|
Fenomenul ”cercurilor din lanuri”
Enigmă?
Artă? Mesaj misterios?
De mai mult de 20 de ani îşi fac
apariţia în lanurile de cereale din sudul Angliei, în acelaşi timp însă
şi în alte aproximativ 30 de ţări, pictograme pe cât de uriaşe pe atât
de enigmatice. Ele au o întindere de până la 600 de metri, au dobândit
pe parcursul anilor forme din ce în ce mai complexe şi sunt în general
de o impresionantă frumuseţe. Acest fenomen al „cercurilor din lanuri“ a
făcut nu numai multă lume să vorbească cu admiraţie despre o „nouă
artă“; un număr mare de oameni mai ales cred cu putere într-o
provenienţă extraterestră a semnelor din lanurile de cereale. Se
presupune că în cele până acum 5000 de formaţiuni circulare descoperite
se ascund mesaje misterioase şi se fac ipoteze asupra modalităţii prin
care au luat naştere. Revista „Lumea Graalului“ nr.4 prezintă îndeosebi
fotografii ale impresionantelor „Cercuri din lanuri“ şi o sinteză asupra
acestui subiect.
 Autor:
Werner Huemer
În cele din urmă, totul cu privire la acest subiect depinde de punctul
de vedere – la fel şi întrebarea „când de fapt a început acest fenomen“.
Mulţi sunt de părere că neobişnuitele semne pot fi aduse în legătură cu
tradiţiile medievale în care se vorbeşte despre „diavolul cosaş“, care
îsi lasă semnătura în natură. Şi alte conexiuni au fost de asemenea
făcute: cu semnele foarte asemănătoare cunoscute din cultura
băştinaşilor din Australia sau din legendele irlandeze, în care se
vorbeşte despre urma lăsată în lanurile de cereale de paşii unui uriaş.
 Informaţia
documentată şi lipsită de îndoială din toate acestea o constituie însă
faptul că începând cu sfârşitul anilor ‘70, pictogramele se arată în
lanurile de cereale din sudul Angliei. A fost vorba la început de linii
şi cercuri simple, care au bătut la ochi agricultorilor, dar pe care
aceştia le-au trecut sub tăcere.
Nu se doreau griji inutile, aşa că la recoltă s-a cosit simplu peste
fenomenul apărut.
Acesta însă nu s-a lăsat şters aşa de
uşor. În anii ‘80 s-au arătat în lanuri din ce în ce mai multe şi tot
mai complexe formaţiuni, constituite din multe cercuri individuale,
perfect ordonate şi armonios alăturate, şi de fapt, înainte de toate,
apărute în apropierea unor vechi locuri de cult, ca de exemplu
Stonehenge. De asemenea, fenomenul nu s-a limitat doar la Anglia, ci a
fost semnalat şi în Germania, ca şi în Mexic şi în alte peste 25 de
ţări.
În cele din urmă, în anii ‘90,
cercurile din lanuri au atins dimensiuni deseori comparabile cu
întinderea ogoarelor. Pe 7 iulie 1996 apare în apropiere de Stonehenge o
pictogramă de 300 de metri lungime formată din aproximativ 150 de
cercuri, care în minunata sa armonie impresionează nemijlocit, şi pe
privitor îl invită poate chiar la reculegere.
Enigmă după
enigmă
 Însă
nu numai forma şi mărimea fenomenului „Cercurilor din lanuri“
fascinează.
