» Sănătate » Consecinţele de natură spirituală ale fumatului

Consecinţele de natură spirituală ale fumatului

Urmările negative ale fumatului asupra organismului sunt binecunoscute: intoxicaţia cu nicotină, boli respiratorii şi de inimă, dereglări circulatorii, cancer. Dar ce se întâmplă la nivel spiritual? Să fie posibil ca fumatul să afecteze chiar şi nucleul imaterial al omului? Christopher Vasey, un medic homeopat din Chamby-Montreux (Elveţia), răspunde afirmativ acestei chestiuni, respectiv, fumatul provoacă dependenţa interioară. Cunoaşterea acestor legături îi oferă fumătorului oportunitatea dar şi motivaţia de a se elibera de acest viciu.

Necunoscut în Europa înainte de al 15-lea secol, tutunul a fost adus din America de către Christopher Columb după descoperirea noului continent în 1492. Fiind un produs rar şi de aceea preţios, tutunul a fost mai întâi folosit în scopuri medicale, spre exemplu sub formă de infuzii.

Cultivarea tutunului s-a răspândit mai întâi în Spania şi Portugalia şi apoi în restul Europei. şi cum cererea a crescut, tutunul a fost curând cultivat pe scară largă în America de Nord, Antile şi Cuba  începând cu 1520. După ce prin selecţii repetate s-a creat o specie adaptată climei europene, cultivarea acestuia a început în preajma anului 1560.

În acea perioadă tutunul era prizat sub formă de pudră fină, pentru a fi absorbit de mucoasa nazală sau mestecat. Pipa, ţigara sau ţigareta erau foarte rare. ţigaretele bine cunoscute astăzi nu au existat înainte de 1674. Ele au apărut la aproximativ două secole după introducerea tutunului în Europa. La început tutunul era rulat de către fumătorii însişi. Producţia la scară industrială a început doar din 1842 şi a avut ca urmare faptul că a devenit accesibil şi popular. Din acest moment, numărul de fumători a crescut în mod spectaculos, mai întâi în Europa şi, în scurt timp şi în restul lumii.

În Franţa de exemplu, în 1860 producţia anuală de ţigarete era de aproximativ 7 milioane, însă în 1893 (cu doar 33 de ani mai târziu!), a urcat la 1 miliard şi în 1960 la 50 miliarde. După un maxim de 97 miliarde în 1991, producţia s-a menţinut ridicată la 83 miliarde în 2000.

Iniţial, tutunul era o marfă rară şi preţioasă, pe când astăzi este ceva comun, iar fumatul este considerat normal şi are o atracţie universală – fapt care este mai degrabă surprinzător. în contrast cu alte droguri care au tendinţa să fie limitate la anumite regiuni sau segmente de populaţie, tabacul nu cunoaşte asemenea limite. Tutunul este consumat de cele mai primitive triburi dar la fel de bine şi de locuitori ai celor mai moderne oraşe, bărbaţi şi femei deopotrivă, fără deosebire de educaţie sau orientare religiosă, adulţi dar şi adolescenţi.

Puntea dintre spirit şi corp

Aşa cum se  întâmplă cu cele mai multe droguri, nicotina – o componentă a tutunului – nu are doar efecte fizice. Starea de înălţare interioară pe care fumătorul o caută în fumat, nu se manifestă doar la nivelul corpului, ci atinge şi psihicul, mai precis spiritul său.

Întrebarea este: cum să fie posibil ca o substanţă materială ca nicotina să poată avea efect asupra spiritului imaterial?

Fireşte, spiritul nu poate fi influenţat direct de moleculele de nicotină. Trebuie să existe un “element de legătură” între corp şi suflet – şi acest element este sângele, mai precis radiaţia sângelui. Sângele, acest “suc foarte special”, în exprimarea lui Goethe, emite radiaţii sau vibraţii care în fineţe şi frecvenţă aduce cu acele vibraţii emanate de cel mai exterior înveliş al corpului său – “corpul astal”. Similaritatea acestor radiaţii formează “puntea” de rezonanţă între corpul fizic şi suflet, de-a lungul căruia “circulă” toată informaţia între ţinutul material şi non-material. În acest fel spiritul este pe deplin conectat la corp pe parcursul perioadei cât este încarnat pe Pământ.

