribuit puţin câte puţin la a–l face să fumeze.

La fumător, nucleul „interior”  este atins nu numai prin actul fizic propriu–zis, dar şi prin suflet. Corpul nu este folosit, în această împrejurare, decât ca un instrument. La început, individul se găseşte în ceea ce se numeşte „faza de imitaţie”.

Cel care începe să fumeze doar ca să–i imite pe ceilalţi, trece foarte repede şi fără ştirea sa frontiera ce îl separă de „dependenţă”. Această linie de demarcaţie este atât de imprecisă, încât o putem califica literalmente drept „obscură”.

Dat fiind faptul că voinţa noastră ne dirijează corpul, care este un instrument, iată unde se situează primul pas pe drumul către dependenţă.

Otrava astfel absorbită dă naştere unei nevoi greu de stăpânit, ca şi în cazul altor droguri.

La fel stau lucrurile şi pentru alcool, plăcerile fizice, indiferent de natura lor, şi mâncarea, când aceasta devine un scop în loc de a rămâne doar un mijloc de menţinere a sănătăţii organismului.

Cum fiecare act voluntar se naşte din nucleul nostru, Eul, trebuie să încercăm să explicăm, atunci când suntem supuşi unei ispite, de ce are loc acest comportament.

De fapt, ce persoană acceptă că este, pur şi simplu, slabă, fără voinţă, sau dependentă de un anume lucru?

Este momentul când vanitatea noastră atotputernică ne sugerează alibiuri de genul: „Când nu fumez, mă îngraş” sau „Fumez atunci când mă enervez” şi tot aşa...

Înnăbuşim în noi, încă de la început, vigilenţa care ar trebui să ne ajute să ne recunoaştem erorile de comportament căci, dacă nu ar fi aşa, ar însemna să trăim în dezacord cu noi înşine, ceea ce de fapt nimeni nu–şi doreşte! Preferăm atunci să înnăbuşim vocea interioară care ne pune în gardă şi continuăm viaţa noastră cotidiană, ignorând–o.

Cu cât ne lăsăm mai mult în voia acestui comportament greşit, cu atât această înclinaţie, venită din exterior pe calea sentimentelor şi impulsurilor, pătrunde în noi şi afecteză nucleul nostru intim, intuiţia.

În acest moment suntem prinşi într–un cerc vicios ai cărui autori suntem – devenind incapabili să luptăm cu acest instrument care este corpul nostru, nevoia de a fuma fiind deja adânc înrădăcinată în noi – deoarece această dorinţă interioară devine hotărâtoare.

Privire retrospectivă asupra istoriei

Iată o scurtă privire asupra acestui mijloc de plăcere fizică care s–a răspândit atât de larg.

Îl vedem apărând fie la popoarele a căror dezvoltare spirituală a stagnat deoarece, după ce au atins un anumit nivel, şi–au încetat eforturile şi au dat frâu liber plăcerilor şi uşurinţei, fie la popoare la care încă predomină intelectul, dar ale căror gânduri sunt prizonierele materiei, compensând în acest fel aspiraţia lor către mai bine legată de domeniul sentimentelor.

În ambele cazuri, lipseşte orientarea către valorile autentice.

„Fumul” face parte de asemenea din unele culte, aşa cum este pipa păcii la indieni şi ierburile care se ard la unele ceremonii religioase pentru a crea o atmosferă care să favorizeze contactul cu lumea cealaltă. Societăţile industrializate care antrenează pe urmele lor nefaste sărăcia şi decăderea socială, au răspândit larg acest flagel reprezentat de plăcerea nicotinei. Nu se mai pune problema să faci să dispară tutunul, pentru că el a devenit parte integrantă a vieţii noastre.

El exista şi în Orient pe timpul Cruciadelor. Acestea ne–au adus tutunul, a cărui apariţie indezirabilă este legată de politica religioasă a Evului Mediu.

Cu toate că această plăcere puţin recomandată era cunoscută anterior, deşi puţin practicată, abia din această epocă oamenii au început să fumeze din ce în ce mai mult în Occident, dar multă vreme nu au făcut–o pe faţă.

Mai târziu, un misionar care îl însoţise pe Cristofor Columb, a adus în Europa tutun din America. Pătruns mai întâi la curtea regală a Portugaliei ca un fel de medicament, din ce în ce mai multe persoane au început să–l prizeze. Aceasta l–a făcut pe filozoful francez Montaigne (1533–1592), căruia moda din ce în ce mai răspândită de a–şi umple nasul cu tutun nu–i plăcea deloc, să scrie: „Oare să fie adevărat că tutunul nu a venit din Lumea Nouă decât cu scopul de a o ucide pe cea Veche?”

Încercările, făcute altădată de cercetători pentru a înfrâna acest flagel, au eşuat. A fost nevoie de mai puţin de un secol pentru ca epidemia să se întindă în toată lumea fără ca nimic să o poată opri şi astfel, o mare parte din omenire a fost otrăvită. Cifrele următoare, deşi au peste patruzeci de ani, arată ce importanţă au acordat oamenii producţiei de tutun:

Producţia de tutun a crescut, în acea perioadă, la 33 miliarde de kilograme, în timp ce producţia mondială de secară nu ajungea decât la 40 miliarde de kilograme. Asta arată că, pentru satisfacerea cererii în materie de tutun au trebuit cultivate cu această plantă 22 milioane hectare din pământul cel mai bun, cam de 5 ori suprafaţa Elveţiei.

Odată cu creşterea rapidă a populaţiei Pământului, cererea a devenit şi mai mare!

