|
Ecologie: de la devenirea conştientă, la
adevărata salvare a planetei Terra
«Nu există decât un singur
Pământ»
În întreaga memorie a omenirii, niciodată
o ameninţare nu a apăsat atât de greu asupra vieţii terestre, la scară
planetară. Analiştii sunt de acord să confirme că o criză privind mediul
înconjurător va deveni în scurt timp problema majoră a umanităţii şi va
domina în mod esenţial secolul viitor. Subdezvoltarea care aduce cu ea
flageluri cum ar fi foamea, bolile şi riscurile unor conflicte, va deveni o
problemă minoră atunci când viaţa de pe Pământ va fi ameninţată peste tot.
 Autor:
Makiesse Vilena
Suntem oare obligaţi să ajungem
la o astfel de situaţie?
 Către
sfârşitul anilor '60, a început să se contureze devenirea conştientă privind
urgenţa de a proteja natura şi mediul înconjurător.
Intelectuali şi personalităţi ştiinţifice
de diverse tendinţe s-au străduit să denunţe consecinţele ecologice ale
societăţii industrializate şi anume, poluarea aerului şi a apei, exploatarea
intensivă a resurselor naturale, creşterea intensităţii zgomotelor,
extinderea abuzivă a zonelor cu deşeuri şi gunoaie, publicitatea agresivă,
utilizarea îngrăşămintelor chimice şi a pesticidelor.
Dar abia în anul 1972 a avut loc la
Stockholm, sub egida Naţiunilor Unite, prima conferinţă mondială asupra
mediului ambiant. Pentru prima dată lumea înţelegea să evoce concepte ca
"poluarea mediului înconjurător", "resurse nerefolosibile", "dezechilibre
biologice" etc.
Ca un ecou la acest strigăt de alarmă,
mai multe naţiuni au creat în cadrul guvernelor respective câte un
departament destinat să protejeze natura şi mediul ambiant. Era acest fapt
doar o pură propagandă, sau o necesitate a reducerii iminenţei
ameninţărilor? Aveam să aflăm mai târziu adevărul...
Dar în cei douăzeci de ani care au trecut
după conferinţa de la Stockholm, mişcarea ecologistă s-a răspândit mult, în
anumite ţări "verzii" ajungând să facă parte din parlamente şi din guverne.
Apărarea mediului înconjurător a devenit
preocuparea a numeroase asociaţii, cum ar fi de exemplu Greenpeace, a unor
partide politice şi chiar a unor industrii. Totuşi, cu toată amploarea
acestei deveniri conştiente, nimeni, sau aproape nimeni, nu contestă faptul
că degradarea mediului ambiant s-a înrăutăţit tot mai mult după anul 1972.
Aerul pe care îl respirăm este din ce în ce mai viciat, solurile sunt din ce
în ce mai puţin fertile, apa râurilor este contaminată. De la mareele negre
succesive la catastrofele de la Cernobâl, de la Three Mile Island, de la
Bhopal, de la Seveso, precum şi de la puţurile petroliere incendiate în
Golf, în anul 1991, la erupţia vulcanului Pinatubo, repercusiunile ecologice
sunt, desigur, greu de evaluat.
În acelaşi timp, lista speciilor de
animale şi de vegetale pe cale de dispariţie se măreşte zi de zi. Pădurile
tropicale care servesc ca habitat natural pentru circa o jumătate din
speciile biologice de pe Pământ, dispar într-o alură halucinantă. Resursele
naturale se diminuează, în timp ce populaţia mondială care le consumă, nu
încetează să crească.
De altfel, cerinţele actuale ale
consumurilor fac ca societatea noastră să producă din ce în ce mai multe
deşeuri şi, astfel, planeta devine un imens depozit de gunoaie.
Dar există de asemenea şi alte fenomene,
cum ar fi găurile în stratul de ozon, efectul de seră, ploile acide, norii
radioactivi... Într-adevăr, o prea mare deteriorare a păturii de ozon care
protejează Pământul de anumite radiaţii nocive ale Soarelui ar avea, printre
alte consecinţe, deteriorarea climei, înmulţirea sensibilă a cazurilor de
cancer al pielii, deşertificarea unor teritorii vaste din diferite
continente. Recent, în sudul extrem al Argentinei a fost remarcat faptul că
turme întregi de oi suferă de orbire din cauza radiaţiilor solare
ultraviolete prea intense.