Radiaţia sângelui depinde de compoziţia sângelui. Orice modificare poate să influenţeze starea spiritului. Să luăm câteva exemple. Este binecunoscut faptul că o scădere a zahărului în sânge (hipoglicemia) induce o stare de nelinişte; o carenţă a vitaminei B1 produce anxietate; un exces de plumb declanşează depresia etc. Astfel e mai uşor de înţeles că nicotina modifică radiaţia sângelui şi, ca urmare, starea sufletului fumătorului.

Nicotina acţionează deci asupra spiritului, dar nu în mod direct, ci prin intermediul radiaţiei sanguine. Aceasta transmite impresiile induse de tabac corpului astral, şi printr-un proces similar de radiaţii, prin învelişurile fine ale sufletului, permit ca spiritul să fie şi el, indirect, influenţat de efectele produse de nicotină.

Ar putea acum să pară că am fi fără apărare în faţa influenţelor pământeşti care ajung la noi prin intermediul radiaţiei sângelui. Nu este aşa. Căci spiritul la rândul său exercită influenţă asupra tuturor punţilor de radiaţie, dar “din interior”.

Este binecunoscut faptul că ne putem schimba starea noastră emoţională sau starea sufletească printr-un efort de voinţă. Adunându-ne, putem deveni mai veseli când suntem deprimaţi, mai calmi când suntem nervoşi, mai concentraţi când nu suntem atenţi, mai încrezători când suntem descurajaţi. În acest caz voinţa spiritului exercită o presiune – mai întâi asupra învelişurilor mai fine, aflate în preajma spiritului şi apoi treptat şi la corpul fizic. Presiunea cauzează producerea de hormoni şi alte secreţii care schimbă compoziţia, respectiv radiaţia sângelui. Ca rezultat, spiritul este curând “inundat” de radiaţia de natură omogenă şi experimentează ca urmare o stare emoţională diferită.

Dacă, spre exemplu, o persoană caută să fie calmă, corpul ei produce endorfine ca rezultat al presiunii exercitate de spiritul său. Cu vigilenţă crescută a spiritului, cortexul glandelor suprarenale va produce adrenalină. Desigur, acest proces are loc fără ca noi să fim conştienţi de aceasta.

Drogurile nu sunt substanţe absolut străine corpului – chiar dacă corpul nu le poate folosi, acestea însă, în acţiunea lor, se apropie foarte mult de activitatea substanţelor endogene, produse de organismul uman. Atât de similare încât pot înlocui substanţe proprii organismului. Efectul obişnuit al drogurilor decurge din faptul că ele accentuează într-un mod exagerat efectul particular al unei substanţe produse de organism. Astfel morfina, care este extrasă din mac, seamănă foarte mult cu endorfinele iar canabisul seamănă cu o substanţă secretată de creier. Nicotina, în schimb, corespunde unui neurotransmiţător, care asigură ca mesajele să poată fi transmise de la o celulă nervoasă (neuron) la alta.

Într-o stare de stres, de nelinişte sau teamă, există două modalităţi de a reinstaura calmul interior: fie printr-un act de voinţă, care urmează unui impuls din spirit şi determină secreţii corespunzătoare ale corpului – sau prin consumul de nicotină, care induce o stare artificială. Alegerea ne aparţine.

Motivul pentru care oamenii optează deseori pentru un drog, care este binecunoscut ca fiind dăunător, este acela că întotdeauna pare mai uşor să recurgi la un ajutor extern decât să faci un efort personal. Stăpânirea de sine sau să faci ceva din propria voinţă pentru atingerea unui scop, cere un efort personal. Acest efort este desigur benefic dezvoltării spiritului şi desfăşurării abilităţilor proprii, căci spiritul se dezvoltă prin activarea voinţei, în acelaşi fel în care muşchii devin mai puternici prin exerciţiu fizic.

De aceea, recurgerea la nicotină duce către o anume indolenţă sau lipsă de voinţă şi încredere în sine. în mod ironic, acest lucru reprezintă exact opusul acelor calităţi prin care industria tutunului promovează fumatul ca fiind “glamorous”. Aşa cum e bine cunoscut, fumătorul este, în general, portretizat ca fiind o persoană activă, decisă, cu voinţă puternică şi plin de încredere.