În ciuda tuturor problemelor puse de subalimentaţie, producţia de tutun creşte an de an într–un mod incalificabil, activ stimulată de către publicitate. În ceea ce priveşte serviciul de impozite, care face din aceasta un mijloc de îmbogăţire a vistieriei statului, nici el nu este deci străin de această afacere. Nu putem rămâne indiferenţi faţă de ipocrizia pe care o degajă cei din  Ministerul Sănătăţii, prin discreţia lor. Oare statul nu ar putea atrage atenţia mai eficient şi mai tenace asupra ravagiilor pe care le face fumatul?

Ce se întâmplă când fumăm?

Să privim mai de aproape ce se întâmplă în corpul nostru când fumăm:

Fumătorul fumează – cum ar putea altfel – prin organele sale respiratorii. Dacă vom considera aceste organe plecând de la rolul prevăzut pentru ele prin legile creaţiei, vom constata că omul, ca orice animal, are nevoie pentru a trăi de trei substanţe alimentare: solidele, lichidele şi aerul.

Această ultimă hrană, indispensabilă vieţii, pătrunde prin plămâni.

Pentru o mai bună înţelegere, să vedem aceste procese mai de aproape. În afara unui oarecare grad de umiditate, aerul inspirat conţine: 20,94% oxigen, 78,40% azot, 0,63% gaze rare şi 0,03% dioxid de carbon.

Azotul atenuează oxigenul care, fără acesta, ar fi prea agresiv pentru organele respiratorii. Se ştie că oxigenul are tendinţa de a se combina chimic cu alte substanţe în contact cu care are loc un proces de oxidare, în urma căruia rezultă căldură şi energie pentru corpul nostru.

Aerul inspirat intră pe nas, trece prin trahee şi bronhii, ajungând în alveolele pulmonare care sunt formate doar dintr–un strat de celule, traversat de vase capilare ale căror pereţi sunt formaţi, la rândul lor, din straturi celulare fine.

Schimbul de oxigen se face prin aceste straturi de celule în aşa fel încât aerul să nu poată ajunge în vasele de sânge şi nici sângele în alveolele pulmonare. Globulele roşii din sânge conţin hemoglobina, care va transporta oxigenul.

Sângele roşu închis care pătrunde în plămâni nu mai conţine decât hemoglobină simplă, căci a distribuit oxigen în tot organismul.

Oxigenul inspirat face ca sângele să devină din nou roşu clar, deschis – deoarece globulele roşii conţin acum hemoglobină îmbogăţită cu oxigen – fiind transportat prin circulaţia sanguină în tot corpul, în acelaşi timp cu substanţele absorbite din hrană şi transformate de organism: hidraţi de carbon, grăsimile şi acizii aminaţi.

Carbonul din hidraţii de carbon, din grăsimi şi din albumine absoarbe oxigenul de pe hemoglobină şi, în contact cu aceasta, se transformă în dioxid de carbon care trece în plasmă.

Sângele transportă acest gaz spre plămâni, unde îl va expulza cu aerul expirat. Totodată sunt transportate şi globulele de sânge roşu–închis care, eliberând oxigenul, nu mai conţin decât hemoglobină. §i circuitul reîncepe cu o nouă inspiraţie care aduce din nou aer în plămâni.

Aerul expirat conţine aceeaşi cantitate de azot şi de gaze rare ca şi aerul inspirat, cam în jur de 79,03%. El nu mai conţine decât aproximativ 16% oxigen, pe când dioxidul de carbon a urcat la 4,57%.

Expunerea de mai sus permite înţelegerea faptului că oxigenul necesar arderilor alimentelor este extras din aerul inspirat şi transportat în tot corpul cu ajutorul hemoglobinei conţinută de sânge. Sistemul respirator al animalelor este identic.

Reînnoirea oxigenului din aer se face pe seama plantelor care, printr–un proces analog, dar invers şi cu ajutorul unei enzime, clorofila, reuşesc, sub acţiunea razelor solare (fotosinteza) să transforme dioxidul de carbon (din aerul expirat de oameni) şi apa în glucide şi oxigen (pe care omul îl inspiră din nou).

Putem astfel înţelege raţiunea coabitării cu animalele şi vegetalele, cu care ne completăm reciproc. Descoperirea acestei minuni a naturii ar trebui să ne facă să o respectăm. Trebuie să sesizăm până la ce punct lumea vegetală este necesară pentru echilibrul aerului, care reprezintă o parte din hrana noastră.

Am fost foarte bine dotaţi de natură, născută din Măreţia Creatorului.

Plămânii noştri, printre altele, având un rol deosebit, dispun de aproximativ un miliard cinci sute de milioane de alveole microscopice. Această mare suprafaţă respiratorie are doar rolul de a primi aerul proaspăt, întăritor, sursă de sănătate ce ne–a fost dăruită de Creaţie.

Mecanismele respiraţiei nu trebuie privite numai din punct de vedere medical. Se petrec lucruri de care nu suntem conştienţi. §tiind că aerul rezultă dintr–un amestec foarte specific, putem presupune că există o anumită „forţă” legată de această compoziţie precisă a ceea ce noi respirăm. Această forţă pe care Goethe o numeşte în Faust: „Fir spiritual care menţine Universul în cea mai profundă coeziune” este în parte eliberată prin respiraţie şi în parte absorbită de corp. Cu cât compoziţia aerului este mai pură şi mai naturală, cu atât mai bună este respiraţia noastră şi cu atât mai multă forţă putem capta.