Ceea ce intrigă încă mai mult pe mulţi oameni, sunt numeroasele
observaţii, care par să certifice că aceste pictograme niciodată nu pot
fi realizate de oameni:
– cercurile din lanuri îşi fac
apariţia mai ales în timpul nopţii, constituindu-se într-un timp foarte
scurt (se presupune că doar puţine secunde)... Cercul de la Stonehenge
s-ar fi format însă chiar şi în timpul zilei;
– liniile şi cercurile sunt extrem de
exact trasate;
– nu se descoperă nici o urmă care să
conducă la pictograme;
– spicele de cereale din interiorul
cercurilor sunt încovoiate, dar nu tăiate sau rupte. Ele pot, după cum
se pretinde, să se dezvolte în continuare, şi chiar să fie recoltate;
– cercurile sunt răsucite în formă de
spirală şi deseori în mai multe straturi reciproc suprapuse;
– mai ales în cursul anilor ‘90 au
fost frecvent observate deasupra terenurilor lumini în rotaţie, care au
fost aduse în legătură cu apariţia cercurilor;
– în cazuri izolate ar fi fost şi
alte anomalii observate în cercurile din lanuri: emisii radioactive
neobişnuite, fluctuaţii magnetice, defectarea aparaturii electronice
etc.;
– în cele din urmă, în urma
investigării spicelor de cereale din cercuri s-ar fi descoperit şi
modificări celulare, care sugerează prezenţa unei acţiuni termice
extreme pe un interval de timp scurt.
O bună bază aşadar pentru speculaţii
de toate genurile! La cele deja menţionate vin să se adauge, în cazuri
singulare, enigme suplimentare: pe 23 iulie 1991 de exemplu, într-un
impozant cerc de lanuri din apropiere de Grasdorf (din landul Saxonia
inferioară), au fost descoperite trei plăci metalice, ale căror
suprafeţe purtau exact acele pictograme care se formaseră în lanuri.
Plăcile ar fi fost fabricate îndeosebi din aur pur, argint, respectiv
cupru.
Nu mai este aşadar suprinzător dacă
mulţi oameni se lasă prinşi de fascinaţia acestei teme, sau cel puţin
caută o explicaţie convingătoare. Deja către sfârşitul anilor ‘80 s-au
constituit multe grupuri private de cercetare, „căutătoare ale
adevărului“, cum s-au autodenumit câteodată. O denumire care, având în
vedere tema lanurilor, pare puţin exagerată, dar care deseori lasă să se
desluşească o autopreţuire printre cercetătorii „cercurilor din lanuri“:
ocupându-se cu misterul acestora ei se simt de asemenea pe urmele
„Misterului Vieţii“.
Dar despre ce mister este vorba?
Mulţi se mulţumesc cu a lăsa simplu să acţioneze asupra lor frumuseţea
armonioasă a formaţiunilor. Ei văd primele semne ale unei noi „arte a
peisajului“, în care cadrul natural şi lucrarea artistică se contopesc.
Michael Glickman, inginer, arhitect, designer şi autor al revistei „Corn
Circles“, este de mult entuziasmat de aspectul artistic al fenomenului:
„Lanurile de cereale oferă acestor lucrări artistice ieşite din comun
posibilitatea de a se prezenta dramaturgic în mod optim“ – afirmă el –
însă crede, pe baza studiilor sale (în urma cărora ar fi descoperit,
printre altele, „serii exacte de numere magice“ şi proporţii
matematice), neapărat într-un artist extraterestru: „Sunt convins că
nici o putere omenească n-ar fi în stare să facă aşa ceva. Este vorba,
în cazul cercurilor din lanuri, de un anumit tip de transmitere de
informaţii“.
Mesaje
misterioase?
 O
opinie asemănătoare o împărtăşesc până astăzi mulţi din cei care
cercetează pe cont propriu. Şi ei cred deseori într-un oarecare tip de
mesaje misterioase. Astfel se cristalizează o tot mai strânsă relaţie
între enigmaticele cercuri din lanuri şi fenomenul OZN.
Câteodată se interpretează apariţiile
luminoase de deasupra lanurilor ca fiind obiecte zburătoare necunoscute,
şi se deduce de aici că vizitatori extratereştri vor să ne comunice ceva
asupra lanurilor de cereale. „Evoluţia“ cercurilor, adică faptul că ele
se arată în forme din ce în ce mai complexe, este interpretată în sensul
că „autorii pictogramelor ar vrea să înveţe oamenii, pas cu pas, un
limbaj simbolic.“
Mai ales începând din anii ‘90 este
hrănită tot mai mult ideea că Cercurile din lanuri ar fi trasate de
inteligenţe extraterestre. Cei doi autori Joachim Koch şi Hans-Jürgen
Kyborg au încercat – după propriile afirmaţii, cu succes – să se pună în
contact cu „extratereştrii“ ce se află dincolo de limbajul simbolic al
cercurilor din lanuri. Rezultatul concepţiei lor l-au publicat într-o
carte cu titlul „Răspunsul Orionului“ (Edit. Langen Müller).
