» Întrebările vieţii » Cunoaşte-te pe tine însuţi

Cunoaşte-te pe tine însuţi

Adevărata cunoaştere vede lucrurile aşa cum Creatorul le-a ordonat de la început. Ea nu este supusă nici schimbărilor şi nici înşelărilor. De asemenea nu depinde deloc de intelect, care îşi are desigur utilitatea sa pe Pământ în calitatea sa de instrument aflat în serviciul spiritului. Acestuia nu-i va fi însă niciodată posibil să se ridice deasupra rolului său de instrument.

Intelectul este în măsură să dobândească "cunoştiinţe" graţie a ceea ce învaţă şi a ceea ce observă; poate atunci să le dezvolte şi să tragă folos pentru activităţile terestre, dar el nu va ajunge niciodată la o "cunoaştere" spirituală, căci acest lucru îi este imposibil prin însăşi natura sa.

Această cunoaştere adevărată este rezervată în mod unic numai spiritului care, graţie a ceea ce el recunoaşte în cursul periplului său terestru, obţine valori pe care le păstrează şi după moartea terestră şi care îi vor deschide calea ce-l va conduce către patria lui eternă.

Cunoaşterea, adică capacitatea de "a cunoaşte" cu adevărat, este deci specifică spiritului, fiind o capacitate ce rămâne întotdeauna vie graţie voinţei bune, indiferent în ce loc se află pe drumul său de traversare a vastei postcreaţii.

Dar cum ajunge oare un spirit omenesc la această cunoaştere, care motive îl conduc să recunoască prin spirit că un anume lucru are un sens profund şi că este conform legilor Creaţiei?

Experienţa trăită precede întotdeauna cunoaşterea adevărată. Aceasta este rezultatul unei emoţii profunde, fiind fără importanţă dacă este de natură serioasă sau fericită.

Numai atunci când o impresie este îndeajuns de puternică pentru a emoţiona spiritul are loc o experienţă trăită, pe care spiritul, ce tinde a se ridica spre înălţimi, va fi gata să o facă în orice moment. Nu are el originea într-o parte a Creaţiei în care experienţa trăită permanent este condiţia dreptului la existenţa eternă?

Tocmai de aceea, spiritul care se află în plină evoluţie are literalmente o sete de a putea face experienţe trăite adevărate, pentru a atinge cât mai repede posibil nivelul capacităţii de vibraţie interioară, corespunzător celui care domneşte în Paradis.

El găseşte astfel de posibilităţi peste tot în Creaţie datorită legii atracţiei afinităţilor, care îi permite să facă repede experienţa ce doreşte să o trăiască.

Este o graţie a Creatorului faptul că germenul de spirit omenesc, a cărui Patrie este regatul activităţii fericite şi permanentei experienţe trăite, poate să efectueze atât de departe de patria sa aceste experienţe trăite, care vor face din el o fiinţă omenească împlinită şi deplin conştientă, cu toate că la origine nu a fost decât un precipitat inconştient care s-a detaşat ulterior din Iradiaţia lui Dumnezeu.

Radiaţiile cele mai dense din postcreaţie - cele ale lumii care se întinde sub Paradisul uman etern - precum şi adaptarea la diferite învelişuri din materie, sunt singurele căi de care dispune fiinţa omenească pentru a vibra şi a face permeabil germenele de spirit inconştient încă de la origine: acestea îl fac să devină conştient de ceea ce-l înconjoară cât şi de el însuşi.

Este un adevărat miracol al graţiei divine această transformare a germenului de spirit inconştient într-un spirit uman deplin autoconştient, miracol cu atât mai mare, dacă ne gândim că, de fapt, numai această vibrare şi această permeabilitate prin diferite genuri ale Creaţiei care îi sunt străine provoacă o trezire şi îl conduc - cu condiţia ca voirea sa să rămână bună - la o activitate şi la o muncă ce sunt izvoare de bucurie în Creaţie.

Dar numai după această trezire vin acele experienţe trăite, care pot deveni baza ce va conduce către adevărata cunoaştere.

Pentru a ajunge la aceasta, omul nu trebuie să uite un lucru: pe el însuşi! Cunoaşterea de sine era cerută încă din timpul Greciei antice. Templul lui Apollo de la Delfi purta inscripţia: "Cunoaşte-te pe tine însuţi”, ceea ce însemna: Fă efortul de a cunoaşte propria natură, originea ta, capacităţile tale, dar de asemenea şi defectele şi slăbiciunile tale.

Nu te pierde prin minunăţiile Creaţiei care atrag atenţia asupra lor, printre multitudinea de evenimente care te impresionează în fiecare zi, oferindu-ţi posibilitatea de a face numeroase observaţii şi experienţe trăite.

Când se ocupă de ea însăşi, fiinţa omenească trebuie să aibă curajul de a se aştepta că va face şi descoperiri neplăcute şi nu trebuie să treacă uşor pe lângă ceea ce numim "păcate minore".

De asemenea, nu trebuie să cadă pe gânduri prin cugetări nesănătoase, ci să se pună la treabă într-un mod natural şi obiectiv.

Omul ar trebui să recunoască înainte de orice că, la fel ca oricare altă creatură, el depinde de Creatorul său şi nu se bucură de drepturi speciale. În calitatea sa de produs al Creaţiei, este într-un mod natural supus legilor Creaţiei, fără să existe vreo diferenţă sau cea mai mică divergenţă.

Acest fapt îi oferă distanţarea necesară pentru a observa pe cei care îl înconjoară, observare ce este utilă spiritului şi care îi oferă de asemenea şi posibilitatea de a recunoaşte în aproapele său, fără prejudecăţi şi idei preconcepute, o creatură care aspiră şi ea către înălţimi şi care, ca şi el, vrea să fie respectată şi luată în considerare.

Deşi toate spiritele omeneşti au o aceeaşi origine în Regatul spiritual - Paradisul - ele se diferenţiază totuşi, unele faţă de celelalte, prin nivelul evoluţiei şi al maturităţii lor spirituale diferite, datorită liberului lor arbitru. Ele sunt libere în alegerea propriilor decizii şi rămân singurele responsabile ale gândurilor şi faptelor proprii; în consecinţă, nu pot face ca greşelile lor să revină asupra altora şi, cu atât mai puţin, asupra Fiului lui Dumnezeu!

Iată aşadar câteva cunoştinţe importante pe drumul cunoaşterii de sine. Ele constituie baza ascensiunii morale şi sunt condiţia unei evoluţii spirituale mai înalte.

Dar la începutul "cunoaşte-te pe tine însuţi" este recunoaşterea propriilor greşeli şi slăbiciuni, precum şi deznodarea firelor întunecate ale destinului. Acestea cer o voinţă continuă şi pătrunsă de seriozitate, căci trebuie să fie depăşit un rău fundamental: vanitatea, care nu se lasă eliminată atât de uşor şi conduce adeseori la a-ţi face iluzii asupra ta însuţi.

Cunoaşterea de sine este primul pas către ameliorare. Dacă îmbunătăţirea se prelungeşte, atunci nu se va scurge un timp prea îndelungat înainte ca o virtute importantă pentru omul de azi să pătrundă în sufletul său: umilinţa! Căci celor umili, Dumnezeu le dă în orice moment ajutorul Forţei Sale.

» Întrebările vieţii » Cunoaşte-te pe tine însuţi