Plecând de la acest punct de vedere, fiecare fumător ar trebui să aibă mustrări de conştiinţă gândindu–se la toată forţa vitală pe care şi–o fură lui însuşi şi anturajului său. Pe lângă otrava reprezentată de nicotină, fumătorul mai absoarbe şi alte produse anexe şi deşeuri printre care gudron, resturi de hârtie carbonizată, acid prusic şi monoxid de carbon. Aceste substanţe, filtrate de către plămâni, rămân prizoniere în ţesuturile lor fine.

Acţiunea distrugătoare a fumatului vine în special din nicotină, alcaloid a cărui proporţie poate varia între 2% şi 8% după provenienţa tutunului şi procedeul de fabricaţie şi a cărui nocivitate poate fi comparată cu acea a acidului prusic. Unele cercetări au arătat faptul că doar câteva picături de nicotină pot ucide animale de talie medie. Micile păsărele mor instantaneu când în faţa ciocului lor este ţinut un bastonaş de sticlă muiat în nicotină.

În ceea ce priveşte testele efectuate asupra omului, s–a putut constata că 3 mg. de nicotină produc reacţii ce pot pune viaţa în pericol ca, de pildă, pierderea gravă a conştiinţei. Doza mortală este în jur de un centigram. Dacă un copil mic găseşte o ţigară şi o mănâncă, aceasta, dacă nu se aplică imediat un tratament, îi este fatală. §tiind că nicotina este distrusă în jurul temperaturii de 500oC şi că la combustia unei ţigarete se ating doar 350oC, din cele 2 mg de nicotină dintr–o ţigară, fumătorul absoarbe în timpul fumatului în jur de 1 mg din care o jumătate pătrunde în corp. Sângele primeşte 25%, ceea ce corespunde unei injecţii intravenoase cu 0,125mg dintr–o otravă foarte puternică. Această doză nu determină moartea imediată, dar absorbţia continuă este, pentru corp, o sursă de leziuni ireversibile.

À la long, nu numai ţesuturile pulmonare sunt atinse, dar şi sângele, a cărui funcţie este grav afectată. Datorită proprietăţilor sale chimice, monoxidul de carbon eliberat de fumător are o afinitate de trei sute de ori mai mare pentru hemoglobină decât oxigenul. Astfel, cu timpul, o mare parte din globulele roşii nu mai pot vehicula oxigenul, determinând în ţesuturi şi organe, o lipsă în aprovizionarea cu acest element indispensabil. Dacă adăugăm la aceasta şi distribuţia celorlalte otrăvuri degajate prin combustia nicotinei şi vehiculate, la rândul lor, în tot corpul, prin intermediul sângelui, înţelegem apariţia unor serioase maladii a căror origine este adesea inexplicabilă.

Când sângele primeşte o cantitate constantă de substanţe nocive, radiaţia sa se modifică. Această radiaţie constituie o punte între corp şi suflet, prin care trec impresiile ieşite din suflet sau care se întorc în suflet. Nu numai îmbolnăvirea plămânilor produce o modificare în radiaţia noastră sanguină, dar şi celelalte otrăvuri diseminate în corp, pe fondul slăbirii generale a acestuia. Astfel, nu numai aerul este poluat, dar şi „instrumentul” ce leagă sufletul de corp, perturbând „transmisiile” de care am vorbit anterior. Mesajul Graalului „În Lumina Adevărului” al lui Abd–ru–shin (Vol. III, „Misterul sângelui”) explică în mod clar importanţa deosebită a compoziţiei sângelui. Rolul său apare şi în scrierile biblice. Astfel, sângele nu are doar un rol biologic, ci el este un veritabil purtător al vieţii.

Principiul mişcării face parte din legile eterne ale creaţiei, care organizează şi menţine totul în mod înţelept. Îl putem observa cu uşurinţă în ciclul naturii unde putem găsi, ca pretutindeni, o mişcare circulară. Corpul uman ne furnizează şi el dovada acestei mişcări prin circuitele ce se produc fără ştirea noastră: mica şi marea circulaţie, respiraţia, alimentaţia, metabolismul etc... Toată existenţa noastră este supusă acestei mişcări, tot aşa cum anotimpurile se schimbă, ziua urmează nopţii, moartea – naşterii.

Alimentaţia nu este posibilă decât atunci când circuitul este în mişcare şi când legea lui „a da şi a primi” intră în acţiune, altfel spus când primirea unor substanţe noi (de care încă nu ne–am servit) urmează eliminării celor care tocmai au fost folosite. O înţelegere sporită a mediului nostru înconjurător ne ajută să sesizăm mai bine concepte ca acela de circuit mai sănătos sau mai ecologic.

Ce se petrece când fumăm? Mai putem vorbi în acest caz de ciclul determinat de legile Creaţiei? Expirarea fumului nu poate fi considerată faza unei mişcări circulare – aşa cum sunt alimentaţia sau digestia – deoarece în această împrejurare este vorba de substanţe ce nu pot fi asimilate. Absorbţia unor substanţe străine, pentru care natura nu a prevăzut o modalitate de eliminare, este nocivă. Dacă excesele, cum ar fi excesul de mâncare sau contracţiile musculare excesive la sportivii de performanţă sunt întotdeauna nefaste, atunci absorbţia unor substanţe indezirabile aşa cum se întâmplă când fumăm este de–a dreptul criminală, căci, în timp, organismul nu poate să se mai descurce. §i nu trebuie să ne maltratăm corpul pentru că în acest fel pierdem acest „instrument vital”, în loc de a–l menţine în stare de funcţionare. Iată de ce trebuie să tratăm corpul nostru cu toată grija ce i se cuvine. Va introduce vreodată un automobilist în motorul maşinii sale un carburant care să–i perturbe funcţionarea? Atunci pentru ce am proceda altfel cu corpul uman?