Ulterior, o altă interpretare a
pictogramelor din lanuri a provocat atenţie. Cercetătorul austriac
Wolfgang Wiedergut afirma că poate desluşi în Cercuri un mesaj clar prin
care am fi fost inştiinţaţi că pe 11 august 1999 – aproximativ în timpul
eclipsei de Soare pentru zona sudului Germaniei – un puternic impact va
provoca un salt al polilor, iar viaţa pe Pământ s-ar schimba complet.
Această interpretare a fost însoţită de sfaturi concrete, prezentate în
seminarii dedicate acestei teme, în materiale video şi broşuri
informative:
„O foarte puternică presiune – şi
foarte probabil că urmarea impactului este propagarea unui val. Evitaţi
orice regiune de coastă! Echipaţi-vă, pentru a avea mobilitatea
corespunzătoare. Gândiţi-vă, că acest eveniment se încadrează într-un
context spiritual, şi nu trebuie interpretat doar ca Apocalips!“
Despre valabilitatea definitivă a
demonstrabilităţii unor astfel de teorii nu se poate desigur garanta, în
măsura în care ele însele nu conduc la absurd, în urma propriilor
termene.
Nu există până astăzi nici un
document cu adevărat demn de crezare, care să dovedească o legătură fără
echivoc între cercurile din lanuri şi observaţiile OZN. Privitor la
cercuri s-a difuzat de fapt, printre altele, un film video amator, pe
care apariţia unui cerc în lanuri ar trebui să se vadă, în timp ce
deasupra holdelor dansează lumini ciudate; o observare mai îndeaproape a
benzii (la o conectare separată a imaginilor se evidenţiază fluctuaţii
de culoare, aşa cum apar la montajele VHS neprofesionale) lasă totuşi să
se bănuiască o falsificare. Şi alte „dovezi“ asemănătoare pretind
privitorului, la o observare avizată a fotografiilor obiectelor mult
îndepărtate, de cele mai multe ori subexpuse şi mişcate, multă fantezie
proprie.
Cu privire la „teza mesajelor
misterioase“, se poate pune o întrebare îndreptăţită, pe care Clemens
Richter a adus-o în atenţie în cartea sa „Cercurile din lanuri ale
pescarilor“ (Schwochow Media, Hamburg): „Ce s-ar schimba dacă un
oarecare mesaj ar fi deodată clar lizibil? Nu există nici un avertisment
îndreptăţit care să nu fi fost de mult timp neglijat de vreo autoritate
oarecare a lumii. Şi cine ar trebui să-şi însuşească avertismentul?
Aceia, care « l-au înţeles de mult », nu au nevoie de cercurile din
lanuri. Şi restul l-ar nega în mod limitat sau, după o scurtă atenţie
s-ar întoarce la afacerile lor zilnice.“
Totul doar umor
britanic?