Emiterea continuă în atmosferă a miliarde
de tone de gaz carbonic (dioxid de carbon), provenit de la automobilele
noastre, de la cuptoarele uzinelor, de la centralele termice, conduce la
formarea unui ecran invizibil în jurul Pământului, transformându-l astfel
într-o seră uriaşă. În aceste condiţii, în loc de a se dispersa în spaţiu,
radiaţia infraroşie emisă de suprafaţa globului terestru este reţinută de
gazul carbonic. Acest fapt antrenează o creştere generală a temperaturii
planetare, capabilă să provoace topirea calotelor polare. Va urma astfel o
creştere importantă a nivelului oceanelor, care va declanşa inundarea multor
oraşe de pe ţărmuri, precum şi a insulelor denumite climodependente.
Se ajunge aşadar la concluzia că
ameninţările detectate acum douăzeci de ani se răsfrâng asupra lumii întregi
printr-o accelerare fără precedent, ceea ce impune măsuri urgente, la scară
planetară.
În această stare de lucruri, un stat nu
poate, de unul singur, să rezolve problemele mediului său ambiant. Sloganul
«Nu există decât un singur Pământ» se confirmă şi devine de fiecare dată tot
mai evident, prin însăşi această generalizare a problemelor actuale care ne
pândesc, întrucât viitorul planetei noastre este comun tuturor. El este
interdependent. În acest context particular, ONU a decis să organizeze o
nouă reuniune internaţională de vârf asupra problemelor mediului şi ale
dezvoltării, dar de această dată consfătuirea avea un caracter de urgenţă:
conferinţa de la Rio de Janeiro, din iunie 1992.
«Turnul Babel» reactualizat
Întâlnirea conducătorilor de state de la
Rio, care a reunit sute de responsabili din lumea întreagă, trebuia să
decidă in ultimă analiză "dacă viaţa va mai continua, sau nu, pe Pământ".
Succesul acestei consfătuiri depindea de un compromis larg, între toţi
participanţii. Nu mai era problema de a se confirma aspectul neliniştitor al
previziunilor realizate între timp, ci trebuiau să fie stabilite căile şi
mijloacele, precum şi să se garanteze măsurile strict necesare pentru
evitarea unei catastrofe.
Totuşi, teama de o catastrofă, chiar de
anvergură planetară, este oare suficientă pentru a interpela în profunzime
conştiinţa contemporanilor noştri? Iminenţa ameninţărilor care privesc
sănătatea noastră, bunăstarea şi chiar supravieţuirea speciei umane, mai pot
oare provoca o schimbare radicală în atitudinea celor care decid?
Paradoxurile timpului actual fac, din
nenorocire, ca diferitele consideraţii economice, financiare şi politice, să
condiţioneze în mod general deciziile umane. A acţiona contra acestei
obişnuinţe ar fi însă o iniţiativă de risc prea mare pentru factorii de
decizie. Astfel, aceştia se comportă în faţa problemelor respective atât de
grave şi de vitale, la fel ca şi toxicomanii puşi în faţa necesităţii de a
renunţa la drog. Ei sunt conştienţi de ceea ce este bine şi just, dar nu
sunt capabili să acţioneze în consecinţă, faţă de riscul de a ipoteca
anumite interese economice, financiare, sau politice, de fapt, interese
efemere.
Drept urmare, această întâlnire la vârf
convocată cu urgenţă pentru "a salva planeta Terra" trebuia să se soldeze cu
un eşec. Acest fapt, ne lasă să întrevedem o omenire condamnată să dispară,
abrutizată de stupiditate, de nepăsare şi de alte forme de orbire....
Responsabilitatea umană
Cu tot eşecul întâlnirii de la Rio,
campania vizând sensibilizarea opiniei publice precum şi convingerea
acesteia cu privire la realitatea copleşitoare a urgenţei problemelor
suscitate de prelungitele şi numeroasele abuzuri, se desfăşoară din plin.
Date precise, cifre, statistici, descrieri categorice relevate de experţi,
toate acestea servesc la a-i convinge pe contemporani că au fost comise
erori grave şi că este urgentă necesitatea de a trata cu mai multă grijă şi
menajamente Pământul care ne adăposteşte.