Argumentul cel mai frecvent invocat pentru a ne disculpa este că „ar fi vorba despre o plăcere inofensivă şi am fi nedrepţi cu noi dacă nu ne–am oferi–o.” Scuzele de acest gen nu lipsesc niciodată. La tineri şi mai ales la femei şi tinerele fete, fumatul este adesea considerat necesar pentru a imita comportamentul masculin, privilegiat, deci ca un semn de „emancipare”. De când consumul de tutun a sporit la femei, acestea au început să fumeze în public, devenind categoria preponderentă a locuitorilor planetei ce se abandonează acestui viciu.

Pentru a regăsi modelul comportamental în concordanţă cu legile naturii trebuie să ne întoarcem privirile către lumea animală pe care omul nu a ajuns încă să o perturbe. Această constatare ar trebui să ne facă să ne fie ruşine, deoarece o persoană cu adevărat raţională n–ar fi trebuit să tolereze niciodată această absurditate care este consumul de tutun.

Ceea ce un animal face în mod natural, omul, ca fiinţă superioară, ar trebui să facă deliberat, conştient de faptul că se decide pentru ce este just. Ar pune astfel în valoare capacităţile sufletului său a cărui misiune este să completeze erudiţia intelectului. Căutarea sa exagerată de noi pasiuni l–a degradat, l–a azvârlit pe un rang inferior altor creaturi.

Să abordăm în acest context o problemă cu totul deosebită. Autorul a intrat recent în posesia unui document al ligii pentru protecţia animalelor care conţine revelaţii impresionante despre cruzimea unor teste. După acest studiu, numai în Germania sunt sacrificate pentru cercetări în jur de 14 milioane de animale de toate felurile. Este intolerabil pentru aceste aşa–zise „creaturi umane” şi în totală opozi[ie cu necesitatea crescândă de a „proteja via[a”, inclusiv a prietenilor noştri cu patru labe şi a lumii vegetale, ca, pe lângă aceste experienţe efectuate pe animale în scopuri militare sau medicale, să se facă şi teste legate de fumat, alcool, droguri, cosmetice şi alte produse fără caracter medical, teste care sunt făcute şi aprobate de societatea noastră. Animalele astfel maltratate suferă fără să se plângă. O imagine zguduitoare este aceea a unui mic iepuraş într–o cuşcă, cu capul învelit într–o bonetă la capul căreia fumegă o ţigare. Animalul, pus să respire într–o atmosferă plină de fum este condamnat să moară încetul cu încetul în chinurile cele mai mari şi asta pentru a putea concluziona, pe baza acestei experienţe crude, că nocivitatea nu ştiu cărei mărci de ţigarete a diminuat. Care va fi reacţia copiilor noştri văzând cum părinţii lor chinuie în felul acesta unul din animalele lor familiare pentru a vedea câte ţigări îşi pot permite? Ar trebui ca fiecare fumător care se gândeşte să treacă la ţigări „mai pu[in toxice” să aibă în faţa ochilor această imagine.

Se uită adesea că anumite boli nu reprezintă decât o consecin[ă tardivă a fumatului. Constrângerea impusă constant organismului de o proastă respiraţie datorată poluării aerului se manifestă de la o zi la alta chiar dacă amânările sunt mai mari şi starea de boală cronică cere un anumit timp până a se instala. Lovitura în retur va veni cu siguran[ă. Acela care începe să fumeze va suferi unele reacţii. Odată obişnuinţa instalată, nicotina produce o oarecare plăcere. Răul de la început dispare pentru a face loc unui sentiment de bunăstare într–o atmosferă „de calm”. Fumatul poate chiar creşte dorinţa de lucru.

După cum am subliniat în capitolul „Cum începem să fumăm?”, nevoia se face repede simţită şi creşte rapid datorită modificărilor evocate mai sus.

Atribuim adesea altor cauze starea de indispoziţie şi afectarea fizică ce apare. Astfel, persoanele cu tendinţă spre constipaţie observă că problema lor se agravează şi se gândesc că o pot combate fumând mai mult şi consumând cafea, convinşi că oprirea fumatului le–ar agrava această constipaţie. În realitate, intoxicaţia cronică cu tutun se manifestă sub diferite forme cum ar fi, de exemplu, stările de nervozitate, scăderea apetitului, diareea alternând cu constipaţia, perturbarea ritmului cardiac etc. În acest stadiu, fumătorului îi este destul de greu să mai dea înapoi. El fuge de realitate, abandonându–se viciului său dar, cu toate acestea, starea sa este mai puţin frapantă decât starea echivalentă a celor ce se droghează cu droguri, alcool, şi tocmai aici rezidă pericolul!.

Transformările patologice ce apar ulterior la nivelul diferitelor organe ating în mod special arterele, al căror perete interior se îngroaşă, antrenând pierderea elasticităţii sale şi, în consecinţă, proasta circulaţie a sângelui.

Procesul ce conduce la o modificare în alimentarea organelor este ascuns. Mulţi fumători nu sunt conştienţi de scăderea progresivă a capacităţilor lor intelectuale pentru că nu–şi dau seama până la ce nivel suferă creierul lor de lipsa irigaţiei normale. Etapa următoare este ceea a sclerozei cerebrale (prin îngroşarea arterelor creierului).

Cu cât creierul este mai invadat de deşeuri, cu atât el este mai prost irigat datorită îngustării arterelor sale şi datorită scăderii receptivităţii sale la vibraţii. Fumătorul este angrenat într–un sistem ce–l face refractar oricărui gând nou sau înalt. Prin „înalt” înţelegem „modelele spirituale” care există deasupra creaţiei perisabile, în sferele spirituale eterne de unde emană, conform legilor creaţiei, întreaga Forţă ce se revarsă asupra noastră. În alte epoci oamenii erau mai deschişi la aceste ajutoare ce veneau din înălţimile sferelor luminoase.

