|
Buddha
Fragment din cartea ”Buddha - viaţa şi
activitatea Precursorului în India” disponibilă la Editura Graal
 Micul
grup era pe drum de zile întregi; zilnic se împuţinau. Tot timpul se
despărţeau Fraţi, al căror drum se bifurca. În cele din urmă, rămase
singur cu doi oameni foarte tineri din Magadha.
Aceştia erau atât de copleşiţi de veneraţie, încât
nu îndrăzneau să vorbească. Gautama nu observă acest lucru. El era
complet adâncit în gânduri. Nici nu luase în seamă norii care se
adunaseră ameninţător pe cer. În zadar încercau micii lui prieteni să-l
avertizeze. El nu ascultă de ei.
Apoi, dintr-o dată, furtuna se dezlănţui cu
neobişnuită violenţă. Era imposibil să meargă mai departe. Se întoarse
să-i întrebe pe Fraţi dacă nu ştiau vreo localitate în apropiere.
– Nu există nici o localitate în lung şi-n lat,
spuse unul dintre ei sfios. Însă în spatele acelui deal se află o mare
mănăstire de brahmani. Am putea ajunge repede acolo. Dar tu nu doreşti
să ceri adăpost acolo.
– De ce nu? se miră Gautama. Cu siguranţă nu ne vor
da afară. Merseră repede pe drumul indicat şi se treziră curând în faţa
porţilor impunătoarei mănăstiri. Gautama nu mai intrase niciodată în
ceva asemănător. Aştepta cu nerăbdare să vadă ce va găsi acolo.
Oamenii uzi leoarcă fură primiţi cu amabilitate şi
li se dădură haine uscate. În întuneric, care era numai ocazional
luminat de fulger, brahmanii care îi primiră nu luară în seamă cu ce
erau îmbrăcaţi.
Aşa se făcu că, atunci când apărură la masă în
îmbrăcămintea simplă care li se dăduse, ei fură consideraţi călători
obişnuiţi.
Furtuna violentă se potolise, însă mai ploua încă
torenţial, astfel că nu intra în discuţie să plece mai departe până a
doua zi.
Nimeni nu îi întrebă cum îi cheamă. Erau trataţi
amabil şi se bucurară că aceşti călători participau la rugăciunea către
Shiva. După ce mâncară orez şi fructe, călugării rămaseră în marea sală
şi îi invitară pe oaspeţi să facă la fel.
Treptat se înfiripă o conversaţie, care se limită
însă la început la cele mai simple banalităţi. Gautama întrebă de
intemperiile din anii trecuţi şi află că şi în Magadha acestea fuseseră
acceptabile.
– Aceasta este pentru că în acest ţinut noi am
rămas marea majoritate credincioşi vechii credinţe. Zeii ne-au răsplătit
vizibil pentru loialitatea noastră, spuse unul dintre brahmani cu
înţelepciune.
– Dar în regiunea Utakamandului n-a fost absolut
nici o pagubă, obiectă Gautama. Şi totuşi toţi oamenii de acolo cred nu
numai în zei, dar şi în Domnul tuturor Lumilor.
– Cine ţi-a spus că adepţii noii credinţe au rămas
credincioşi zeilor noştri? dori să ştie un brahman în vârstă. Există
totuşi numai ori-ori. Ori cred în zei, aşa cum facem cu toţii şi cum au
făcut toţi strămoşii noştri, ori se agaţă de noul zeu şi îi dispreţuiesc
pe cei vechi.
– De ce să-i dispreţuiască pe cei vechi? dori să
ştie Gautama, care se bucura de această conversaţie. Şi ei au crezut în
aceştia. Dacă ei au găsit acum pe Cel Care stă deasupra zeilor, înseamnă
că au făcut totuşi cu aceasta doar un pas mai departe, în sus, de care
ar trebui să vă bucuraţi.
Brahmanii se uitară cu uimire la vorbitor.