Pericolul dependenţei

La prima ţigară, fumătorul simte un efect mai mult sau mai puţin semnificativ. Spre exemplu, unii se simt mai calmi. în acest mod „învaţă” că este posibil să atingă acea stare fără un efort interior, spiritual. Acest lucru nu ar fi o problemă majoră dacă ar fuma doar ocazional. Însă o experienţă plăcută şi confortabilă va dori să o trăiască din nou, aşa că, fumătorul va ajunge curând să nu piardă ocazia de a întinde mâna după ţigară, adeseori în mod inconştient. şi astfel spiritul devine tot mai puţin obişnuit să reacţioneze dintr-un impuls propriu de voinţă pentru menţinerea unui echilibru interior. Cu cât mai puţin activă este voinţa, cu atât mai slabă devine, şi fumătorul va afla foarte curând că este tot mai dificil să rămână calm fără ajutorul nicotinei: îi este necesară şi nu poate rezista fără ea. Acest lucru este denumit “dependenţă”.

Este important a sublinia faptul că spiritul este acela asupra căruia se manifestă dependenţa, nu şi corpul. Pentru că spiritul este unica entitate vie din fiinţa umană care are abilitatea de a percepe conştient. Spiritul – şi nu corpul – este acela care suferă, simte disconfort, percepe o anumită lipsă sau simte sensul disocierii interioare. Corpul şi creierul doar transmit informaţia despre durere la spirit. Funcţionarea normală a corpului poate fi întreruptă de un drog însă trăirea acestei dependenţe are loc în ţinutul non-material al adevăratului eu. Spiritul tânjeşte după drog pentru a experimenta o stare dorită. El se înlănţuie astfel prin propria sa voinţă.

Înclinaţia înspre consumul de droguri (sau fumat) nu este automat eliminată prin moartea corpului pământesc. Nu întâmplător clarvăzătorii care au contact cu lumea de dincolo vorbesc despre sufletele ce rămân “legate de pământ” prin înclinaţia lor. Dorinţa nestăpânită de a fuma îi reţine alături de aceia care încă pot să-i satisfacă această nevoie şi încearcă să îşi satisfacă pofta lor prin simţurile fumătorului care încă este în carne şi oase.

Mai mult, factorul pentru care această purtare dependentă îşi are originea în psihic şi nu în corpul fizic, explică de ce este atât de dificil de a renunţa la fumat atâta timp cât nu există o dorinţă fermă a voinţei bazată pe cunoaştere. Ajutorul extern poate să ajute spiritului. Oricum, acest lucru nu face spiritul mai activ.

Dimpotrivă, sunt unii fumători care nu experimentează practic nici o nelinişte sau într-o măsură foarte mică şi pot întrerupe fumatul fără probleme deîndată ce impulsul voinţei vine de la spirit. în acest caz, corpul începe să secrete din nou acele substanţe care, până la acel moment, au fost înlocuite de drog.

Unii oameni devin dependenţi de ţigară într-un timp surpinzător de scurt. Alţii se pot deda deplin fumatului, fără a deveni dependenţi de aceasta. Fapt care, trebuie să aibă legătură cu dezvoltarea spirituală a persoanei în cauză, probabil şi cu vieţile sale anterioare pământeşti. Un fumător care moare şi nu reuşeşte în lumea de dincolo să se elibereze de această deprindere, va reveni cu acestă “predispoziţie” la o nouă încarnare pe Pământ – şi, deîndată ce i se prezintă ocazia, tendinţa se va manifesta din nou.

Fumatul are deci consecinţe asupra spiritului! Prin intermediul radiaţiei sanguine, nicotina permite fumătorului să experimenteze o stare de relaxare şi de bine. Această cale “comodă” pune, totuşi, în pericol, dezvoltarea spiritului. Cunoaşterea acestor legături va determina fumătorul să renunţe la obiceiul său.

Aşa cum am văzut, radiaţia sanguină poate fi modificată şi dezechilibrată nu doar din “afară”, ci şi din “înăuntru”. Pentru a se elibera de obiceiul fumatului, este necesar ca persoana în cauză să producă o modificare în radiaţia sanguină – nu cu nicotină, ci prin puterea spiritului.

» Sănătate » Consecinţele de natură spirituală ale fumatului