Astăzi, din ce în ce mai frecvent, întâlnim persoane tinere care au suferit un infarct datorită sclerozei coronarelor.

Când organele corpului au fost atinse, este inutil să tratăm bolile pe care acestea le produc. Nu mai putem face decât ceea ce este efectiv „posibil”, în funcţie de caz. Amputarea unui picior este un exemplu tipic de lovitură în retur pe care o primeşte un fumător când afectarea corpului său este într–un stadiu ultim şi acesta începe deja să moară. Trebuie într–adevăr să existe toate acestea?

Ficatul, alături de rinichi, exercită o importantă funcţie de eliminare. Un ficat bolnav reprezintă o poartă de intrare pentru toate bolile deoarece, nemaifiind capabil să elimine toxinele aşa cum ar trebui să o facă, el nu mai poate fi un zid de apărare împotriva bolilor grave. Solicitat frecvent şi într–o singură direcţie datorită folosirii tutunului, ca şi în cazul alcoolului şi al drogurilor, el va sfârşi prin a nu mai putea rezista acestor tratamente vătămătoare.

Faptul că bolile despre care am vorbit ating în mod egal şi persoanele care nu fumează, fumătorii fiind cruţaţi, este un argument în plus împotriva fumatului. Aproape toate bolile rezultă din combinarea mai multor factori, alături de care regăsim unele predispoziţii sau un anume mod de viaţă. Statisticile arată fără putinţă de tăgadă că gangrena gambei apare mai ales la fumători (rar şi la diabeticii nefumători). La fel pentru scleroza cerebrală, îngroşarea coronarelor şi infarctul miocardic. Cea mai mare parte a persoanelor care suferă de cancer pulmonar au fumat sau mai fumează încă. Micul procent de nefumători atinşi de aceleaşi boli din cauza unor predispoziţii sau a unui mediu ambiant agresiv nu este un argument în favoarea acestui drog.

Pericolul vine din aceea că, până în acest moment, medicina n–a furnizat suficiente precizări privind degradările cauzate de tutun asupra organelor. Mulţi fumători nu sunt câtuşi de puţin informaţi. Toată lumea ştie că ignoranţa nu te scapă de pedeapsă deoarece, pentru a relua o zicală bine cunoscută: „Nimeni nu poate fi considerat că nu cunoaşte legea.” Faptul că un medic conştiincios interzice imediat fumatul unei persoane suferind de o boală de ficat ar trebui să dea de gândit. Această interdicţie ar trebui să se aplice şi în cazul altor boli. Din păcate, recomandările sunt urmate foarte rar şi cel mai frecvent se combat efectele unor boli, nu cauza ce a produs–o. Cel mai grav este că bolile sunt adesea rezultatul atitudinii unor persoane care nu vor să recunoască faptul că ar trebui să–şi schimbe complet modul de viaţă, pentru a se simţi mai bine. A nu trata decât simptomele poate fi comparat cu atitudinea unui pilot care, văzând beculeţul de alarmă aprinzându–se la bord, îl deşurubează ca să–şi poată continua zborul în linişte.

Ar trebui găsite mai multe exemple pentru aprofundarea acestui subiect dar, pentru acela care a hotărât să continue să fumeze, nici o teză – indiferent cât de argumentată ar fi ea – nu va folosi. Să rezumăm deci cele trei efecte nefaste ale fumatului:

Fiecare fumător îşi face rău, distrugând corpul ce i–a fost dat de Creator în cadrul înţeleptei organizări a naturii.

Apoi, fiecare fumător îi vatămă pe cei din jurul său, care, găsindu–se în aceeaşi ambianţă, sunt siliţi să respire fumul. Deoarece legile juridice nu respectă legile creaţiei, nu contăm pe ele pentru a face respectat dreptul nefumătorilor la un aer curat.

Copilul este victima comportamentului de neiertat şi a inconştienţei mamei sale, care, fumând în timpul sarcinii, îi vatămă micul corp încă înainte de a fi născut.

Persoanele care s–au hotărât să nu mai fumeze trebuie să ştie că sunt legate de ceva greu de învins. Ele trebuie să recunoască că această înclinaţie reprezintă un obstacol periculos pe drumul lor către libertate, că le împiedică să se înalţe şi că le reţine în planul material în care se află în momentul actual (vezi următorul capitol). Ele nu pot sesiza că aerul curat reprezintă un minunat dar pe care creaţia ni–l oferă şi care ne procură o senzaţie mai plăcută decât senzaţiile fictive pe care le dă fumatul. În momentul în care fumătorul îşi dă seama că face rău, el devine capabil să scape mai repede de acest obicei. Dar despre asta vom vorbi mai pe îndelete acum.

Efectele tutunului asupra armoniei Creaţiei

Cum am mai spus şi la început, trebuie să abordăm efectele produse de fumat şi din punct de vedere spiritual şi să ne ocupăm şi de fondul omului şi de posibilităţile sufletului său.