După ce, către sfârşitul anilor ‘80,
tot mai mulţi oameni se ocupaseră cu fenomenul Cercurilor din lanuri şi
tot mai sterilele speculaţii pe marginea apariţiei pictogramelor erau
evitate, în septembrie 1991 păşiră în public doi ştrengari pensionari:
Doug Bouwer şi Dave Chorley. Ei au afirmat că întreaga chestiune cu
cercurile din lanuri ar fi fost numai ideea lor, şi au prezentat un
fotocatalog minuţios întocmit, în care era documentată activitatea lor –
începând cu pictograme simple, apoi din ce în ce mai complexe. Bouwer:
„Înainte de 1978 n-a fost, in definitiv, nici un cerc. Erau daune
provocate de furtuni, care păreau a fi pictograme. Dar cercuri cu
pereţii de spice verticali, ca tăiaţi cu cuţitul într-o prăjitură,
acelea au fost ale noastre. În 1978 am început cu ele.“
Din însemnările celor doi
„falsificatori“ s-a putut deduce că până la mijlocul anilor ‘80 de fapt
doi oameni ar fi reuşit să imprime pe ogoare Cercurile de lanuri care
fuseseră semnalate – ele privesc înainte de toate regiunea
Westbury/Warminster (aici existau, în anii ‘60, mulţi cercetători OZN),
Cheesefoot Head şi Litchfield. De asemenea s-a dovedit că anumite
cercuri documentate de Bouwer şi Chorley fuseseră în realitate de ei
înşişi semnalate, dar niciodată descoperite.
În continuare, Doug şi Dave au fost
de asemenea gata să evolueze în faţa camerei de filmat cu trucurile lor
extrem de simple, cu care au produs mare uimire. Pentru multe pictograme
era de ajuns o simplă prăjină de lemn şi celebra, între timp, „tehnică a
şepcii de baseball“: Bouwer fixa într-o şapcă de baseball o sârmă cu un
inel la capăt. Sârma era astfel îndoită, încât, cu şapca pusă, se putea
privi cu un ochi prin inel şi se putea viza un obiectiv în depărtare.
Aşa era posibil să se traseze pe câmp traiectorii exacte.
Aceste dezvăluiri absolut credibile
au produs nu numai dureri de cap fanilor cercurilor din lanuri, din
moment ce aceştia s-au simţit în mod penibil conduşi pe un teren
alunecos, ci au şi încheiat, în mod esenţial, interesul centrelor
mediatice pentru această temă: totul, doar umor britanic – dar acum
„păsărica“ ghiduşiei deja zburase...
Acei prieteni ai cercurilor din
lanuri, care cu toate acestea credeau într-o altă origine a
pictogramelor, şi nu au întors spatele asociaţiilor de cercetare
„căutătoare ale adevărului“, au început de atunci, cu o grijă specială,
să facă diferenţa între cercuri „autentice“ şi cercuri „falsificate“, şi
să definească indicii care ar fi trebuit, la anumite pictograme, să
excludă omul ca autor.
Un an mai târziu, totuşi, vraja
cercurilor din lanuri a fost din nou risipită: Dr. Rupert Sheldrake, ca
biolog al unuia din cele mai mari curente de gândire ştiinţifică
nonconformiste ale timpului nostru, a pus la cale în iulie 1992 o hazlie
întrecere a „autorilor de Cercuri“: 12 echipe au primit sarcina ca în
timpul nopţii să traseze într-un lan de grâu o anumită figură, care să
prezinte câteva „indicii sigure de falsificare“. Rezultatul a fost
într-atât de impresionant, încât cercurile apărute – deşi în parte
realizate de amatori – încă arătau tocmai ca „autentice“. Sheldrake
despre munca echipelor în timpul nopţii: „M-am aşteptat la mai multă
lumină şi zgomot; 50 de oameni au dispărut în câmp, dar abia se observa
că pretutindeni erau făcute cercuri. Cred acum că falsificatorii pot
reuşi mai mult decât am gândit.“
Într-adevăr concursul acesta, şi alte
câteva anchete ulterioare, au aruncat o lumină nouă asupra anumitor
indicii evaluate ca „indicii sigure de falsificare“: Aşa s-a arătat că
nu numai liniile şi cercurile exacte, ci şi structurile spirale tipice
din interiorul exemplelor sunt complet realizabile de către oameni, că
situaţia sonoră din câmpul de cereale nu prezintă nici un obstacol
(totul este atenuat în mod delicat), că lumina nocturnă a Lunii ajunge
perfect pentru astfel de activităţi, dar în acelaşi timp oferă protecţie
faţă de observaţii din afară – sau chiar că anumite cercuri pot fi
trasate şi cu mijloace simple într-un timp scurt. Explorări mai
amănunţite au aruncat de asemenea îndoieli asupra faptului dacă
într-adevăr, într-un cerc din lanuri au fost vreodată de constatat în
mod exclusiv spice îndoite. Un număr mai mult sau mai puţin important de
spice nerupte se pot de asemenea găsi mai ales în pictogramele evident
falsificate.