Se organizează în diferite locuri
congrese, comisii, conferinţe; se votează rezoluţii, iar eforturile depuse
în acest sens de mijloacele de informare în masă nu mai pot fi restrânse.
Totul, în jurul nostru, vorbeşte şi
încearcă să ne facă să înţelegem că interesul cel mai elementar şi cel mai
vital al tuturor este de a ne revizui în fond comportamentul faţă de natură.
Totuşi, grija de a căuta o soluţie la
degradarea continuă a mediului ambiant ridică în acelaşi timp şi problema de
neocolit a responsabilităţii. Până acum, aceasta a fost privită ca fiind
colectivă. Din acest motiv, fiecare dintre noi s-a obişnuit să creadă că
stricăciunile pe care le cauzează sunt în general neînsemnate în raport cu
cele provocate de milioanele de locuitori ai Pământului. Astfel, în faţa
unei situaţii în care nu există nici o răspundere individuală acceptată,
factorii ce conduc la degradarea naturii se acumulează.
Putem însă ocoli cu adevărat această
responsabilitate?
Graţie cunoaşterii privind originea,
formarea şi transformarea progresivă a Creaţiei relevată de Abd-ru-shin în
opera sa «În Lumina Adevărului - Mesajul Graalului», înţelegem bine că nici
o fiinţă omenească şi nici Pământul nu au apărut din întâmplare. Prezenţa
umană pe Terra are evident un scop şi în mod reciproc, Pământul joacă un rol
crucial în realizarea acestui scop.
Prin explicaţiile sale, el îi dă textului
Genezei întreaga sa valoare spirituală, învăţându-ne să sesizăm veritabilul
sens al adevărurilor conţinute în imaginile biblice.
Creaţia nu este limitată la materia densă
vizibilă şi palpabilă. Ea conţine de asemenea şi alte lumi, invizibile
ochiului nostru din carne, dar totuşi existente. Fiinţa omenească a acestui
Pământ îşi trage originea sa din unul din planurile înalte ale Creaţiei:
paradisul spiritual. Acest paradis nu a existat niciodată pe Terra. Plecată
în starea de germene spiritual inconştient, fiinţa omenească nu îşi poate
recâştiga patria sa iniţială decât la capătul unui lung ciclu de maturizare,
care o conduce prin diferitele planuri ale materiei, din care face parte şi
Pământul.
Raportat la Dumnezeu, proprietarul şi
Stăpânul absolut al Terrei, fiecare spirit omenesc se află, pe durata
existenţelor sale terestre, în situaţia unui locatar căruia El i-a
încredinţat un bun pentru care omul trebuie să-şi asume în mod simultan atât
întreţinerea acestuia, cât şi buna lui folosire.
În calitatea sa de locatar al acestui
cadru minunat ce i-a fost propus, omul este invitat să profite de bogatele
posibilităţi oferite pentru a evolua, dar pentru a face să evolueze şi
anturajul său. Pentru aceasta, el este obligat să respecte regulile şi
ordinea instaurate de Proprietar, reguli şi ordine care garantează
condiţiile cele mai bune şi mai favorabile dezvoltării tuturor creaturilor.
În plus, prin originea sa spirituală, el a fost înzestrat astfel încât să
poată juca un rol de prim plan în aceste lumi; rolul respectiv îi revine
întrucât el are, pe de o parte, intuiţia capabilă de a menţine legătura cu
patria sa luminoasă, iar pe de altă parte, intelectul, acest instrument
preţios care îi permite să abordeze şi să domine problemele materiale.
Astfel dotat, el trebuie să servească drept punte, ca trăsătură de unire
între planurile lumii de dincolo şi Pământ, prin el forţa însufleţitoare
trebuind să propulseze cu putere Pământul către o înnobilare şi o frumuseţe
fără seamăn.
«Graţie facultăţilor sale»,
citim în Mesajul Graalului, «spiritul uman ar fi putut transforma într-un
paradis lumea pământească, aceasta fiind o copie a Creaţiei! El nu a făcut
aceasta şi din acest motiv vede acum lumea în aşa fel în faţa sa, cum
a deformat-o el prin influenţa sa greşită. Aici se găseşte totul!»
(volumul 2, conferinţa 62)
Din acest punct de vedere, răspunderea
umană este de netăgăduit şi în totalitate.