Distanţându–ne pentru a vedea mai bine lucrurile, prin degajarea de scopurile exclusiv terestre, putem recunoaşte raporturile cauză–efect la un nivel superior. Nu mai este nevoie să ne servim de subterfugii intelectuale pentru a vedea în mod reciproc ce nu e bine, aşa cum face fumătorul când îl arată cu degetul pe alcoolic care, la rândul său, îl critică pe gurmand care este şi el gata să–l critice pe fumător. Multe persoane îi arată astfel cu degetul pe alţii, dar puţini sunt capabili să se lupte cu propriile greşeli, după o analiză onestă a defectelor lor. Dacă unele efecte ale alcoolului apar efectiv mai degradante, acesta nu este un motiv pentru a decreta, prin comparaţie, fumatul drept „inofensiv” deoarece, dacă efectele fumatului apar neînsemnate comparate cu cele ale alcoolului, de fapt aceasta nu este decât o aparenţă! Argumentele pe care ni le dăm, pentru a ne înşela, nu sunt de fapt niciodată convingătoare, deoarece sunt doar o mască. Scuzelor le lipseşte valabilitatea. Chiar dacă, în această dorinţă de refulare a problemei, persoana nu este conştientă, ea trebuie totuşi să mărturisească, că nu se poate lăsa de fumat fie pentru că n–are chef, fie pentru că–i lipseşte curajul ceea ce, în definitiv, arată tot o lipsă de voinţă. Îţi poţi uşor da seama că această atitudine nu duce la nimic din faptul să se refugiază ipocrit într–o bunăvoinţă care, de fapt, nu există.

Să ne amintim încă odată că acela care fumează arată clar că se complace într–un comportament potrivnic legilor creaţiei. Aceia care procedează astfel vor putea avea, poate, posibilitatea, dacă timpul le–o va permite, să–şi schimbe mai târziu punctul de vedere, în cazul când, în conformitate cu principiul general al mişcării circulare din creaţie, vor recolta însutit ceea ce au semănat (legea reciprocităţii efectelor).

Boala nu este decât efectul vizibil a ceea ce s–a semănat şi, în consecinţă, simbolizează ceea ce se petrece în lumea de dincolo. Pentru a înţelege mai bine, iată experienţa trăită de un medic alături de unul dintre pacienţii săi: Acest doctor povesteşte că a fost chemat la căpătâiul unui bătrân pacient al său, aflat în agonie. Deoarece respiraţia şi pulsul nu indicau simptomele unei morţi iminente, el a conchis că sufletul nu a părăsit decât temporar trupul. Efectiv, după un moment, pacientul a redeschis ochii şi a povestit că s–a reîntâlnit cu membrii clubului său de fumători. Medicul arată că acest pacient, care nu mai fuma de aproximativ doi ani, fusese un mare fumător. În acel moment, sufletul părăsise corpul pentru un interval variabil între treizeci de minute şi câteva ore şi se reîntorsese. Aceasta a durat până când, după câteva zile, separarea între suflet şi trup a devenit definitivă şi s–a instalat moartea pământească.

Din această experienţă putem trage concluzii bogate în învăţăminte. Acest om, deşi nu mai fuma, nu reuşise să se elibereze de această înclinaţie înainte de moarte. De fiecare dată când sufletul său (şi cu el, spiritul său) părăsea provizoriu trupul, el se găsea supus, degajat fiind de învelişul de carne, atracţiei afinităţilor şi deci, în consecinţă, atras de sufletele de dincolo afectate de aceeaşi înclinaţie ca şi el – în această împrejurare, de nevoia de a fuma. Acest exemplu demonstrează că înclinaţiile noastre ne urmează în lumea de dincolo atâta timp cât nu le–am putut învinge, adică nu ne–am debarasat de ele. Aceasta poate dura multă vreme şi poate constitui tot atâta timp pierdut pe drumul reîntoarcerii către patria spirituală.

În Mesajul Graalului intitulat „În Lumina Adevărului”, Abd–ru–shin scrie: „Un fumător înveterat duce cu el în lumea de dincolo dorinţa sa imperioasă de a fuma. Această nevoie este o înclinaţie care slăbeşte viaţa intuitivă, deci spiritul, cu toate că nu afectează decât ramificaţiile exterioare. Devine o dorinţă arzătoare care îl reţine acolo unde poate obţine satisfacţie... adică pe Pământ. El nu găseşte această satisfacţie decât rămânând în vecinătatea fumătorilor, bucurându–se cu ei şi prin ei de această senzaţie intuitivă.

Dacă o karmă încărcată nu reţine aceste suflete într–un alt loc, ele se vor simţi foarte în largul lor. Ele nu vor fi decât foarte rar conştiente că această stare este de fapt o pedeapsă. Doar acela care aruncă o privire de ansamblu asupra existenţei sesizează pedeapsa în inevitabila sa funcţie de schimb ce constă în împiedicarea acelui suflet să evolueze atâta timp cât acesta vrea să–şi satisfacă dorinţa, prezentă în el permanent. Această dorinţă îl leagă de persoane în carne şi oase de pe Pământ. Doar alături de aceste persoane şi graţie senzaţiilor lor intuitive poate găsi satisfacţie” (Vol. II, Conf. 13).

Fiecare individ trebuie să încerce să urmeze drumul evoluţiei sale în toate planurile materiei. Fiind independent şi unic, el este în întregime responsabil pentru el însuşi. Nu poate încărca deci pe altcineva cu responsabilităţile sale şi nimeni nu va plăti pentru el în locul lui. În concordanţă cu perfecţiunea legilor Creaţiei, a căror dreptate absolută şi echitate perfectă o poate resimţi fiecare, nimeni nu poate fi pedepsit pentru altcineva şi nimeni nu poate suferi pentru altcineva. Nu putem împărtăşi suferinţele altuia decât atunci când, prin legea reciprocităţii efectelor, ne aflăm în condiţii similare sau identice. Fiecare trebuie să recolteze doar ceea ce a semănat el însuşi.