Pentru alte anomalii observate la
cercurile din lanuri, „falsificatorii“ au furnizat explicaţii la fel de
profane. De exemplu, pentru faptul că spicele de cereale încovoiate,
continuă să crească într-o formă ciudată la nodurile tulpinii, ceea ce
era explicat cu satisfacţie înainte de toate de către UFO-logi
(OZN-işti), printr-un efect caloric neobişnuit, ulterior presupunerii
îndrăzneţe a „radiaţiilor gravitaţionale“ (care până astăzi se cunosc
doar teoretic). Bob Irving, un tânăr „falsificator“, afirmă din propria
experienţă: „Când porumbul este foarte tânăr, poate fi uşor strivit,
după care el continuă să crească. Vârfurile se întind din nou către
soare, şi asta se întâmplă la nodurile tulpinii. Am făcut un model, care
câteva săptămâni nu a fost descoperit. Grupa de cercetare a găsit spicul
îndoit, şi a văzut în el o dovadă pentru « autenticitate ». Dar era
opera mea!“
Chiar şi rapoartele radiesteziştilor
şi altor „experţi“ care vor să găsească în cercurile din lanuri radiaţii
speciale sau alte „dovezi“ pentru acţiune extraterestră, sunt privite de
„falsificatorii“ profesionişti cu un zâmbet indulgent. Dr. Robin Allen
raportează despre o pictogramă, pe care el împreună cu o grupă de
falsificatori a realizat-o în anii ‘90: „Când am părăsit câmpul după
câteva ore, gândeam că mersesem pe alături cu trasările. Nu părea frumos
cum ieşiseră. Mai târziu am aflat de la un radiestezist, care
investigase câmpul, că ansa sa ar fi avut zmuciri incontrolabile. Pentru
noi nu-i surprinzător, findcă el crede cu tărie în asta. Surprinzător a
fost cum greşelile pe care le făcusem au fost interpretate: asimetria a
fost arătată ca un indiciu transcendental. Radiestezistul era de părere
că cercul era 100% autentic!“
Cine doreşte, având în vedere aceste
declaraţii, poate cu îndrăzneală să considere această temă închisă: în
cele ce au urmat, Doug şi Dave au găsit duzini de imitatori în întreaga
lume, cu tehnici tot mai rafinate şi pictograme tot mai artistice. Dar
nu mai există niciun fenomen al Cercurilor din lanuri.
După
„explicaţie“
 Şi
totuşi se poate considera ca fenomen faptul că explicaţia celor doi
ştrengari pensionari şi dezmeticirea produsă de afirmaţiile altor
„falsificatori“ au condus doar la o trecătoare iritare în rândurile
prietenilor cercurilor din lanuri.
Cine crede astăzi într-o origine
necunoscută ce se află în spatele apariţiilor pictogramelor – oricum
există posibilitatea ca, în întreaga lume, în medie, în fiecare zi cinci
noi imagini să fie imprimate în lanuri (neglijând faptul că între timp
ar fi fost descoperite şi în nisip, pe stâncă sau pe gheaţă)– vede în
Doug şi Dave nu numai „teatrul de păpuşi de altădată“, ci îi priveşte pe
cei doi poate mai ales ca marionete într-un joc condus de o necunoscută
Inteligenţă. După cum adaugă cei doi înşişi în faţa camerei de filmat:
„Abia aşteptam să se facă întuneric, pentru a merge pe câmp cu
echipamentul nostru. Ne-am născocit diferitele instrumente. Cred că
într-un fel am fost ca posedaţi de asta. Nu ştiu de ce facem cercuri.