Atunci, cum să salvăm planeta Terra?
Ştiinţele umane explică faptul că mediul
înconjurător al omului este o reflectare a stării sale sufleteşti. În
aceeaşi ordine de idei, rezultă de asemenea că nu se poate realiza o lume
mai bună fără oameni mai buni. Plecând de la această evidenţă dublă, putem
spera în mod serios obţinerea unor rezultate excepţionale dacă interiorul
omului nu se va schimba?
Înainte de orice trebuie să fim
conştienţi că natura de care depindem este opera şi proprietatea
Creatorului, că viaţa noastră are un sens ce nu poate fi realizat decât
respectând riguros ordinea impusă de Proprietar pentru binele optim al
tuturor creaturilor şi că, prin acest fapt, vom avea, mai degrabă sau mai
târziu, de dat socoteală pentru felul în care am folosit patrimoniul ce ne-a
fost încredinţat.
Atâta timp cât acest aspect elementar al
lucrurilor nu va lumina baza comportamentului nostru, şi nu va dicta
atitudinea noastră faţă de tot ceea ce evoluează, toate acţiunile ecologice
anunţate şi însoţite de o largă propagandă vor fi totuşi artificiale, doar
intelectualizate, fără viaţă şi fără căldură.
Din contră, situând în mod clar
adevăratul nostru loc în lanţul creaturilor şi reuşind să ne integrăm în
armoniosul ciclu evolutiv, respectul vieţii sub toate formele sale precum şi
a cadrului natural va deveni în mod simplu şi normal un fapt manifestat viu
şi eficace.
Această mutaţie profundă nu se poate face
însă decât în mod individual, sub influenţa propriului spirit, cu şi prin
colaborarea intelectului. Ea nu va avea şanse de reuşită decât pe baza unei
cunoaşteri şi a unei înţelegeri clare, logice, şi complete, asupra
activităţii lui Dumnezeu în Creaţie. Cum a realizat Dumnezeu Creaţia? Ce s-a
petrecut în mod real? În ce fel acţionează Dumnezeu? Cum face El ca să
exprime şi să fie executată Voinţa Sa în Creaţie? Intervine El în
desfăşurarea proceselor naturale şi în destinele oamenilor? Când şi cum?
Care este rolul ştiinţei?
Biblia menţionează despre o promisiune
privind reînnoirea viitoare a naturii: "Să se veselească cerurile şi
Pământul să se bucure! Să dea glas marea şi toate cele dintr-însa! Să se
bucure câmpia şi toate cele dintr-însa. Toţi arborii pădurii să scoată
strigăte de bucurie înaintea Domnului! Căci iată-L, vine să judece Pământul,
să cârmuiască lumea cu dreptate şi popoarele cu adevărul Său! (Psalmi 95,
11-13).
Aceasta viziune, primită şi transmisă
acum 3000 de ani, face distincţie netă între lumi şi popoare. Sub aspectul
ei poetic, aceasta conţine însă un verdict teribil. Totul afară de oameni:
cerurile, Pământul, marea, câmpiile şi arborii sunt invitaţi să se bucure de
suirea pe tron a Celui ce face dreptate. Natura nu are deloc a se teme de
evenimentul redutabil care va fi Judecata de pe urmă.
Din contră, prin presiunea forţei sporite
destinată redresării universale, natura îşi va regăsi vigoarea, sănătatea şi
desfăşurarea normală a evoluţiei voite de Creator.
Cu alte cuvinte, ea va regăsi condiţiile
necesare dezvoltării sale, astfel cum erau acestea înainte ca "venitul
nepoftit, omul" să fi perturbat toate echilibrele şi să fi cauzat
degradările pe care le observăm sub ochii noştri, degradări care ni se
ridică în faţă ca atâtea acuzări. "Domnul va judeca popoarele după Adevărul
Său", relata vizionarul. Acest Adevăr este însă la îndemâna noastră. El
constituie de asemenea şi semnul care anunţă apropierea deznodământului. În
legătură cu acest subiect, Mesajul Graalului se prezintă ca o lucrare
completă, care permite fiecăruia să înţeleagă şi faptele actuale privind
mediul înconjurător şi poluarea.