Numai o hotărâre luată cu toată libertatea implică responsabilitatea. În cadrul legilor creaţiei, principiul liberului arbitru a fost lăsat omului pentru a–i permite să decidă în deplină libertate, deci şi cu toată responsabilitatea. El trebuie să angajeze, datorită acestei libertăţi, responsabilitatea proprie. Nu trebuie, în timpul trecerii noastre pe Pământ, să ne risipim viaţa ce ne–a fost oferită prin tot felul de plăceri cărora vom sfârşi prin a le deveni sclavi. Această viaţă trebuie, din contră, orientată şi angajată spre valorile superioare. Este datoria ce ne revine, tuturor celor ce trăim într–o comunitate, alături de alte creaturi ce populează spaţiul în care trăim.

Alte fiinţe umane urmează, ca şi noi, drumul lor propriu ce duce către maturitate. Împreună cu ele, cu plantele şi cu animalele, formăm o largă comunitate. Iată de ce fiecare fiinţă vie este tributară anturajului său, în special omul care a fost desemnat elementul „promotor”. Trebuie să concluzionăm că fiinţa umană nu trebuie nici să fie un obstacol pentru ceilalţi, şi nici să–i împiedice a–şi satisface nevoile personale. Dragostea faţă de aproapele nostru ne impune să ne gândim la fericirea celorlalţi, ca şi a animalelor şi a plantelor. Pentru a acţţiona într–o manieră care înnobilează şi este constructivă trebuie să fim conştienţi de comportamentul nostru faţă de tot ce ne înconjoară, fie el om, animal sau plantă. După ce am luat o cale greşită în acest domeniu, ca dealtfel şi în multe altele, în prezent începem să fim constrânşi.

Fumătorul care, fără a mai ţine seama, consumă tutun doar pentru plăcerea sa, arată clar că nu are nici o intenţie de a colabora la menţinerea aerului curat. Sub acest unghi, el îşi vatămă sistematic anturajul, chiar dacă acesta îl lasă să o facă şi acceptă fără nici o vorbă această situaţie, din teama de a nu se provoca certuri. Chiar dacă, în atitudinea sa ostilă faţă de mediul înconjurător, fumătorul a ales o moarte lentă prin otrăvire cu nicotină, el nu are totuşi dreptul să–şi contamineze şi anturajul. În fapt, fumul este la fel de nociv şi pentru aceia care îl respiră. Principalele victime sunt persoanele care trăiesc alături de un fumător într–o încăpere insuficient aerisită, precum şi copiii, al căror organism este în plină creştere. Oare cum pot unii părinţi, altfel foarte grijulii faţă de sănătatea copiilor lor, să fie atât de lipsiţi de judecată aprinzându–şi fără temeri ţigară de la ţigară deasupra capului „micuţului lor bolnav drag”, impunându–i astfel otrăviri grave?

Formula care reclamă libera dezvoltare a personalităţii nu se mulţumeşte numai să furnizeze un argument ridicol, dar afişează şi dispreţul total faţă de regulile cele mai elementare şi mai raţionale ale vieţii în comun. Este o veritabilă lezare a respectului reciproc pe care am putea–o prezenta ca o manifestare a „dreptului celui mai puternic”. Sinceri fiind, în ce mod plăcerea produsă de fumat poate interveni în dezvoltarea personalităţii? §i, în plus, nici nu se pune problema de a compara fumatul cu alte surse de poluare (cum ar fi gazele de la automobil sau industriale), pentru a scuza propriile noastre greşeli. Mai mult, crizele de energie care s–au succedat au permis constatarea că tocmai persoanele particulare consumă mai mult, atât pentru casă, cât şi pentru nevoile lor personale. Aşadar, ei poartă o mare parte din răspunderea pentru poluarea atmosferei.

Un itinerar posibil

Cel care se hotărăşte să nu mai  fumeze trebuie să învingă, în lupta împotriva acestui obicei, toate etapele dependenţei pe care singur şi–a creat–o. Speranţele de succes sunt în general minime pentru că eforturile pleacă, în cea mai mare parte a cazurilor „de jos”, adică din planul fizic. Reacţiile organice declanşate de întrerupere constituie adesea un obstacol important care afectează voirea cea bună.

Uităm că, odată cu hotărârea de a fuma, „achiziţionăm” şi consecinţele acestei decideri, de care nu ne putem elibera cât ai bate din palme. Dar mai există o cale, atât de simplă, încât nici nu ne gândim la ea. Ea este totuşi cea mai eficace pentru că abordează problema „de sus”, adică din punct de vedere spiritual. Această manieră de a aborda problema, în afară de faptul că ne permite să descoperim darurile creaţiei şi să le verificăm în derularea faptelor, ne oferă un ajutor plin de realism şi şansa de a reuşi. Ea permite un efort de durată care nu determină nici o reacţie de apărare, aşa cum se întâmplă în cazul în care lupta se situează la nivelul materiei, unde se ştie că ofensiva declanşează automat o contra-ofensivă. Acela care încearcă cu seriozitate să trăiască în conformitate cu legile creaţiei, va recunoaşte cât de absurd este obiceiul de a fuma. Pentru că, în definitiv, nu există nici un argument în favoarea fumatului. Conştientizarea acestui fapt este un prim pas! Plecând de aici, pasul următor constă în a ne folosi toată voinţa pentru a trece la fapte. Când ai fost tu însuţi un fumător, înţelegi mai bine problemele fumătorului. Nu este îndeajuns să–i demonstrezi greşelile, ci să–i arăţi ce nu merge şi să–l ajuţi. Problemele cu care se confruntă cei ce încearcă să se lase de fumat apar adesea din pricina unei greşite abordări a „tratamentului” căci, după cum am mai spus, dacă pornim de „jos”, drumul este mult mai greu.