Cănd te gândeşti raţional, este nebunesc. Dar cu cât ne-am ocupat mai
mult cu asta, cu atăt mai des s-a întâmplat să fim de opinie diferită,
cu privire la unde ar fi trebuit să mergem şi cum să facem cercurile...“
Au fost aşadar Doug Bouwer şi Dave
Chorley într-un anume fel ei înşişi conduşi? Sau pur şi simplu au trăit
acel imbold către armonie, pe care de asemenea îl poate intui cineva
care sădeşte flori sau desăvârşeşte un tablou?
În timp ce, în cursul anilor ‘90,
seriozitatea întregii chestiuni era tot mai mult pusă în discuţie –
poate datorită echipelor de filmare britanice şi japoneze, care
investigând cu camere de luat vederi în infraroşu au înregistrat înainte
de toate falsificatori în faţa obiectivului – mulţi cercetători ai
cercurilor din lanuri au aruncat în mod definitiv punţi solide către
UFO-logie. Ei au început să vadă pictogramele ca fascinante reproduceri
ale Necunoscutului extraterestru în ceva cunoscut pământeşte. Bunăoară
Nick Pope, însărcinat cu problematica OZN al ministerului britanic al
apărării, crede cu fermitate, pe baza experienţelor personale, că
anumite cercuri din lanuri au o „legătură extraterestră“.
Din contră, falsificatorii au
explicaţii nespectaculoase pentru strălucirile luminoase observate
adeseori deasupra cercurilor din lanuri. „După demascarea de la
începutul anilor ‘90, lumea a vrut să aibă ceva care să le împlinească
dorinţa pentru paranormal“, explică un participant la întrecerea
profesorului Sheldrake motivaţia sa pentru a-şi meşteri el însuşi
OZN-uri pe care să le trimită către cer – o acţiune a cărei rezonanţă
certifică încă o dată că omul vede mereu lucrurile aşa cum doreşte să le
vadă.
Prăpastia iscată între entuziaştii
cercurilor din lanuri şi aceia care ironizează totul ca pe un moft, s-a
amplificat către sfârşitul anilor ‘90 văzând cu ochii. Nu se mai vorbea
în definitiv despre umorul britanic, şi chiar firma japoneză
producătoare de automobile Mitsubishi şi-a permis, ca reclamă, să pună
pe 5 august 1998 o echipă de falsificatori numită „The Circlemakers/Team
Satan“ să bătătorească în lanul de porumb, în câteva ore, un model auto
Mitsubishi.
Într-un articol conex, Ulrike Kutzer
descrie în mod potrivit ceea ce mulţi din cei ce cred în cercurile din
lanuri s-au încăpăţânat să facă acum, în perioada „de după dezvăluire“ –
şi anume „celebrarea criteriilor de autenticitate şi a dovezilor
neîndoielnice asupra provenienţei extraterestre a cercurilor, ca o
profesiune de credinţă aproape religioasă.“
Atitudini de abordare a fenomenului
cercurilor din lanuri într-o stare de smerenie greşit înţeleasă, în care
omul se apleacă cu consacrare inteligenţelor extraterestre care îi aduc
mesaje, existau deja desigur. Încă din 1986, într-un câmp de porumb
englezesc, era combinaţia de litere WE ARE NOT ALONE interpretată de
către „ştiutori“, foarte serios ca document al unui adevăr
extraterestru. Astăzi, această profesiune de credinţă cvasi-religioasă a
celor ce cred în cercurile din lanuri cuprinde adeseori nu numai
mesajul, ci şi misiunea de salvare prin OZN-uri. În cea mai mare nevoie,
aşa se opinează, ele vor veni şi vor feri de moarte partea din omenire
demnă de a fi salvată.