– Eşti cumva unul dintre cei care au făcut acest
pas? întrebară ei.
Gautama răspunse afirmativ. Ei îl priviră cu
neîncredere. Auziseră că adepţii noii învăţături erau uşor de recunoscut
după trăsăturile suspicioase şi după îngâmfarea lor. Aici ei nu găsiră
nici una, nici alta. Dimpotrivă, cu cât se uitară mai atent la oaspete,
cu atât mai mult le plăcea de el.
– Pari a fi sincer. Povesteşte-ne despre învăţătura
ta, îl invitară ei.
Nimeni nu putea vorbi ca el. Era ca şi cum văluri
aurii se ţeseau în jurul lor, văluri care învăluiau ceva sacru şi pe
care vorbitorul le dădea la o parte unul după altul.
El le vorbi despre zeii lor, aşa cum nimeni nu le
mai vorbise până atunci. Aceştia deveniseră ceva obişnuit pentru ei,
acum aveau un sens.
Gautama îi prezentă în activitatea lor, în slujirea
lor, pe care le-o acordase Domnul tuturor Lumilor. El vorbi însă şi de
micuţii slujitori, care îndeplineau pretutindeni poruncile Celui Veşnic.
Toate acestea stăteau în faţa ochiului lor spiritual ca o construcţie
care fusese înălţată sistematic.
Se întunecase, ei nu observară acest lucru. Fraţi
care slujeau veniră acum cu lămpiţe şi cu mâncare. Gautama trebui să se
oprească, iar unul dintre brahmani rosti ceea ce simţeau cu toţii:
– Oricine ai fi, străinule, ai fost binecuvântat
între mii de oameni! Ai înălţat un templu minunat în inimile noastre.
Rămâi cu noi până ce aşezi în el imaginea Celui pentru Care a fost
clădit templul.
Gautama nu se putea gândi la ceva mai bun. El
acceptă bucuros şi îi trimise doar acasă pe cei doi Fraţi, care erau
copleşiţi de lucrul măreţ ce li se îngăduise să-l trăiască. El nu dori
să ceară ospitalitate şi pentru ei.
Zi de zi el Îl proclamă pe Domnul tuturor Lumilor
şi aprinse în inimile acestor oameni de bună credinţă un dor de a deveni
şi ei slujitorii Lui. Ei avură voie să pună în discuţie toate obiecţiile
şi întrebările lor şi primiră răspunsuri satisfăcătoare.
Acum doreau să ştie ce trebuiau să facă pentru a
obţine noua credinţă. Gautama le arătă că ei o aveau deja, pentru că
erau convinşi de Dumnezeul Invizibil, Cel Veşnic.
– Nu este nevoie să renegăm vechea învăţătură? se
interesă unul dintre brahmani.
– Nu, desigur că nu; pentru că aţi păstrat pură
vechea învăţătură, fără gânduri şi adaosuri omeneşti. Aşa că puteţi
păstra ceea ce aveaţi şi aţi primit, de asemenea, ceva nou.
– Cum să arătăm că vrem acum să fim slujitori ai
Celui Veşnic?
– Cu totul simplu, prin viaţa voastră! Credeţi în
El, proclamaţi-L şi ţineţi-vă de căile Sale. Însă eu îi voi ruga pe
Fraţii din Magadha să vă viziteze din când în când şi să vă informeze.
Poate că unul dintre voi va veni, de asemenea, într-o zi pe Muntele
Celui Veşnic. Pentru aceasta nu trebuie decât să vă alăturaţi Fraţilor.
Apoi ei îndrăzniră totuşi să pună întrebarea care
îi preocupase de multă vreme:
– Cum să te numim, Învăţătorule?
Absolut simplu, Gautama le spuse numele său, care
le era necunoscut. El prefera acest lucru decât ca ei să-l fi venerat
atunci din cauza acestuia. Mai stătu cu ei câteva zile, după care plecă.
|