Trebuie să luăm acum în consideraţie forţa gândurilor şi a formelor–gânduri care rezultă din ele. Simplul fapt de a spune în sinea noastră: „Ce bună ar fi o ţigară după masă!” arată cât de grea este viaţa pentru cei care am rămas legaţi de acest obicei, chiar dacă am luat hotărârea cea bună de a scăpa de el. Nu trebuie luptat cu morile de vânt! Acela care îşi construieşte în sine imaginea clară a cauzelor şi a efectelor, altfel spus, acela care „seamănă” în propria sa conştiinţă, îşi uşurează drumul. Când tentaţia reapare, lucru destul de frecvent la început, conştiinţa îi vine în ajutor, arătându–i greşeala. Treptat, pe măsură ce „pacientul” se întăreşte, proastele sale obiceiuri bat încetul cu încetul în retragere fără ca el să ştie, pentru că cercul vicios expus la capitolul „Cum începem să fumăm?” se izbeşte de o rezistenţă interioară. Chiar şi aşa, cel care cade în greşeală o face de această dată în perfectă cunoştinţă de cauză, ceea ce este altceva. Nu putem spera să ne debarasăm de proastele noastre obiceiuri de azi pe mâine.

Vine momentul întrebării de la care nici o persoană nu se poate sustrage: „Să iau o ţigară sau să nu iau?” Voi fi în măsură sa rezist cu condiţia să–mi amintesc că am optat pentru bine şi să chem în ajutor forţele interioare, pentru a lupta împotriva răului. Fiecare îşi trăieşte experienţele în felul său, important este să fii conştient de Forţa constructivă şi care vine în ajutor, raspândită în Creaţie. Voinţa pozitivă permite Forţei luminoase să pătrundă în noi şi să ne faciliteze hotărârile bune. Experieţele încoronate de succes sunt constructive şi aduc repede forţe noi. Trebuie sa fii gata să înfrunţi multe tentaţii de acelaşi fel, pentru că este imposibil să învingi o înclinaţie, un obicei, fără a fi perfect conştient de deciziile tale (deci prin intermediul conştienţei diurne) şi acesta este singurul mijloc de a „ucide” un obicei în loc de a–l „alimenta”.

Atunci când am citit pentru prima dată Mesajul Graalului, am înţeles legile şi raporturile care guvernează creaţia şi mi–am dat seama cât de absurd era obiceiul meu de a fuma. Am găsit drumul în direcţia cea bună, aceea care duce spre bine, precum şi metoda de a mă întări respectând legile naturii. Această conştientizare cu totul nouă mi–a permis să mă las de fumat. Nu m–am mai gândit atunci la tutun ca la un lucru de care nu mă puteam lipsi şi în felul acesta nu s–a declanşat „contra–ofensiva” de care am vorbit. Nu am mai fumat pur şi simplu pentru că nu mai voiam să o fac. N–a trebuit să sufăr nici una din reacţiile ce însoţesc inevitabil oprirea tutunului: creşterea în greutate, nervozitatea, constipaţia şi multe alte lucruri... Făceam parte totuşi din fumătorii mijlocii.

Fiecare va reacţiona, fireşte, într–o manieră specifică. Unii vor reuşi mai uşor decât alţii. Dar, dacă doreşti, reuşeşti. Acela care urmează cu toată umilinţa minunatul curent al creaţiei, va primi tot ajutorul de care are  nevoie pentru a–şi stăpâni problemele sale. Forţa divină ne înconjoară permanent; suntem mereu sub radiaţia ei. Nu depinde decât de noi să o folosim corect şi să fim receptivi la cunoştinţele luminoase pe care le emană.

Dacă ne deschidem sufletul în faţa acestei Forţe, căutând să ne descoperim şi să ne învingem slăbiciunile, ea ne va pătrunde şi atunci totul va fi mai uşor decât am fi putut presupune.

Iată aici, pentru a încheia, un citat din Mesajul Graalului, „În Lumina Adevărului”: „Numai acela care trăieşte în armonie cu Legile divine, poate spune că este liber!”

Concluzii

Unii pot să creadă că drumul propus aici este prea simplu şi, de aceea, cu puţine şanse de  succes. A emite o astfel de opinie fără a încerca în prealabil verificarea acestor fapte, reprezintă o prejudecată.

Nu vă lăsaţi împiedecaţi de intelect care, fiind supus îndoielii, îşi exercită neobosit influenţa ci din contra, înfruntaţi cu curaj dificultăţile pe măsură ce ele apar.

După ce aţi început, rămâneţi vigilenţi, chiar dacă vi se pare că aţi „câştigat”. Tentaţiile şi înclinaţiile sunt instrumentele şi, de aceea, ele nu–şi abandonează uşor victimele. Câteva mici „satisfaceri de pofte” pot fi utile la început, dar nu trebuie să abuzaţi, şi în curând vă veţi da seama că vă puteţi lipsi. Gândul că nu se pot obţine rezultate decăt prin metode extraordinare ca ocultismul şi bineînţeles banii, este greşit. Ce eroare! Fiecare poate folosi constructiv forţa Creaţiei care există cu adevărat. Cei ce se îndoiesc de ea, nu pot primi nici un ajutor, pentru că le lipseşte impulsul de a trece la acţiune. Este tocmai ceea ce intelectul nostru, în marea sa trufie, respinge din pricina extraordinarei sale simplităţi, şi care de fapt ne dă forţa de a ne învinge pe noi înşine, permiţându–ne să recunoaştem Adevărul, care ne vine din LUMINĂ.

» Sănătate » Efectele fumatului asupra evoluţiei omului