Poate că perioada de după
„explicaţie“, care pentru mulţi interesaţi a fost şi este legată de
îndoieli şi noi întrebări, şi care ne-a revelat ce-i drept mai multe
despre noi înşine decăt despre domeniul extraterestru, a produs şi o
necesară limpezire: „A devenit clar că nici cercurile din lanuri nu ar
răspunde la întrebările « De unde venim? » şi « Încotro mergem? ». Nici
cercurile din lanuri nu ne-au ferit de răspunderea pentru noi şi faptele
noastre, iar dorinţa ca cercurile să ne indice drumul către supra-, sau
extraterestrul Tată, care ar îndrepta deja daunele pe care le-am comis,
a rămas până în ziua de astăzi neîmplinită.“ (Ulrike Kutzer)
Ce rămâne?
De remarcat este că, în ciuda
„explicaţiei“ şi a desconsiderării ce a urmat a subiectului de către
ştiinţă şi agenţiile mediatice, cercurile din lanuri continuă să răsară
cu grămada. Când vara nu este tocmai foarte stricată de ploaie, ca la
începutul anului 1998, cercurile s-au arătat an de an într-o neştirbită
frumuseţe şi armonie şi de asemenea în număr crescând.
Acest lucru uimeşte. Deoarece,
fireşte că motivaţia iniţială a făcătorilor de cercuri, respectiv
„falsificatorilor“, transpare cu uşurinţă: este fascinant să cunoşti
adevărul despre ceva, ceea ce nimeni altcineva nu ştie. Are farmec să
duci pe alţii de nas cu aceasta. Doug şi Dave au admis că acest lucru
i-a împins să intre ca iniţiatorii unei noi idei în istorie. Alţi
„falsificatori“, pe de altă parte, spun deschis că realizarea cercurilor
le procură un sentiment liniştitor de superioritate. Dar de ce şi acum
încă? Există între timp alte motive, cumva mândria de a fi proiectat şi
îndeplinit anumite pictograme artistice dificile? Verosimil.
Remarcabil este de asemenea şi că de
tema „cercurilor din lanuri“ se simt legaţi tot mai mulţi oameni, care
pe deplin evident sunt purtaţi de o sinceră fascinaţie pentru subiect şi
care nu sunt din capul locului marcaţi de un anumit model de explicaţie.
Profesorul elveţian Werner Anderhub de exemplu, care a pus la dispoziţie
revistei „Lumea Graalului“ majoritatea fotografiilor din acest articol,
se ocupă din 1993 în mod intensiv cu cercurile, şi de asemenea an de an
se abandonează farmecului lor special, chiar la faţa locului: „Cine a
avut odată ocazia să studieze, din avion, asemenea pictograme din
perspectiva zborului unei păsări“, spune el, „nu va mai uita armonia lor
incredibil de frumoasă“. Werner Anderhub este profund convins că, de
departe nu toate cercurile din lanuri pot fi puse pe seama cunoscuţilor
falsificatori.
Se ştie între timp că cercurile din
lanuri, în misterioasa lor alcătuire, amintesc de elemente fundamentale
(arhetipuri), aşa cum apar şi în lumea gândurilor omului – cumva ca la
începutul unei transe. Într-un fel, cercurile din lanuri par să reflecte
astfel armonii din lumea noastră interioară, ceva ce ţine indisolubil de
existenţa umană. Poate se explică astfel nu numai inspiraţia multor
„falsificatori“, ci chiar fascinaţia pe care cercurile o exercită şi
până astăzi asupra atâtor oameni.
Demn de remarcat este, în sfârşit, că
în ciuda celor aproape 30 de ani de istorie a fenomenului, nu se poate
afirma că toate întrebările despre apariţia cercurilor din lanuri sunt
rezolvate. Încă mai există – ca şi în cazul fenomenului OZN – multe
lucruri cărora o temeinică investigare şi mai puţină ignoranţă din
partea cercetării şi a publicităţii le-ar face bine.
De frumuseţea pictogramelor se poate
fiecare bucura liber, fie acum că se simte legat de cei care acceptă
„explicaţia“, fie de acei oameni care sunt convinşi că cercurile
adăpostesc în ele mistere mai adânci. Deoarece şi capacitatea de a se
bucura depinde – cum în cele din urmă totul cu privire la acest subiect
– de punctul de vedere.
|