Cu ajutorul unei descrieri complete a
originilor, a raţiunii de a fi a Creaţiei şi a etapelor succesive şi
continui ale genezei sale, autorul desfăşoară în faţa noastră o imagine a
naturii care nu a fost făcută decât pentru a se dezvolta în mod armonios şi
într-o manieră ascendentă. Sosirea fiinţelor omeneşti în acest mediu
ambiant, pregătit pentru a le primi, trebuia să constituie o nouă etapă pe
drumul progresului. Prin originea lor spirituală, oamenii erau chemaţi să
fie un puternic ferment evolutiv. Ca promotori binefăcători, ei puteau
accelera şi desăvârşi maturizarea fenomenelor naturale. Această acţiune
benefică ar fi garantat în acelaşi timp şi propria lor evoluţie, în virtutea
legii care spune că nu putem primi decât dând.
«Omul», scrie Abd-ru-shin,
«nu a servit, cum ar fi fost necesar, ca verigă de legătură între părţile
material-fine şi cele material-dense ale creaţiei, nu a lăsat să pătrundă
continuu curentul alternativ necesar, înviorător, însufleţitor şi
promovator, ci a despărţit Creaţia în două lumi, sustrăgându-se legăturii şi
înlănţuindu-se complet de materia densă. Prin urmare cele două părţi ale
lumii trebuiau să se îmbolnăvească din ce în ce mai mult; partea care
trebuia să ducă lipsă totală de curentul Luminii, sau care îl primea prea
slab prin puţinii oameni care mai stabileau legătura, în mod natural s-a
îmbolnăvit mult mai grav. Aceasta este partea material-densă, care din
această cauză se îndreaptă spre o criză îngrozitoare şi va fi scuturată de
frisoane puternice, până când tot ce este bolnav în ea va fi distrus, şi se
va putea în sfârşit însănătoşi prin revărsări noi, puternice, din Izvorul
Primordial.» (volumul 2, conferinţa 4).
Faptul că supravieţuirea propriei noastre
specii este în prezent în pericol, ilustrează în mod tragic falimentul
nostru. Acesta este în fond rezultatul folosirii dezastruoase a habitatului
care ne-a fost încredinţat. La ora bilanţului cosmic, constatăm din păcate
eşecul misiunii noastre.
Deşi ne răneşte în orgoliul propriu,
mărturisirea respectivă este totuşi necesară şi de neocolit. Din toate
acestea, putem trage concluzia că actuala conştientizare ecologică, care,
fără îndoială, este un prim pas, rămâne încă destul de superficială în
raport cu complexitatea problemei în sine, în rădăcinile sale aceasta fiind
înainte de toate, de natură spirituală.
Este astfel evident că amara devenire
conştientă ar fi cu totul demoralizantă dacă noi am fi abandonaţi fără nici
o speranţă. Însă ecologiştii şi toţi acei care se îngrijesc în mod serios şi
sincer de salvarea planetei Terra, vor găsi în Mesajul Graalului un drum
sigur prin haosul şi confuzia actuală, care este datorată falselor noastre
concepţii asupra lucrurilor, cât şi ideologiilor greşite. Acest drum conduce
spre Lumină. Plasaţi în mijlocul altor creaturi, având aceleaşi drepturi la
evoluţie ca şi noi înşine, progresul nu ar trebui nicicând să lezeze sau să
împiedice progresul altuia, ci din contră, să-l favorizeze în cea mai mare
măsură posibilă.
Trebuie deci să ne reluăm locul în cadrul
evoluţiei, pe care Voinţa Creatorului ni l-a atribuit în ordinea stabilită a
creaturilor Sale. Acesta este mijlocul potrivit pentru a fi fericiţi pe
Pământ, precum şi în planurile lumii de dincolo. De asemenea, este calea
justă care ne va conduce în patria noastră de origine: Paradisul.
Când se va realiza o astfel de schimbare
interioară, comportamentul nostru, activităţile noastre profesionale,
instituţiile şi organizaţiile noastre se vor transforma şi se vor înnobila.
Atunci, respectul pe care îl datorăm
naturii şi tuturor formelor de viaţă, pe care ea le adăposteşte, va deveni o
realitate şi această atitudine va decurge în mod logic şi simplu din
respectul şi gratitudinea pe care le avem pentru Cel care, în marea sa
Iubire, ne-a permis să existăm, să evoluăm şi chiar să ne reparăm propriile
noastre greşeli.
|
